Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
24, 1% la sută dintre candidaţii care s-au prezentat la sesiunea de Bacalaureat din această toamnă o reuşit să promoveze examenul!Cifra nu este definitivă, fiindcă urmează soluţionarea contestaţiilor, dar, oricum, răsturnări spectaculoase de scor nu se prevăd, aşa că…
Iată o ştire care ar trebui nu doar să ţină prima pagină a jurnalelor sau să se afle pe genericul multor emisiuni de televiziune, dar şi să devină, cu maximă celeritate, tema unei dezbateri la nivel naţional. Dobândesc, acum, semnificaţia unei dure premoniţii vorbele lui Spiru Haret, părintele învăţământului român modern:” Cum arată azi şcoala, va arăta mâine ţara”.
Fiindcă, să nu uităm, şi cei care nu au reuşit, nici în cea de a doua sesiune,să promoveze examenul de bacalaureat vor face parte, în viitorul apropiat, din populaţia activă a ţării, ei sau alţii urmând să creeze plus-vloare atât cât şi după cum se pricep. Asta nu însemnă, însă, că ei trebuie marginalizaţi sau priviţi cu neîncredere.
Dar trebuie să fim realişti şi să nu cerem climat de emulaţie şi de performanţă acolo unde nu este de unde. Ştiu foarte bine că avem elevi olimpici, bursieri la prestigioase şcoli de renume din Europa şi din lume, dar acest procentaj de doar 24,1 % dintre absolvenţii de liceu care au promovat în toamna anului 2015 examenul de bacalaureat , după ce au ratat şansa în sesiunea de vară sau şi în alte sesiuni precedente, este de natură să ne pună foarte serios pe gânduri. Mai cu seamă atunci când o asociem proporţiei deloc neglijabile de absolvenţi ai liceelor care îşi înscriu în palmares note în jur de 6 şi ceva pe linie.
Mult mai îngrijorător este, însă, faptul că toate acestea se asociază cu o anumită mentalitate colectivă, cu o anumită atitudine, pe care o întâlnim tot mai des etalată în forme din ce în ce mai agresive, despre raportul dintre „valoare” şi „succes” în condiţiile date ale neaoşului nostru capitalism de cumetrie. Aşa încât, oferta socială a şcolii româneşti îşi are o puternică, aproape imbatabilă, contra-ofertă din partea falangelor cangrenei clientelare care roade organismul vieţii noastre economice şi sociale. Al căror crez de luptă cu tot ceea ce este valoare autentică, durabilă, l-a formulat cu o claritate cinică însuşi Traian Băsescu, Amiralul Dezastrului Naţional:„Şcoala românească produce tâmpiţi!”
Mă întreb şi vă întreb, atunci, cum aş putea eu, dascăl sau părinte,să îi spun unui adolescent zicala „ai carte, ai parte!”, când el vede cu ochii lui sau poate o resimte la capătul unor amare experienţe, că degeaba ai studii, diplome, medalii şi alte feluri de patalamale dacă nu ai „pe cineva, acolo unde trebuie”. Şi tot degeaba îi repet zicala asta, atâta vreme cât el vede că profesorul X,distins dascăl care vegheat la educarea atâtor şi atâtor generaţii, vine la şcoală, în cel mai fericit caz, cu o maşină modestă, dar şi aia agonisită, cu chiu cu vai dintr-o leafă de bugetar, în vreme ce odrasla de bani gata e cărat, zilnic, de un gipan de ultimul răcnet, ba are şi gorilă după el, vezi Doamne, nu cumva să atenteze cineva la fiinţa lui fiţoasă!
Cât priveşte relaţiile de parteneriat pe care şcoala le are, mai bine spus ar trebui să le aibă!, cu familiile elevilor, tare sunt curios cum poate dialoga, de la egal la egal, profesorul cu modestele lui venituri lunare cu tătânele unui specimen care face ce vrea muşchii lui numai fiindcă are baştanul biştari bengoşi cât să-l cumpere pe profu* cu tot neamul său…
Vrem nu vrem, asta e realitatea: astăzi, carnetul de cecuri a înlocuit carnetul de partid, cel atât de prea puternic acum douăzeci şi mai bine de ani în urmă! Iar, până când societatea românească nu se va aşeza, cu adevărat, pe temeliile solide ale primatului legii şi al legalităţii, până când meritocraţia nu va opera pe criterii corecte şi nu va mai fi pervertită prin protecţie pe diverse considerente mai mult sau mai puţin cinstite şi morale, aşadar până când Valoarea nou creată, una autentică, de substanţă, nu va mai fi uzurpată de simpla valoare de schimb sau valoare de întrebuinţare,până atunci (o spun şi o voi repeta ori de câte ori va fi nevoie!) nici să nu ne mai mirăm dacă zicala : „Ai carte, ai parte”, va suna, destulă vreme încă, astfel: „Ai carte, N-AI parte!”
