De obicei, ţinta este preşedintele SUA, devenit in ultimele decenii cel mai puternic om al planetei. Uneori, atentatele asupra lui chiar au sorţi de izbăndă.
Ţinta
De obicei, ţinta este preşedintele SUA, devenit in ultimele decenii cel mai puternic om al planetei. Uneori, atentatele asupra lui chiar au sorţi de izbăndă. Insă in romanul lui Lee Child, Să nu greşeşti, cel vizat prin luneta unei puşti este vicepreşedintele, personajul de rezervă in Administraţia americană, cel care iese brusc din conul de umbră doar in condiţii deosebite, aşa cum s-a intămplat cu Johnson după asasinarea lui Kennedy. Dar nu vă speriaţi - in cartea despre care discutăm este vorba doar despre o testare a modului in care serviciile secrete reacţionează in imprejurări de maximă urgenţă. Un proiect dificil şi ambiţios. Iar cel care trebuie să-l pună in aplicare este Jack Reacher, cunoscut cititorilor romăni din Capcana Margrave. "Un bărbat care trăieşte după propriile lui reguli morale." Un solitar. Inflexibil şi excelent antrenat pentru operaţiuni desfăşurate sub pecetea tainei. Invitat in intimitatea selectă a celor din anturajul Casei Albe, el descoperă cu stupoare iţele unui complot diabolic. Ceea ce se anunţa ca o simplă verificare a vigilenţei şi eficienţei celor insărcinaţi cu paza unui inalt demnitar devine o anchetă desfăşurată cu febrilitate in scopul demascării unor asasini reali, care ameninţă şi ucid fără milă. Joaca se transformă intr-un joc periculos. Personajele din lumea virtuală a unui scenariu de pe calculator capătă carne şi oase. Iar suspiciunile ii macină pe toţi cei implicaţi in aflarea adevărului.
Desigur, pănă la urmă, cazul este rezolvat. Dar curge mult sănge şi unii dintre eroi sunt siliţi să se confrunte cu fantome ale trecutului lor. Fiindcă, uneori, ceea ce se petrece azi işi are explicaţia in ziua de ieri.
"Child foloseşte puţine cuvinte, dar le alege cu grijă. Acţiunea este violentă, dar bine calculată", se afirmă in The New York Times Book Review. Aş mai remarca şi răceala relatării, şi ştiinţa autorului de a imprima acţiunii o tensiune uneori greu de suportat. Naraţiunea este de o simplitate dezarmantă. Dar nu e o capodoperă. In The Boston Globe cineva a catalogat Să nu greşeşti drept "Cel mai bun roman de suspans pe care l-am citit in ultimii ani". Probabil că respectivul comentator n-a citit prea mult in ultima vreme...
P.S. Din numărul viitor, tot in Jurnalul de duminică, ne vom intălni pe o scenă mai vastă - Scena crimei.