x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Saraci, dar independenti energetic

Saraci, dar independenti energetic

de Ionuț Bălan    |    06 Iul 2006   •   00:00
Saraci, dar independenti energetic

Economia arde gazul, iar populatia plateste facturile si se razbuna consumand marfa din import

Ceausescu a avut un vis termoelectric. Se facea ca e musai ca Romania sa-si castige independenta energetica. N-a mai apucat sa-l implineasca, dar in anii care au urmat visul a devenit aproape realitate. La sfarsitul lui 2004, gradul de independenta energetica era evaluat la 72%, comparativ cu 45% in UE.

Nu ca am produce destul, dar consumam foarte putin. Studiile spun ca Romania are cel mai mic consum energetic din regiune. Exprimat in echivalent petrol, acesta abia ajunge la 1,8 tone/locuitor. Pana si Bulgaria consuma 2,2 tone. Polonia si Ungaria urca spre 2,3-2,5 - mai aproape de media de 2,7 tone vazuta la noii membri ai Uniunii Europene. In frunte sta Rusia, cu 4,1 tone pe locuitor.

Si totusi exista voci care continua sa spuna ca economia romaneasca este energofaga. De unde si pana unde? Asa pare ca e economia rusa. Noi consumam mai putin decat Polonia si Ungaria, iar PIB-ul nostru a crescut in ultimii ani mai repede decat al lor, deci ar trebui sa fim mai performanti.

Din pacate, cei care sustin ca in produsele noastre intra prea multa energie insista: ne trebuie de trei ori mai multa energie decat slovenilor pentru a produce 1.000 de euro de PIB. Ei spun ca economia isi permite sa consume fiindca se abtine populatia. Ca treaba-i buna numai in medie. Suntem la fel de stabili macroeconomic ca Polonia si Ungaria, dar populatia e vai de capul ei - jumatate din romani ard doar cate-un bec chior in odaia unica de la tara.

Tot nu-i credem, dar in acelasi timp pare ciudat de ce ne-a tot pisat Fondul Monetar International cu scumpirea energiei si de ce, in replica, oamenii isi pun apometre si microcentrale, deschid televizoarele doar doua ore pe zi ca in vremea de trista amintire sau isi lasa masinile sa zaca in fata blocului. Inseamna ca un sambure de adevar exista. Iar parca Fondul nu vorbea niciodata de restructurarea populatiei, ci de restructurarea economiei! Oare ce mai voia sa ne spuna si cu asta?

Mesajul e ca romanii au apucat sa se bucure prea repede. Si-au cumparat pe datorie aspirator sau masina de spalat, fara sa se intrebe insa de ce nu scria Made in Romania pe nici unul dintre bunuri. Fara sa-si puna problema pentru ce piata produce economia noastra daca noi insine nu-i putem cumpara marfa. Deficitul-record al balantei comerciale le-a dat raspunsul. Nu inseamna insa ca s-a gasit adevaratul vinovat - economia reala. Dupa ce s-au scarpinat de-a-ndoaselea, ca de obicei, conducatorii n-au cerut economiei sa ofere ce vrea populatia, ci se straduiesc sa convinga populatia s-o lase mai moale cu solicitarile.

Bine-bine, dar povestea asta cu balanta comerciala are pana la urma legatura cu energia? Are, fiindca jumatate din economie nu produce pentru piata, dar arde gazul. Si ca sa-l poata arde in continuare e nevoie sa nu-l mai consume populatia. Sau ma rog, sa nu consume, dar sa plateasca. De-asta avem cel mai redus consum de energie din regiune, iar independenti energetic am ajuns atunci cand am devenit dependenti de importuri.

×
Subiecte în articol: editorial