Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
M-am nimerit zilele astea in cateva sate, acum sunt in Bucuresti iar dupa pranz plec la Braila, unde cartile mele de publicistica, cele trei iesite de sub tipar, cu promoroaca cernelurilor nezvantata, fac primul experiment al intalnirii cu publicul. Iarna, si la tara si in Capitala, a debutat zaharisit. Nu stii ce sa intelegi din ea. La pranz umbli desfacut la camasa, iar noaptea te culci in bunda sau halat cu captuseli groase. In inaltu-i dezinteres fata de noi, Dumnezeu s-a instrainat plictisit de butoane si lasa nu doar vremurile, ci si vremea sa-si faca de cap. fii daca-i plictisit Cel de Sus de ce n-ar fi asijderi si romanul? Nu doar pe ulita, ci si pe bulevard e depistabila, drept numitor comun, o blazare de gaini domestice, de rate de batatura, de oratanii crescute spre a fi taiate si care-s impacate cu nevrednica lor soarta. Sondajele spun ca nitel peste 80 la suta din cetatenii mioriticei patrii sunt nemultumiti de viata lor si sunt revoltati de cum e condusa tara. Sunt revoltati pentru jefuirea salbatica a avutului national. Ma uit cu ochii mei care inca nu m-au tradat, care n-au apelat la mobila pirostriilor pe nas, la mimici, pandesc o tresarire, cercetez cum se manifesta nemultumirea. Nimic. O lene de turma impinsa din urma, la umbra blazare si tot ea la soare. Na, ca iar scriu in dodii si in vrabii, se tine scai rima de mine. Fugi, piaza rea! Iarta-ma, de poti, draga cititorule. Blazare, deci, numitor comun in fractia supravietuirii, la tara si la oras. Unde s-au pitit nemultumitii de intalnesc pe strada si-n tren aceleasi figuri de ceara imobila, netopita niciodata la focul cazanului sufletesc, in lacrima sau in furie? Un cititor al meu din Campina ma cearta, cu prietenie, ca societatea civila trebuie sa se organizeze iar eu, ca si altii din lumea pretinsa a cultilor in cap, trebuie sa punem mana pe bagheta dirijorala si sa incropim o rezistenta. S-o punem cap la cap, s-o organizam. Eu, i-am raspuns, daca ma pricep cat de cat la ceva, e sa scriu. Sa-mi exprim revolta, nemultumirile, lehamitea uneori, in scris. E mult, e putin? Dar daca omul are dreptate? Cercetez chipurile sa-mi caut rezoneuri la revolta! La tara, batranici fara dinti (sa-ti pui un dinte in zilele noastre costa o avere si ma gandesc daca starea de mizerie a unui popor nu poate fi evaluata prin numarul de dinti lipsa), la oras acelasi cenusiu al saraciei, poate un pic mai incheiat la nasturi. E atata intuneric pe chipuri si atata nemiscare totodata de parca chipurile acestea ar fi petice de doliu, dar prin ele nu bate vantul fiindca a murit cineva de care nu-ti pasa. Sa fi murit poporul roman? Imi amintesc uneori formidabila colectie de intamplari din viata animalelor surprinse de Ionel Pop. Trenul cu care se deplasa scriitorul a scrasnit deodata pe roti, trantind geamantanele randuite deasupra si starnind panica. Stationarea se lungea si scriitorul coboara, dimpreuna cu alti calatori. Era un sat alaturi, iar locomotiva facuse bucatele o vaca, ale carei maruntaie fusesera intinse pe zeci de metri. Animalul pascuse neglijent intre linii. Cealalta vaca ? si asta e motivul revoltei condeierului – pastea printre maruntaiele suratei ucise de parca nimic nu s-a petrecut. Puteai fi tu victima, si-a zis omul scrisului si, insfacand o piatra, a aruncat-o in nesimtita rumegatoare. Fireste, noi nu suntem rumegatoare. Ne tragem din nobilii daci care stateau, conform lui Herodot, lipiti de munti, iar in bataliile cu romanii sunt infatisati in piei de lup, aprigi si neinfricati. Chiar steagul lor era un cap de lup prin care suiera vantul si scotea, prin coada de sarpe, sunete amenintatoare. Din pieile de lup au ramas azi zdrente si petice, unele chinezesti fiindca, slava Domnului, sunt ieftine si imbraca orice amarat.
Privesc crucis spre lumea mea crucisa
Azi nu mai cred in nimeni si-n nimic
Cand Sarsaila-n forma cu chelie
Ne-aseaza-n dric si noi chiar stam in dric.
Barbati destoinici are asta tara
Femei barbate, armii de eroi
Spunea un dascal de letopisete
fii se uita cercetator spre noi.
Avem, fiti bravi, si limba si mosie
Avem trecut, nu l-am primit in plic.
Taci, zise cineva din randul zece,
Avem pe dracu, nu avem nimic.
Sa vina, striga vocea-nfometata,
Sa vina, striga, altii la putere.
Era o costeliva cu trei prunci
Copiii erau unica-i avere.
M-apropiai incet de acel grup,
Purtau credinta-n ochi ca poate vine
Un om, o forta, alt destin sau lege
fii foamea, macar foamea s-o aline.
Asa credeam, dar ma-nselam amarnic
In cer batea un clopot sau un tun
Pe cine vrei, iar cel mai mic raspunse
Sa vina la putere Mos Craciun.
Citește pe Antena3.ro
