De-o parte reprezentatii primariei sectorului 2 sI politia comunitara. De cealalta, tinerii simpatizanti ai USL. Harnicuti, faceau lucruri. Intre cele doua tabere, cortul cu panouri privind strategia de dezvoltare economica a uselistilor. Primii au inceput baietii de la primarie, cu gura. De la huooo pana la un "mue' strigat viclean, cu buzele tuguiate...muiau m-ul sI accentuau partea europeana. Rezulta un calduros UE. Politistii vanturau entuziasti bulanele. Toate ar fi fost in regula, numai ca uselistii se opuneau. Aveau autorizatie de amplasare, tineau mortis la cort sI la strategia partidului, chestie care i-a costat. Zburase un panou, urma al doilea, se alegea praful de planurile de dezvoltare. Evenimentele au evoluat rapid. Agresatii au facut lant uman in jurul cortului iar politistii isi bagau picioarele in cort fara autorizatie. Reprezentantii primariei impingeau pe blat politistii, de la spate, incurajandu-i spre reusita. Un politist si-a pierdut pantoful. I-l umflase unul de la primarie care urla diversionist ca uselistii nici n-au venit la putere sI au inceput sa descalte populatia. Uselistii strigau: sa vina politiaaaa!, ceea ce era aiurea, fiindca politia era acolo, ii lua la suturi. Sa vina smurd-ul! - a mai apucat sa strige un tanar care se tinea cu mainile de prohab, unde tocmai primise un spit ca la K1. Farmecul contondent al alegerile se insinueaza cu discretie. De incalzire.
La doi pasi de cafteala din sectorul lui Ontanu, la poalele statuii dlui Goe, in Ploiesti, omor ca la oferte - se dadea dezlegarea oficiala la peste. Oameni calificati din primaria orasului Robertei numarau cu talent sacosele. Plasticele contineau o punga de malai, un peste sI o felicitare optimista. Pestele era stampilat cu sigla partidului, avea numar de inventar la cap, cum au maidanezii sterilizati, ca sa fie gasit in caz de disparitie.
Exact in vremea asta, spre pranz, la primaria din Cluj Napoca, suflu proaspat de alegeri, aer de inaugurari, taieri de panglici. Medaliile, trofeele, ghivecele cu flori sI cotoarele cartilor fostului primar Apostu erau evacuate, fiind ridicate de sotie. S-a creat o oarecare confuzie in jurul unui car cu boi, tablou despre care slujbasii primariei sustineau ca e un fals de patrimoniu local, asa ca nu merita. In golurile create, dupa ce s-a sters praful, au fost readuse medaliile, trofeele sI ghivecele cu flori ale lui Boc, un incaltator si binecunoscutul scaunel pentru sedinte foto.