Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Există oameni cu primăvară eternă în ei. Şi când bate viscolul afară, în inima lor luminează soarele unei bunătăţi superbe, ei simt bucurie doar când dăruiesc bucurie, rămân cu bani doar pentru o pungă cu pufuleţi, dar şi-au dat banii unui copil orfan care visa la o bicicletă. Maria Tănase era vestită pentru dărnicia ei. O transporta cu trăsura acelaşi birjar bătrân, Moş Grigore, o ducea la cârciumioarele din Colentina, unde teribila cântăreaţă îi delecta pe consumatori. Într-o seară, Maria Tănase i se adresează birjarului ei, cu care făcea naveta printre bodegile de cartier. “Ce ai, Moşule, eşti posomorât!”. Şi birjarul cărunt îi spune că a dat prima ninsoare şi el n-are lemne să se încălzească lângă băbuţa lui în casa de la marginea Bucureştilor. “Păi, ăsta e necazul, Moş Grigore, ia şomoiogul ăsta de bani, că m-au plătit nişte cârciumari!”. Când a terminat cântarea, Măria l-a găsit pe birjar tot întunecat. ”Ce mai ai, Moş Grigore, uite toată poşeta cu ce mai e în ea!”. Norvegienii l-au îndrăgit tare pe cerşetorul român cu barbă albă de pustnic, lăsat de nişte tineri cu inimă mare să le păzească şi să le îngrijească locuinţa pe timpul vacanţei. La întoarcere, perechea norvegiană cu încredere în oameni a găsit casa în deplină ordine, curată şi bătrânul le făcuse mici daruri, un covoraş de baie, un ghiveci cu flori, cumpărate din banii lui necăjiţi de cerşetor. Românul cerşea ca să-şi ţină copiii la şcoală. A produs mirare gestul unui american ciufut, cusurgiu, care de ani lungi mânca la un restaurant de cartier şi îi bruftuia pe chelneri, pentru că nimic nu-i convenea. O jignea şi o umilea mai ales pe o chelneriţă, cea care îi zâmbea şi-l servea cu bunăvoinţă. Peste o vreme, pe uşa micuţului restaurant a apărut un avocat, care a anunţat-o pe chelneriţa îngăduitoare şi blândă că bătrânul hachiţos murise şi îi lăsase prin testament o maşină şi 50.000 de dolari, decontul bunătăţii ei. Unii oameni poartă supremul ecuson, pe care scrie simplu, dar atât de măreţ, “ Om bun”. Margareta Pâslaru are un nobil imbold de inimă, se duce periodic în saloanele de spital cu copii bolnavi de cancer şi le luminează niţel inimile. Le face teatru de păpuşi, cu mâinile ei mişcă marionetele, le citeşte poveşti micuţilor loviţi de un destin nedrept. Una dintre cele mai mari satisfacţii este să faci bine, să le dăruieşti bucurii celorlalţi.
Citește pe Antena3.ro
