Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nivelul de dezvoltare al agriculturii noastre este mult inferior celui
din Franţa, ceea ce face ca impactul unei reduceri masive a
subvenţiilor (plăţilor către fermieri) să fie considerabil mai sever la
noi.
România a evitat clauza de salvgardare în domeniul agriculturii. Se poate spune că ministrul Dacian Cioloş a debutat bine în mandatul său. Dar mari probleme, de natură structurală, rămân în agricultură.
Cu circa o lună în urmă am participat (alături de alţi europarlamentari) la o dezbatere la Ministerul Agriculturii; au fost acolo şi reprezentanţi ai principalelor organizaţii ale fermierilor autohtoni. Şi cu acest prilej s-a vorbit despre neajunsuri majore din agricultură şi zootehnie, despre decalajele ce ne despart de cele mai multe dintre ţările din UE. Câţiva dintre participanţi au deplâns "lipsa unei strategii" în domeniul agriculturii.
Au temei să se plângă fermierii români. Dar analiza retrospectivă, diverse constatări îşi epuizează iute rolul dacă nu deschid căi realiste de acţiune, în funcţie de circumstanţe prezente şi probabile. Nu putem să intrăm într-o maşină a timpului şi să refacem parcursul tranziţiei. Cu datele structurale prezente şi cu posibilităţile pe care le avem trebuie să dezvoltăm agricultura, să modernizăm spaţiul rural.
A trecut aproape neobservat articolul semnat de ministrul Cioloş împreună cu ministrul francez al agriculturii, Michel Barnier, în 7 decembrie, 2007; textul "Pentru o politică alimentară, agricolă şi rurală europeană" a apărut într-un cotidian românesc. Articolul menţionat (pe care îl numesc scrisoare publică) oferă o schiţă de vizualizare a agriculturii în ansamblul activităţii economice şi, mai ales, imaginează repere pentru proiectul de reformă a politicii agricole comune (PAC). Aceasta din urma deţine, în prezent, circa 40% din bugetul UE şi formează o temă foarte controversată între ţările membre. Unele ţări cer scăderea drastică a cheltuieilor pentru PAC, alte ţări (între care Franţa şi România) doresc protejarea acestui capitol din bugetul UE. Faptul că cei doi miniştri au semnat textul amintit indică că cele doua ţări se postează pe poziţii comune în perspectiva discuţiilor din 2008 şi 2009 privind revizuirea structurii bugetului UE (negocierile efective ar trebui să înceapă în 2011). Aş mai semnala un aspect demn de notat. Este foarte rar să vezi un ministru român că semnează un text alături de un omolog european. Ce a făcut ministrul Cioloş este lăudabil, mai ales că textul ilustrează un mod în care România îşi poate clădi strategia în promovarea intereselor sale agricole în Uniune.
Doresc însă să semnalez aspecte care ne diferenţiază de Franţa şi care trebuie să fie în atenţia experţilor noştri, a celor care vor reprezenta România în Consiliul European. Nivelul de dezvoltare al agriculturii noastre este mult inferior celui din Franţa, ceea ce face ca impactul unei reduceri masive a subvenţiilor (plăţilor către fermieri) să fie considerabil mai sever la noi. Terenurile noastre sunt mici, chiar foarte mici. Tendinţa în UE este de a finanţa culturi practicate pe suprafeţe optime – care ar reclama subvenţii mai mici. Noi avem multă agricultură de subzistenţă, ceea ce complică eligibilitatea pentru beneficii financiare. Cred că sunt câteva căi de mers având în vedere datele problemei pentru România. Să promovăm teza că pământul devine un bun strategic, precum energia (ţinând cont de încălzirea globală şi creşterea cererii de alimente); la acest aspect fac aluzie şi cei doi miniştri în textul menţionat. Să încadrăm dezvoltarea agricuturii în ansamblul modernizării rurale, care ar putea elibera din supraoferta de muncă din agricultură. Să valorificăm la maxim perioada rămasă din exerciţiul financiar 2007-2013, când structura bugetului UE este în linii esenţiale dată.
Oricum, trebuie să ne aşteptăm la negocieri la sânge cu ţările care doresc restructurarea bugetului UE în defavoarea sectorului agricol. Să avem totodată în vedere că PAC este sub un tir continuu în dezbaterile din OMC şi în alte foruri din cauza subvenţiilor interne practicate – care descurajează producţia în ţări sărace (aici s-ar putea contraragumenta că există o tendinţă de creştere a preţurilor la materiile de bază, pe plan mondial).
Cu circa o lună în urmă am participat (alături de alţi europarlamentari) la o dezbatere la Ministerul Agriculturii; au fost acolo şi reprezentanţi ai principalelor organizaţii ale fermierilor autohtoni. Şi cu acest prilej s-a vorbit despre neajunsuri majore din agricultură şi zootehnie, despre decalajele ce ne despart de cele mai multe dintre ţările din UE. Câţiva dintre participanţi au deplâns "lipsa unei strategii" în domeniul agriculturii.
Au temei să se plângă fermierii români. Dar analiza retrospectivă, diverse constatări îşi epuizează iute rolul dacă nu deschid căi realiste de acţiune, în funcţie de circumstanţe prezente şi probabile. Nu putem să intrăm într-o maşină a timpului şi să refacem parcursul tranziţiei. Cu datele structurale prezente şi cu posibilităţile pe care le avem trebuie să dezvoltăm agricultura, să modernizăm spaţiul rural.
A trecut aproape neobservat articolul semnat de ministrul Cioloş împreună cu ministrul francez al agriculturii, Michel Barnier, în 7 decembrie, 2007; textul "Pentru o politică alimentară, agricolă şi rurală europeană" a apărut într-un cotidian românesc. Articolul menţionat (pe care îl numesc scrisoare publică) oferă o schiţă de vizualizare a agriculturii în ansamblul activităţii economice şi, mai ales, imaginează repere pentru proiectul de reformă a politicii agricole comune (PAC). Aceasta din urma deţine, în prezent, circa 40% din bugetul UE şi formează o temă foarte controversată între ţările membre. Unele ţări cer scăderea drastică a cheltuieilor pentru PAC, alte ţări (între care Franţa şi România) doresc protejarea acestui capitol din bugetul UE. Faptul că cei doi miniştri au semnat textul amintit indică că cele doua ţări se postează pe poziţii comune în perspectiva discuţiilor din 2008 şi 2009 privind revizuirea structurii bugetului UE (negocierile efective ar trebui să înceapă în 2011). Aş mai semnala un aspect demn de notat. Este foarte rar să vezi un ministru român că semnează un text alături de un omolog european. Ce a făcut ministrul Cioloş este lăudabil, mai ales că textul ilustrează un mod în care România îşi poate clădi strategia în promovarea intereselor sale agricole în Uniune.
Doresc însă să semnalez aspecte care ne diferenţiază de Franţa şi care trebuie să fie în atenţia experţilor noştri, a celor care vor reprezenta România în Consiliul European. Nivelul de dezvoltare al agriculturii noastre este mult inferior celui din Franţa, ceea ce face ca impactul unei reduceri masive a subvenţiilor (plăţilor către fermieri) să fie considerabil mai sever la noi. Terenurile noastre sunt mici, chiar foarte mici. Tendinţa în UE este de a finanţa culturi practicate pe suprafeţe optime – care ar reclama subvenţii mai mici. Noi avem multă agricultură de subzistenţă, ceea ce complică eligibilitatea pentru beneficii financiare. Cred că sunt câteva căi de mers având în vedere datele problemei pentru România. Să promovăm teza că pământul devine un bun strategic, precum energia (ţinând cont de încălzirea globală şi creşterea cererii de alimente); la acest aspect fac aluzie şi cei doi miniştri în textul menţionat. Să încadrăm dezvoltarea agricuturii în ansamblul modernizării rurale, care ar putea elibera din supraoferta de muncă din agricultură. Să valorificăm la maxim perioada rămasă din exerciţiul financiar 2007-2013, când structura bugetului UE este în linii esenţiale dată.
Oricum, trebuie să ne aşteptăm la negocieri la sânge cu ţările care doresc restructurarea bugetului UE în defavoarea sectorului agricol. Să avem totodată în vedere că PAC este sub un tir continuu în dezbaterile din OMC şi în alte foruri din cauza subvenţiilor interne practicate – care descurajează producţia în ţări sărace (aici s-ar putea contraragumenta că există o tendinţă de creştere a preţurilor la materiile de bază, pe plan mondial).
