Sărbătoare sau priveghi ?

Şedinţă solemnă la Parlament. Sărbătorim 10 ani de aderare la NATO, ura ! Senatorii şi deputaţii şi-au pus costumele de nuntaşi şi s-au  rânduit în bănci, străbătuţi de un fior patriotic nemaiîntâlnit. A venit şi Ilegitimul. Cu ceva zarvă şi ros de aceleaşi meschinării. Ţâfnos şi  ofticos, vegheat  atent de Onaca. Nu ştii niciodată când o iei de-a berbeleacul, la fund, şi slavă Domnului să ai  în preajmă un scafandru !  Ciufutul musafir a dat mâna doar cu cine a vrut şi s-a şters pe pantofi cu protocolul fixat prin procedurile lui Zgonea, zis şi Selfi. Invalidatul s-a ambiţionat să stea în jilţul princiar, aşa că administratorul Casei Poporului a cotrobăit niţel prin magazia cu efecte speciale. Evenimentul a început  cu o întârziere de câteva minute,  dar voinţa ăluia din Deal trebuia satisfăcută. Prin faţa scaunului  cu însemne regale, în care picota un scamator, s-au perindat primii oameni în stat.  Înalt-cuvântătorii băştinaşi au omagiat binefacerile, norocul providenţial de a fi fraţi de bloc cu euroatlanticii şi şansa istorică de a fi birjăriţi de generalii yankei. N-a fost  uitat nici sătucul Deveselu, cu scutul său blagoslovit, sub care ne-am aşezat în patru labe. He, he, bucurie mare în Palatul Parlamentului,  bibicilor, de parcă ne-am  fi recâştigat  independenţa şi suveranitatea ! Când colo, noi celebram zece ani de vasalitate, de cedare voluntară a  mândriei  naţionale. Şi, culmea cinismului, le-am adus la întâlnirea cu perfida istorie pe văduvele soldaţilor morţi în teatrele de război de aiurea. Le-am  îmbrăcat în hainele de doliu şi am elogiat un pact care le-a ucis bărbaţii. De ce o fi nevoie ca românii să-şi piardă viaţa prin Afganistan, în conflicte străine nouă, n-am să pricep în veci. Ca să amplaseze  scutul în bătătura juveţilor, jurarăm credinţă americanului şi-i  oferirăm dreptul de a ne comanda oştenii. În curând, ca răsplată pentru lipsa noastră de bărbăţie, stăpânii  de peste Ocean vor mai trimite în Dobrogea vreo 800 de puşcaşi marini şi niscaiva escadrile de luptă. Cică zavera din Ucraina e groasă, şi libertatea cucerită cu Pumnul suavei Iulia tremură, speriată de  belicosul  Putin. Coasta tomitană va deveni cazarmă cosmopolită, spaţiu aseptic la graniţa cu duşmanul  ordinii corporatiste. România seamănă tot mai mult cu un şanţ de apărare şi toţi veneticii ăştia, care perorează despre securitatea zonei, n-au nicio legătură cu simţirea valahă. Nişte mercenari descălecaţi să-şi înmulţească profiturile şi să-şi impună politica de subordonare a altor popoare. Căci ţările au  cam dispărut,  înghiţite de sloganul globalizării cu orice preţ. America ne mângâie  pe creştetul pleşuv  şi ne numeşte, ori de câte ori se nimereşte, aliat de nădejde, prieten loial. În locul lor şi eu aş prăpădi astfel de vorbe, sluga e bine să primească uneori şi laude. Nu se petrece  aidoma cu dobitoaca înjugată la plug ? O opreşti din istov, îţi treci palmele pe grumazul ei asudat şi-i întinzi o bucată de zahăr... Pe urmă o plesneşti cu biciul, că, deh, s-a odihnit destul ! Dii, gloabă ! Întâmplarea de la Kiev va spori nu numai efectivele  NATO de la Constanţa, ci şi  vigilenţa invadatorului încartiruit aici. Să te ţii de acum înainte  ce monitorizare,  ce restricţii vor fi impuse coloniei de la gurile Dunării ! Între  frontul rus şi cel apusean, România s-a trezit băgată la mijloc, şi d-aia mă întreb, ca prostu' : ce am sărbătorit noi, de fapt  ? Privilegiul de a servi interesele altora şi  de a fi carne de tun oriîncotro suntem  mânaţi  din spate ?

Chiar,  nu v-aţi ruşinat  organizând ditamai fastul  ceremonios, chiar nu v-a fost jenă de  văduvele eroilor fără cauză, chemate la sindrofie  precum  România la summit-urile internaţionale ? Sigur nu v-a fost, altfel decretaţi  o zi de doliu naţional, în amintirea independenţei şi suveranităţii decedate în urmă cu... un deceniu. Altminteri, mi se păru că solemna şedinţă fu, mai degrabă,  priveghi, nicidecum sărbătoare....