x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

„Sărutul” lui Brâncuşi în Cimitirul Montparnasse

0
Autor: Matei Vişniec 27 Sep 2009 - 00:00
„Sărutul” lui Brâncuşi în Cimitirul Montparnasse


Vizitez, împreună cu un prieten venit din România, cimitirul Montparnasse. Este o zi de toamnă blândă şi cimitirul pare un muzeu în aer liber.



Majoritatea celor care se plimbă prin acest celebru loc de veci nu sunt rude ale decedaţilor ci vizitatori sau turişti dornici să facă un pelerinaj la diverse morminte celebre.

5247-102608-131.jpgDe altfel îi ghiceşti imediat pe aceşti turişti culturali comemorativi: toţi s-au „înarmat" cu un plan al cimitirului distribuit gratuit la intrare. Iar cei care n-au trecut pe la intrarea principală exa­minează cu atenţie numeroasele panouri plantate în cimitir cu amplasamentele „celor mai vizitate morminte". Nume din toate ţările şi de toate ori­ginile sunt gravate pe pietrele funerare, cimitirul este de fapt o metaforă a fascinaţiei pe care a exercitat-o Parisul asupra lumii.

O capitală a artelor nu putea decât să atragă artişti din toată lumea, artişti care, din când în când, mai şi mureau la Paris. Unii îl caută pe Samuel Beckett, alţii îl caută pe Beaudelaire, alţii pe Jean Paul Sartre şi pe Simone de Beauvoir, alţii pe Guy de Maupassant... Probabil că argentinienii îl caută pe romancierul Julio Cortazar, lituanienii pe pictorul Chiaïm Soutine, ruşii pe sculptorul Osip Zadkine... Unii dintre aceşti artişti au trăit de altfel chiar în cartierul Montparnasse şi au frecventat cu asiduitate cafenelele care se află la doar câteva sute de metri de mormintele lor, cum ar fi La Rotonde sau La Coupole...

Românii, când vin la cimitirul Montparnasse îi caută pe Tristan Tzara, pe Constantin Brâncuşi, pe Emil Cioran şi pe Eugène Ionesco. Patru nume care reprezintă enorm pentru noi, e ca şi cum ne-ar justifica trecerea prin univers. Ce anume i-a făcut pe cei patru să fie înmormântaţi în acelaşi cimitirĂ Cine ştie, poate întâmplarea, sau poate că există o doamnă care se numeşte Istoria Artei şi care se mai joacă din când în când cu repartiţia copiilor ei în locurile de veci... Un lucru este sigur însă: cu excepţia Franţei, nici o altă ţară nu este reprezentată mai bine decât România prin artiştii ei în acest cimitir.

Mă plimb cu prietenul meu pe aleile cimitirului şi constatăm că nu suntem singurii români care au trecut în ziua aceea pe acolo. Nu ştiu din ce motive, unii trec şi depun monede româneşti pe respectivele patru morminte. Pe mormântul lui Cioran descoperim că a fost lăsată chiar şi o carte de vizită... Cineva, din Bucureşti, a ţinut să se ştie că a trecut pe acolo şi că îi admiră profund opera filozofului născut la Răşinari şi mort la Paris.

Ce nu fac însă turiştii căutători de morminte cu nume sonore! Unii se fotografiază alături de tot felul de morminte, în funcţie de afinităţi culturale şi gusturi se­pulcrale. Pe mormântul lui Sartre şi al lui Simone de Beau­voir descopăr că au fost aşezate mai multe scrisori. De ce nu, în definitiv, marii scriitori sunt făcuţi să înţe­lea­gă sufletul uman şi după moarte. Cu hărţile în mâ­nă, cufundaţi în descifrarea lor, mulţi vizitatori pierduţi printre morminte îmi dau o senzaţie stranie, e ca şi cum ar răscoli prin cimitir.

Întâlnesc însă şi oameni din cartier care au venit pur şi simplu să se plimbe puţin în acest spaţiu care seamănă şi cu un parc. Cimitirul Montparnasse este şi un fel de oază de linişte, plină cu arbori, în mijlocul unui cartier extrem de animat.

El este în acelaşi timp şi un fel de expoziţie de scul­pturi în aer liber, pentru că unele morminte sunt ade­vărate opere de artă. Printre ele, undeva într-un colţ al cimitirului, se află şi „Sărutul" lui Brâncuşi. Cum de a ajuns celebra sa sculptură (de fapt una dintre varian­tele ei) să devină monument funerar? Mister.

Am găsit to­tuşi unele vagi explicaţii: s-ar părea că Brâncuşi a rea­li­zat această „comandă" prin 1910, imediat după ve­ni­rea sa la Paris şi că acest „Sărut" în piatră ar fi fost una dintre primele sale sculpuri făcute în Oraşul Luminilor. În orice caz, cei care îl descoperă în acest ci­mitir rămân u­luiţi de frumuseţea, forţa, discreţia şi simplitatea sa. Citesc şi numele celei pentru care a fost făcută: o mis­terioasă femeie pe nume T.

Raşevskaia care a murit tî­nără, probabil de origine rusă, numele ei este de altfel scris cu caractere chirilice. Niciodată nu mi-am ima­ginat că acest „Sărut" încremenit în piatră poate fi şi unul al morţii... A trebuit să trec prin Cimitirul Mont­parnasse ca să-l înţeleg mai bine pe Brâncuşi. Două camere de luat vederi îi păzesc sculptura zi şi noap­te... Eu îmi permit totuşi să o ating, să-mi pun pal­mele pe ea: este poate singurul loc din lume, Cimiti­rul Montparnasse, unde poate fi mângâiată o sculptură de Brâncuşi.

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de