x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Satisfacţia Cruduţei şi mulţumirea lui Funeriu

Satisfacţia Cruduţei şi mulţumirea lui Funeriu

de Razvan Barbulescu    |    05 Iul 2011   •   21:00

Ministrul Funeriu exulta. Bacul 2011 i-a furnizat satisfactii intelectuale mai intense decat cele oferite de tampenia cu genul substantivului coleg.

Se dovedeste ca proiectul Funeriu s-a suprapus perfect peste proiectul prezidential "tinichigii si mecanici". Miile de copiute si gafele la care ne tavalim pe jos de ras ii vin ca o manusa. Demonstreaza ceea ce se stia, ca in Ro­mania nu se mai invata. Ca in com­petitia dintre Mircea Eliade si Cruduta, ale carei dezvaluiri-soc au paralizat natiunea scolara, primul n-are nici o sansa. Las’ ca in privinta lui Eliade nu se stie foarte limpede: e o strada, un liceu sau e unul prins copiind?

Pe cand Cruduta, eheee, face epoca. Cruduta a marturisit ca a facut sex cu trei deodata, iar ei, dupa sex, ii plac, pe rand, micii, berea si ragaitul.

Intre satisfactia Crudutei si multumirea ministrului ca Bacul i-a confirmat banuielile privind starea invatamantului pe care-l conduce nu e o mare distanta. E drept, sentimentul nu e la fel de sexy. Politic insa, reusita l-a inaltat. Aprecierile presedintelui i-au dat aripi si i-au sustinut gramatica, deoarece Daniel Fune­riu se numara printre ministrii agreati in direct la tv de dl Basescu.

Procentele dezastruoase de la Bac sunt in consonanta cu constatarea lui Traian Basescu: avem nevoie si de tinichigii... Ceea ce poate fi si corect, dar...

Dar, si aici e marele scandal. Reiese ca rolul manda­tului Funeriu a fost sa probeze ca in scolile din subordine nu se face carte decat in procentele comunicate. Ca nu se invata si ca se fura. Ca ministerul nu trebuia sa administreze victorii, ci sa garanteze infrangeri.

Dupa care ministerul uluieste natia cu statisticile rusinii. Care, iata, il confirma pe presedinte. Avem potentiali tinichigii in proportie de masa. De asta s-au numit manageri agreati politic? Pentru procentele ca­tastrofice s-au numit sefi de inspectorate obedienti? Stirea ca la Suceava se cunostea ce procent trebuia obtinut ne convinge ca dl Funeriu are toate motivele sa fie mangaiat pe crestet de presedinte. Bacul 2011 a fost o reusita, i-a confirmat priceperea de manager.

De aici pleaca si solidaritatea gramaticala a mi­nistrului cu miile de agramati revoltati ca anul acesta s-a comis o adevarata tradare: "s-a bagat camere video fara sa ne anunte".
Au fost complici.

×