Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce-i mai rămâne de făcut unui om a cărui viaţă este plină de succese în domenii precum literatura SF, explorarea submarină şi popularizarea cuceririi spaţiului cosmic? Omul cu pricina, Sir Arthur Clarke, a plecat dintre noi acum câteva zile, la vârsta de 90 de ani, cunoscut şi iubit de mulţi, foarte mulţi locuitori ai planetei noastre, fără să lase urmaşi, departe de locurile natale.
În adolescenţă a devenit membru al Societăţii Interplanetare Britanice. De aici şi până la ideea sateliţilor artificiali de telecomunicaţii, lansată în anii celui de al doilea război mondial, nu mai era decât un pas. Nu şi-a brevetat sau patentat ideea, nu era sigur că va trăi destul pentru a o vedea pusă în aplicare.
Tot pe atunci, prin anii ’40 ai secolului trecut, a afirmat că până în anul 2000 oamenii vor ajunge pe Lună, dar nu a fost luat în serios. A descris navetele spaţiale, computerele şi reţelele de comunicaţii ultrarapide ale unui viitor care s-a dovedit mai puţin îndepărtat decât se credea. Este autorul a peste 100 de cărţi, ficţiune şi nonficţiune, coscenaristul unuia dintre cele mai cunoscute filme din istoria cinematografiei, “2001 – Odiseea spaţială”.
A prevăzut (termenul de “profet” este asociat deseori cu numele său) invenţii precum liftul spaţial (încă nerealizat), sateliţii pe orbita geostaţionară (care par suspendaţi deasupra unui punct de pe Pământ, fiindcă au aceeaşi viteză de rotaţie ca şi planeta) şi cei destinaţi telecomunicaţiilor. Nu a ezitat să recomande înfiinţarea unei “santinele” în spaţiu care să ne avertizeze la apropierea potenţial periculoasă a unui asteroid, dar şi un sistem de prevenire a cutremurelor de pământ.
Mult trâmbiţatul pericol al virusului Y2K, care ar fi trebuit să ne lovească în noaptea de anul 2000 (nu a fost aşa) îşi are obârşia într-o povestire a lui Clarke. Tot aşa, utilizarea energiei atomice pentru propulsia navelor spaţiale, din păcate de multă vreme abandonată odată cu sfârşitul unui proiect NASA, din care a mai rămas doar un nume promiţător, Prometeu.
Citește pe Antena3.ro
El este cel care a propus, prin intermediul ficţiunii, stocarea inteligenţelor individuale pe computer şi a readus în actualitate posibilitatea îngheţării unor bolnavi până când se va găsi un leac pentru suferinţa lor. Originea ideii, o tehnică folosită pe navele cosmice ale viitorului, unde membrii echipajului “hibernează” cea mai mare parte a călătoriei. I-a inspirat pe cititori şi pe oamenii de ştiinţă. A fost admirat de astronomi, de oficialii de la NASA, de autori de SF, dar mai ales de nenumăraţii săi cititori.
Dar până şi darul profeţiei păleşte în faţa frumuseţii povestirilor lui Clarke. Sunt de neuitat scene precum cea a apariţiei extraterestrului din “Sfârşitul copilăriei”, care seamănă perfect cu diavolul imaginat de artişti, sau descrierea imenselor spaţii interioare ale navei spaţiale din “Întâlnire cu Rama”. Nimeni nu poate rămâne nepăsător la confruntarea dintre ultimul supravieţuitor şi computerul ucigaş din “2001” dar nici la subtilităţile detective din “Poveşti de la cârciuma Cerbul alb”.
Un distins specialist în mitologie, dar şi admirabil autor SF, mărturisea într-un interviu că unul dintre puţinele lucruri imposibile pe care le poate concepe este alegerea unei singure povestiri semnată de Clarke pentru o antologie.
“Aş vrea să fie cea mai bună din tot ce a scris Sir Arthur, dar există cel puţin trei dintre ele care ar merita primul loc!” spunea el. Nu e de mirare. Orice admirator poate cita dintr-o răsuflare “Cele nouă miliarde de nume ale lui Dumnezeu”, “Steaua”, “Babilon” şi probabil încă vreo câteva.
De curând îşi terminase revizia unei cărţi scrise împreună cu Frederick Pohl, cu un titlu care sună neplăcut, “Ultima teoremă”. Se întreba deseori în ultimii ani cum ar vrea să fie pomenit în viitor, ca scriitor, popula-rizator sau scafandru şi ajunsese la concluzia că domeniul în care a avut cel mai mult de oferit este literatura.
Asta după ce acum mai bine de o jumătate de secol, în 1956, Clarke începe să fie interesat de biologia marină şi participă la o expediţie care avea să studieze marea barieră de corali din nordul Australiei. La puţină vreme se stabileşte în Sri Lanka, insula scăldată de apele Oceanului Indian, unde îşi perfecţionează tehnica de scafandru autonom. Şi face un lucru neaşteptat din partea unui prozator de mare succes, deschide o şcoală de scafandri la Hikkaduwa, nu departe de capitala Colombo. Iată şi răspunsul la întrebarea din primul paragraf.
