Şarlatanul din Monte Carlo

Nici numele său, Basil Zacharoff (sau Zacharias Basileios Zacharoff, aşa cum îl chema la început), nici obscura localitate Mugla din Anatolia în care s-a născut nu înseamnă mare lucru pentru cititor. Era fiul unic al unui co­merciant de esenţă de trandafiri din Constantinopol, dar asta nu i s-a părut deajuns. A început să spună tot felul de minciuni. Uneori afirma că are un tată polonez şi o mamă franţuzoaică din Levant, alteori susţinea că este absolvent de origine ruso-greacă al Universităţii Oxford. Ajuns în România îl convinge pe ambasadorul britanic la Bucureşti că este născut la Iaşi, vlăstar al familiei Mavrocordat, în vizită în patria-mumă.

Gurile rele (şi nu numai ele) vorbeau în schimb de perioada în care era angajat al unuia dintre nenumăratele bordeluri din Constantinopol, cu misiunea de a atrage clienţi. Se spunea că a lucrat ca incendiator profesionist pentru pompierii locali, mai puţin renumiţi pentru talentul la stingerea focurilor, dar experţi în recuperarea bunurilor şi păcălirea  companiilor de asigurări.

Deghizat în ofiţer rus, Print Gortzacoff, general de Kieff, ajunge în 1872 la Londra, unde se căsătoreşte cu fiica unui antreprenor de construcţii. După câteva înşelătorii nereuşite fuge în Cipru şi activează sub diferite nume false ca negustor şi escroc. Ajuns în Statele Unite în 1881, învârte afaceri necurate cu terenuri agricole şi companii feroviare. Dat în vileag ca bigam, după căsătoria cu o moştenitoare bogată, se stabileşte la numele de Basil Zacharoff.

Alintat de intimi cu porecla Zedzed, devine negustor de armament, folosindu-şi din plin talentul de şarlatan. Vinde un submarin Greciei în 1885 şi reuşeşte să plaseze două submarine în Turcia, exploatând tradiţionala duşmănie a rivalilor balcanici. Nici una dintre navele-prototip nu a întrunit condiţiile minime de siguranţă şi nu a fost folosită vreodată. Asta nu a împiedicat Rusia, convinsă de iminenţa pericolului în ba­zinul Mării Negre, să folosească serviciile lui Zacharoff pentru a achiziţiona două asemenea submarine inutili­zabile.

Vinde arme şi muniţii în Chile, Brazilia şi Peru. Convinge guvernele Spaniei şi Rusiei să clădească noi arsenale, fiind considerat foarte influent în ambele ţări până în 1914. Se îmbogăţeşte spectaculos şi duce o viaţă de belşug. Devine cetăţean francez în 1908 şi acţionar al Băncii Franţei, după care înfiinţează câteva bănci particulare, al căror succes avea să se termine după 1925. Presa mondenă a vremii dedica multe pagini recepţiilor oferite de Zacharoff, pomenind de un som­ptuos serviciu de masă din aur, cumpărat mai apoi de Regele Farouk al Egiptului.

Animat de dorinţa de îmbogăţire rapidă şi de pofta de a fi considerat influent, omul nostru se apucă de politică europeană.
Încearcă în 1912  să-l instaleze pe prinţul Cristophor al Greciei pe tronul Portugaliei fără succes. Oferă sume imense pentru a convinge Grecia neutră să intre în război de parte Aliaţilor, în 1915, iar peste doi ani îi cere lui Enver Pasha să declare un armistiţiu, contra modestei sume de 10 milioane de lire sterline. În aur!

Se împrieteneşte la cataramă cu Eleutherios Venizelos, care îl ajută în diverse combinaţii, dar cei doi se ceartă şi se despart definitiv. Să fi fost oare Basil vinovat de intrarea Greciei în razboiul cu turcii, terminat cu o umi­litoare înfrangere în 1922? Un lucru este sigur, influenţa lui Zacharoff asupra guvernelor, domnitorilor şi evenimentelor din epocă, ca şi asupra pieţei petrolului a fost mult exagerată. La fel zvonurile despre imensa lui avere, întreţinute de donaţiile făcute unor universităţi din Paris, Londra şi Petrograd, unde avea să sprijine cercetările în domeniul aviaţiei. Colecţioneaza titluri onorifice atât în domenii ştiinţifice, cât şi în litere.

În fine, în 1924 se căsătoreşte cu iubita lui, Maria del Pilar Antonia-Angela-Patrocinio-Simona de Muguiro y Beruete, văduvă de dată recentă a ducelui de Marchena, Francisco Maria Isabel de Borbon y Borbon, devenită ducesă de Villafranca de los Caballeros. Din ce în ce mai bolnav şi cu auzul foarte slăbit, este atacat ca „negustor de moarte” şi „aţâţător la război”. Sfârşitul pare aproape. Zacharoff moare pe 27 noiembrie 1936, la Monte Carlo, unde locuise multă vreme, şi e înmormântat la castelul său din Balincourt, Arnonville, aproape de Pontoise şi de Paris.

Rămân în urma lui câteva aluzii răutăcioase ale lui Ezra Pound în „Cantos”, personajele pe care le-a inspirat unor autori nu tocmai celebri şi câteva articole prin enciclopedii. Prea puţin?