Scapă Mircea Geoană?

Povestea s-a încheiat. Traian Băsescu e preşedintele României pentru 10 ani. Zbaterea şi dezbaterea pe tema fraudelor din turul unu, turul doi şi alte tururi trec în umbră.

De când s-a înscris în cursa pentru Cotroceni, Mircea Geoană a fost susţinut de absolut toate taberele care au dorit schimbarea lui Traian Băsescu. Nu ţin minte să fi fost vreodată în aceşti 20 de ani un elan politic atât de mare pentru înlăturarea unui simbol al puterii. Chiar şi în 2004, revoluţiei portocalii i-a lipsit componenta maghiară. În 1996, partidele parlamentare PRM şi PUNR îl susţineau pe Iliescu. Am văzut chiar şi o chestiune rarisimă: UDMR şi PRM susţineau acelaşi candidat. În ciuda acestui efort uriaş, Mircea Geoană a pierdut. Acest fapt are două cauze: frauda şi incapacitatea liderului PSD de a trece dincolo de sticlă ca un bărbat autentic.

Nu se poate spune că n-a fost bine pregătit. Obsedat de probleme economice şi sociale, repetând până la saturaţie sintagma "locuri de muncă", Geoană a crezut că acest limbaj îi va aduce victoria. Speriaţi de criză, disperaţi de ameninţarea cu şomajul, cei mai mulţi ar fi trebuit să-l voteze pe candidatul stângii, pentru că promitea o concentrare serioasă pe acest subiect. N-a fost însă de ajuns. România nu este Elveţia. Politica externă nu este politica internă. Vocaţia diplomatică a lui Mircea Geoană i-a jucat feste. Chiar dacă întrebarea fatală pusă de Traian Băsescu în legătură cu vizita la S.O. Vântu era un croşeu de dreapta bine plasat, liderul stângii avea 100 de alte formule de ieşire. N-a ales-o pe nici una, a dat un răspuns bleg, lăsând senzaţia că se plimbă din colţ în colţ, în aşteptarea gongului.

Într-o ţară latină şi balcanică, aşa cum e România, politicienii de succes au fost dintotdeauna cei care au dat imaginea autorităţii şi a bărbăţiei. La proba de testosteron politic, Mircea Geoană a căzut. A crezut că e suficient să ai un creier mobilat şi intenţii bune.

Nu ştiu dacă e vorba de tătuci, de veşnica nostalgie a românilor simpli şi mai puţin simpli.  Mareşalul Ion Antonescu şi dictatorul Nicolae Ceauşescu sunt două din cele mai bune exemple. Vedeţi cercetările sociologice despre gradul de apreciere a celor doi în România membră NATO şi UE.

Preşedintele Băsescu a reuşit, într-o formă destul de transparentă, să dea senzaţia de tătuc. Autoritatea, de multe ori excesivă, ce a pogorât din Dealul Cotrocenilor către centrele secundare de putere, a fost bine primită. De aceea el nu a scăzut atât de tare în sondaje încât să iasă definitiv din cursă. Pentru că instinctul său personal şi politic, de a conduce cu mână forte, i-a oferit şi al doilea mandat. Realizările n-au fost cine ştie ce în primii ani. Mai degrabă dezamăgiri decât împliniri.

Dincolo de gafa politică impardonabilă de a merge la Timişoara pentru a stârni muşuroiul de albine şi de vizita stupidă la Vântu acasă, cred cu tărie că altceva l-a făcut pe Geoană să piardă. Am convingerea că după confruntarea finală, ceva mai mulţi au ieşit la vot în turul doi pentru a vota tătucul. Autoritarul. Vocea fermă şi chiar de temut a familiei. Cel despre care se vorbeşte de la parter până la etajul patru al unui bloc ca despre "unu' al dracu'".

Liderul blând, excesiv predispus la discuţii, mereu cu o vorbă bună pentru prieteni, dar şi pentru adversari - astea au dat senzaţia de lipsă a forţei.

Mircea Geoană a fost ales preşedinte al PSD în 2005. A avut puterea să păstreze coerenţa în partid, trecând în plan secund sau chiar în rezervă figuri istorice. S-a descurcat bine într-o formaţiune complicată, unde interesele de partid se combină cu cele personale. A câştigat alegerile din noiembrie 2008 la număr de voturi, a guvernat cu Băsescu şi Boc. A ţâşnit ca o rachetă în sondaje după ieşirea de la guvernare. A beneficiat de sprijinul loial şi extraordinar de bine dozat al liberalilor, mai ales prin caracterul dovedit încă o dată de Crin Antonescu, viitorul preşedinte al României din 2014.

Mircea Geoană n-a fost jenat de absolut nimic din tabăra adversă. N-a fost lovit de nici un filmuleţ. Şi este meritul preşedintelui Băsescu de a fi interzis folosirea înregistrării cu bani daţi de Ana Birchall. Geoană şi-a formatat singur hard-ul. Dar a ieşit prea soft. Între cele două maşinării de smuls voturi cu găleţi, ulei sau CNP-uri false, cea portocalie a prins mai multă viteză. PD-L a fost la butoane, a stăpânit singur guvernarea şi toate resursele. Va scăpa Mircea Geoană de judecata partidului, după ce a luat 5,2 milioane de voturi? În PSD sunt doar doi oameni care-i pot cere cu adevărat socoteală. Doi lideri care au obţinut tot atâtea voturi şi chiar mai multe: Ion Iliescu şi Adrian Năstase. Restul, care au fandat un pic la dreapta şi au obţinut scoruri bâlbâite în teritoriu sau fumau pipa prieteniei cu adversari în campanie, ar trebui să fie atenţi la un detaliu. Când apar ei vorbind despre schimbare, lumina din Kiseleff le proiectează o umbră ciudată pe pereţi: cea a lui Zeus...