Schimbare de tactica in razboiul dintre presedinte si premier

Luni, 1 august 2005, o stire senzationala a facut sa creasca in intensitate lumina micilor ecrane: exista pericolul "ca oameni din Executiv sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice"! si astfel Guvernul e pe cale sa ia decizii politice raspunzand unor interese straine de programul de guvernare.

Din 1990 si pana azi, guvernelor Romaniei li s-au adus multe si felurite acuzatii. De la cea de incompetenta pana la cea de coruptie. Nici una dintre acuzatiile anterioare nu o intrece insa pe cea facuta publica in prima zi de august 2005. A vorbi de pericolul ca "oameni din Executiv sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice" inseamna a sugera ca ministri ai Guvernului Tariceanu au intrat deja in negustorii intense cu grupuri mafiote, dispusi sa promoveze masuri in stare sa atenteze la siguranta nationala.

Aceasta acuzatie de o gravitate unica in istoria noastra postdecembrista nu era lansata de vreun lider al Opozitiei. Un lider al Opozitiei nu si-ar fi permis o asemenea acuzatie. I s-ar fi cerut imediat probe. Ba, mai mult, primul-ministru ar fi raspuns cu invitatia de confruntare la Tribunal. Nu venea aceasta acuzatie nici din partea unui jurnalist. Ar fi riscat sa faca fata unei campanii mai distrugatoare decat cea careia i-a fost victima Evenimentul Zilei dupa publicarea nefericitei dezvaluiri cu betia Monicai Macovei.

Acuzatia venea de la Presedintia Romaniei! si nu era vorba de una dintre acele declaratii hazardate ale lui Traian Basescu sub pretextul ca si presedintele e om si, in consecinta, are dreptul sa bata campii. Nu, acuzatia era lansata intr-un comunicat al Presedintiei, citit cu voce tare si solemna de Adriana Saftoiu. E drept, distinsa purtatoare de cuvant a Presedintiei nu era imbracata in negru, culoare menita a intari gravitatea unui asemenea moment in care insasi Presedintia, vazand Guvernul pe cale de a se duce direct in bratele grupurilor mafiote, s-a asezat in calea lui, ca un erou bolsevic in fata drezinei albgardiste, pentru a-l opri in ultima clipa. Bluzita viu colorata si cu maneci scurte a Adrianei Saftoiu era mai degraba potrivita anuntului ca presedintele isi va reface viata, decat celui privind inaltul avertisment. Cum insa actuala administratie prezidentiala vadeste un deosebit gust pentru creativitate, tinuta Adrianei Saftoiu n-a slabit cu nimic gravitatea acuzatiei aduse Guvernului.

Nu putem exclude posibilitatea ca presedintele sa afle la un moment dat ca anumiti ministri sunt pe cale de a intra sub influenta unor grupuri de interese economice. Serviciile secrete il tin la curent cu fapte tinand de siguranta nationala. Ca sa nu mai spunem ca astfel de lucruri se pot afla si umbland noaptea pe strazile Bucurestilor in travesti, mai ceva decat Harun Al Rashid pe strazile Bagdadului cu mult inainte de venirea americanilor. Primul si cel mai important lucru intr-o astfel de situatie ramane prevenirea pericolului. Iar pentru aceasta era suficient ca Traian Basescu sa aiba o discutie intre patru ochi cu primul-ministru. Asa se procedeaza nu numai intre politicieni apartinand aceleiasi forte politice, dar si intre oameni despre care se presupune ca au constiinta inaltei lor responsabilitati in cadrul statului roman. Sa presupunem insa ca intre cei doi nu exista acea relatie de minima incredere care sa dea posibilitatea unei discutii intre patru ochi. Suntem siguri ca Traian Basescu gasea pana la urma o formula de a-l avertiza pe premier. Domnia sa e un presedinte mai mult decat original, amintind de sefii de stat din literatura latino-americana, acei sefi de stat care fac omlete in direct si la ore de varf sau fac reclama contra cost la leacuri de ultima ora impotriva blenoragiei. Sub acest semn, domnia sa putea alege o cale mai zurlie de a-l informa pe Calin Popescu Tariceanu. Putea, de exemplu, sa alcatuiasca o anonima cu grosolane greseli de ortografie, sa nu fie recunoscut, si s-o puna personal in cutia postala a familiei Tariceanu.

Traian Basescu n-a ales nici unul dintre mijloacele apartinand relatiilor normale dintre doi stalpi ai Puterii sau, mai bine zis, dintre doi oameni avand acelasi interes: ca treburile tarii sa mearga bine. Nu numai c-a preferat calea publicitatii pentru a avertiza asupra pericolului, dar, mai mult, a apelat la formula comunicatului oficial. E limpede ca presedintele a urmarit altceva decat blocarea unor masuri descoperite ca fiind sub influenta unor interese mafiote. Si anume, sa stie tot romanul ca Guvernul Tariceanu e vulnerabil la influenta unor grupuri mafiote.

Nu mai incape discutie ca Traian Basescu moare sa-l dea jos pe Calin Popescu Tariceanu. E o realitate amintind de relatia dintre Ion Iliescu si Petre Roman in septembrie 1991 sau de relatia dintre Emil Constantinescu si Radu Vasile in 1999. Cei doi au avut la indemana pentru a-si satisface vrerea instrumente extrem de eficiente. Ion Iliescu, minerii, iar Emil Constantinescu, prevederile constitutionale. Traian Basescu n-are la dispozitie aceste instrumente. Minerii n-au cum sa mai vina, chiar daca Miron Cozma, intr-un prea plin de recunostinta c-a scapat de puscarie, ar fi gata sa se aseze in fruntea lor. Revizuita in 2003, Constitutia nu e nici ea de vreun folos domnului presedinte. Dimpotriva, daca ne gandim bine, Constitutia tine partea lui Calin Popescu Tariceanu.

In aceste conditii, Traian Basescu a apelat un timp la formula cu care l-a daramat pe Victor Ciorbea in 1997: scoaterea din sarite. Atunci, fostul ministru al Transporturilor a dat un interviu prin care-l ataca dur pe primul-ministru. Un gest provocator, unul dintre gesturile tipice lui Traian Basescu, de a surprinde prin lucruri pe care oamenii de bun-simt sunt convinsi ca un om normal nu le poate face. Victor Ciorbea a cazut in capcana. I-a cerut public lui Traian Basescu sa-si retraga acuzatiile. Ministrul atata astepta! si-a dat imediat demisia. Si astfel trucul cu provocarea menita a-l scoate din sarite pe celalalt si-a dovedit eficienta.

Trucul n-a mai mers in cazul lui Calin Popescu Tariceanu. Premierul n-a intrat in logica escaladarii scandalului. Cum s-ar spune pe maidan, nu s-a luat in gura cu Traian Basescu.

Sesizand noutatea, presedintele a schimbat tactica. A trecut la o formula dupa care nu se da in vant, dar pe care se vede obligat s-o practice: compromiterea imaginii premierului printr-o serie de operatiuni mediatice spectaculoase. In locul atacului frontal asupra cetatii, asediul indelungat, pana cand cei dinauntru se predau, istoviti de foame si de sete. In locul viiturii naprasnice, nenumarate lovituri in dig, pana acesta se surpa. Nu intamplator, chestia cu grupurile de interese a venit dupa alte lovituri indreptate impotriva lui Calin Popescu Tariceanu: interventia lui Theodor Stolojan, demisia Monei Musca, rebeliunea lui Ionut Popescu, insinuarea prezidentiala ca premierul cocheteaza cu PSD, avertismentul conducerii PD. Prin astfel de izbituri sistematice se tinteste prabusirea lui Calin Popescu Tariceanu si a PNL in sondaje. Gratie unei prese dirijate de la Cotroceni, gratie societatii civile care a trecut de partea lui Traian Basescu, asupra liderilor PNL se exercita o presiune uriasa menita a-i convinge ca premierul trebuie debarcat: atat din fruntea Guvernului, cat si din fruntea partidului.

A sesizat, la randu-i, Calin Popescu Tariceanu noua cale de atac? Se pare ca da, o data ce acum n-a mai trecut cu vederea atacul dinspre Cotroceni. Fara a intra in logica scandalului public, de mahala, cu vorbe aruncate peste gard, o data cu continutul oalei de noapte, premierul a solicitat SRI si SIE sa-i raspunda daca exista un asemenea pericol. Lovitura buna! Cele doua servicii, care alesesera calea soptitului la inalta ureche prezidentiala, s-au vazut obligate sa nege.

Va reusi sa faca fata Calin Popescu Tariceanu acestui asediu anuntat pe termen lung si cu momente imprevizibile?

Greu de raspuns.