Salutări de la clasa muncitoare!

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Pe un maidan din spatele blocului unde  locuiesc se construiesc în mare viteză două complexe a cîte paisprezece etaje fiecare. În final, partea aceasta de cartier o să fie un balamuc, cu blocurile sufocîndu-se între ele şi cu un puhoi de populaţie, la cele cîteva alei de interior, concepute cîndva pentru o circulaţie mai relaxată.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Pe un maidan din spatele blocului unde  locuiesc se construiesc în mare viteză două complexe a cîte paisprezece etaje fiecare. În final, partea aceasta de cartier o să fie un balamuc, cu blocurile sufocîndu-se între ele şi cu un puhoi de populaţie, la cele cîteva alei de interior, concepute cîndva pentru o circulaţie mai relaxată.

De fapt, e balamuc de cîteva luni, întrucît clasa muncitoare care sapă la fundaţii şi îndoaie fierul beton o face cu îndemnuri, înjurături profesionale şi zgomote grele, de şantier care mă duc cu gîndul la soartă şi la dictonul Bibliei: totul se plăteşte. Noi, locatarii din preajmă, plătim probabil nişte vini istorice. Şi nu doar vini de ale noastre, ci ale întregii naţii. E ca un impozit pe laşitate, prostie, dezordine şi lipsă de demnitate. Cîştigul e că, în toate aceste luni de coşmar, am privit zilnic, de sus de la etajul patru, cum trudeşte clasa muncitoare la patron. Mi-am dat seama, fiindcă uitasem ce e munca numită "fizică", de eroarea în care căzusem. Coşmarul e acolo, pe şantier, la îndoitul fiarelor, la turnatul betonului şi la toate treburile unei zile nesfîrşite sub un soare criminal.

Au fost zile cînd nu m-am putut uita la muncitorii aceia goi pînă în brîu, de ruşine şi cumva şi de frică. M-am întrebat ce se va întîmpla dacă într-o bună zi nu vor mai putea îndura noua formă de sclavie, inventată de apostolii capitalismului sălbatic, şi va avea loc o revoluţie adevărată? Am realizat – deoarece au trecut cîteva decenii de cînd am fost şi eu muncitor necalificat într-un regim asemănător, de rob cu blazon de "clasă muncitoare" – cît de uşor uită omul tot ce nu-i convine sau îi aminteşte că a fost cîndva bicisnic şi sub vremi. Poate că munca, în general, duce omenirea înainte – cum ne învaţă cărţile de gîndire pozitivă – dar cele mai multe munci abrutizează individul, naşte în el uri necontrolabile, îl duce spre răzbunări fără nici o logică. Între o muncă la îndoit fierul pe  arşiţă şi cu un efort al trupului mai aproape de caznă şi pedeapsă decît de civilizaţie, mai aproape de alcoolism, şi de o viaţă de familie plină de brutalităţi şi răbufniri penale lipsite de o pricină clară trebuie să existe o legătură. Dacă s-ar face o cercetare sociologică referitor la ce gîndesc muncitorii din construcţii despre "gulerele albe" şi despre lumea computerelor şi a aerului condiţionat, ne-am speria. Nimeni nu are nici un motiv să afle ce gîndeşte clasa muncitoare despre stăpînire.

De la hotarul anului 1990, presa şi televiziunea nu a mai apelat niciodată la sintagma "clasa muncitoare". Ca şi cum n-ar mai exista clase sociale, ci numai partide şi televiziuni, bănci şi funcţionari, computere şi hîrtii, sloganuri electorale şi cancanuri cu golani şi curve scumpe. Sînt convins că toţi vecinii, care s-au uitat din cînd în cînd ca la un carnagiu cu gladiatori la "clasa muncitoare" din spatele blocurilor, au trăit frisonaţi de spaimă imaginea unei revolte nimicitoare. Clasa muncitoare n-a dispărut, e numai în amorţire.