Scrisoare către mama

Mă gândeam zilele trecute la mama. Deşi i-am spus în ultimii ani cât de mult ţin la ea, şi acum mă întreabă dacă aşa e. Poate că nu am fost destul de convingătoare, deşi ştiu că asta ţine de percepţia ei. Poate nu i-am arătat destul cât de mult o iubesc. Sau poate pur şi simplu nu am iertat-o cu adevărat.

CCu asta în minte, mi-am pus întrebarea: cine aş fi eu, ce aş simţi dacă mi-aş fi iertat mama din suflet, fără nici o îndoială, dincolo de orice regrete?

Cred că... aş vedea copilăria mea cu alţi ochi, ca şi cum s-a petrecut perfect, iar sufletele noastre au fost în simbioză atunci când am ales să mă nasc prin ea. Cred că aş privi toate momentele vieţii mele ca fiind exact aşa cum trebuia să fie, nici mai mult, şi nici mai puţin. Ca şi cum fiecare eveniment alături de mama, de la naştere şi până la plecarea mea din casa părinţilor, nu ar fi fost decât oglinda fidelă a aşteptărilor mele ireale, neavând nimic de-a face cu ceea ce era ea ca fiinţă. Iar singurul regret pe care l-aş avea întorcându-mă în timp ar fi acela că nu am cunoscut-o pe mama aşa cum dorea ea şi nu aşa cum mi-ar fi plăcut mie. Că nu am lăsat-o să mă iubească aşa cum putea ea şi nu aşa cum voiam eu.

I-aş mulţumi că m-a primit în uterul ei şi că m-a iubit din tot sufletul, atât cât putea ea, că m-a ajutat să învăţ toate lecţiile pe care altfel probabil nu aş fi fost în stare să le accept. Că m-a iubit atât de mult din punctul ei de vedere, încât nu mi-a lipsit nimic din ce îmi trebuia cu adevărat (dacă mi-ar fi trebuit, nu aş fi trecut prin aceste experienţe şi nu aş fi avut-o pe ea ca mamă), că nu întâmplător am ajuns în această familie, iar ea a fost cea mai bună mamă pentru mine. Căci alta nici nu îmi pot închipui.

Că nu e nevoie să o iert, pentru că nu a greşit cu nimic faţă de mine. Pentru că nu există greşeală spiritual vorbind. Pentru că legile universului sunt altele decât cele pe care le credem noi. Pentru că eu însămi am ales aceşti părinţi prin care să mă nasc cu aceste experienţe şi ele au fost manifestarea trăirilor mele inconştiente, alegerilor mele sufleteşti, pentru a învăţa marea lecţie a iubirii necondiţionate. Iar ea a fost alături de mine în tot acest proces, a fost primul meu învăţător spiritual şi prima persoană care m-a împins, uneori forţat, chiar şi când nu ştiam ce vreau, să caut iubirea.

Că iubind-o pe mama, am învăţat să mă preţuiesc pe mine, să mă accept ca femeie, nu prin exemplul pe care l-am urmat, ci refuzând feminitatea ei. Că am învăţat din tot acest paradox cât de frumoasă e latura feminină a mamei mele, feminitate pe care o detestam în adolescenţă. Că datorită ei am căutat răspunsuri şi am învăţat că universul e făcut numai din armonie, în orice fel am alege-o noi să se manifeste şi din sincronicităţi ce oglindesc perfecţiunea a tot ceea ce este.

Şi că nu i-aş mai putea reproşa  ceva mamei, ştiind că energetic totul a decurs perfect. Că ea şi lecţiile primite prin ea au fost oglinda sentimentelor mele. Şi că nu aş mai putea-o acuza niciodată pe mama ca fiind unica responsabilă pentru viaţa mea.

De aceea, când mă gândesc acum la mama, înţeleg toate întâmplările altfel. Văd dincolo de durerea pe care am simţit-o. Văd că durerea era doar în mintea mea, nu şi în inimă. Văd că inima mea o iubeşte pe mama pentru ceea ce e şi văd de pildă că atunci când la naştere, ea şi-ar fi dorit să fiu băiat, a ales asta din dragoste pentru mine, s-a temut pentru mine, pentru cât de greu mi-ar fi fost să trăiesc într-o lume în care femeile şi-au pierdut puterea. Văd că a căutat mereu căi ştiute doar de ea prin care să comunice cu mine, iar eu am refuzat-o sistematic... pentru că nu o puteam privi cu dragoste..., căci eram ca oarbă... Şi văd acum cât de perfectă a fost combinaţia ei cu tata, pe care l-am judecat pentru criticism, pentru a mă aduce pe lume şi cât de mult au însemnat toate aceste lecţii de viaţă pentru mine, forţându-mă să caut iubirea după care inima mea a tânjit mereu în toate formele posibile, să învăţ să mă iubesc şi să mă deschid... Şi nu mi-aş putea închipui o altă mamă mai potrivită decât ea pentru sufletul meu.

Îţi mulţumesc, Mama.

Şi iartă-mă că nu am putut vedea perfecţiunea ta mai demult.

Pentru un sfat de suflet, poţi trimite întrebările tale pe adresa: dumitriudaniela@gmail.com