Saltele, multe saltele

La prima mea carte, un critic a scris ca as fi "un narator atent, cu virtuti de analist". Mi-ar fi placut un elogiu mai rotund, dar cu timpul m-am resemnat cu ideea ca asta chiar sunt. M-am gandit mereu la spusa criticului - prima dragoste si prima dezumflare nu se uita niciodata - iar de cativa ani simt ca e necesara o corectie. Sa ma fi mintit un pic, sa fi zis ca sunt un mare talent sau, si mai bine, un geniu, poate ca m-as fi produs ca un mare talent sau, si mai bine, ca un geniu, conform cu zicala: cum ti se zice, asa esti. Poti sa-i spui unui om ca e prost si sa nu se resimta de la diagnostic. Dar daca-i numesti mediocritatea, l-ai omorat.

RAZBUNAREA MORTULUI: lasa un testament, dar ii impune notarului sa-l rupa marunt in fata mostenitorilor, care asteapta cu sufletul la gura sa afle cine si cat o sa capete.

IN STATELE UNITE SI IN CANADA, nu e zi de la Dumnezeu sa nu dai la tot pasul de saltele. Oamenii se leapada de saltele, din motive rareori evidente. Multe sunt lucrurile de care americanii se despart din pricini numai de ei stiute, dar multimea saltelelor, care par sa astepte de un timp nedefinit Salubritatea, e un fapt suprarealist. Intr-o zi, i-am spus unui canadian c-am numarat, plimbandu-ma vreo doua ceasuri prin Toronto, intr-unul din cartierele vechi, parter si etaj, vreo cincisprezece saltele. Care rezemate de un zid, care scoase aproape de trotuar. Serios - s-a mirat localnicul - dar eu nu vad nici una. Tu de ce le vezi?

SORIN DUMITRESCU, despre profesorii lui: Ii respect pe toti, nu atat pentru ce m-au invatat, cat pentru timpul pe care l-au risipit cu mine. Mi-au dat din timpul vietilor lor. Mai mult decat stiinta - viata. Ar fi putut sa si-o traiasca mai bine, dar mi-au daruit-o.

INTELECTUALII, in ce-i caracterizeaza cel mai bine, dar nu si in ce-i onoreaza: vad un tembel ca manjeste cu sprayul peretii caselor si in loc sa-i dea un picior in fund sau sa-l urecheze, scriu un eseu intortocheat despre fenomen cu titlul "Grafitti, arta sau atitudine?".

LA ORADEA, o domnisoara care vinde flori in restaurante pare a cobori dintr-un tablou francez de la sfarsitul secolului al XIX-lea, cu toata galanteria si misterul veacului. Nici o actrita nu si-a regizat mai bine prezenta in noapte, in medii predispuse la surpriza. Cand intra in localuri cu palaria ei neagra, imensa, cu costumatia de bela vaduva neagra, cu cosul plin cu trandafiri rosii, strainilor de oras, care nu realizeaza teatralul, li se taie respiratia. Fata e inalta, aratoasa, speciala. Barbatii ii cumpara trandafirii, dar platesc de fapt spectacolul.

LA PARIS, strazile sunt in permanenta aglomerate si nu neaparat cu turisti. Intr-un fel, e ca la Bucuresti la 23 August, toata lumea se plimba, nimeni nu-i la munca iar daca e vorba totusi de munca, tocmai alearga intre doua treburi. Dupa-amiezele, indeosebi, ai sentimentul ca fiecare zi e Zi Nationala. Francezii sunt tot anul in vacanta - spune un parizian, iritat de vanzoleala fara sfarsit a compatriotilor. Dar o spune in vreme ce ne promenam pe o strada plina de francezi care, ca si el, se intreaba de ce or fi strazile atat de circulate.