Scuipă sau înghite

În urmă cu mai bine de un deceniu stârneam dacă nu senzaţie cel puţin uimire într-un magazin de discuri din Paris. Împreună cu fosta logodnică (actuala soţie) căutam albumul numit "Spit or Swallow" al unei formaţii de heavy-metal, Konkhra. Când am încercat şi traducerea: "Crache ou avale", vânzătorul, până atunci rezervat (nu chiar politicos, "parizian politicos" este cel puţin o contradicţie în termeni sau un oximoron) a chemat un coleg mai tânăr. Acesta ştia despre ce este vorba şi a găsit discul cu pricina fără să se mire prea tare de vârsta clienţilor potenţiali.

Titlul nu era o indicaţie dietetică, aşa cum au insinuat (destul de vulgar) diverşi amici cărora le-am povestit întâmplarea, ci o metaforă a violenţei. Dar de atunci am fost mai atent la expresii, metafore, aluzii, legate de alimentaţie. Numărul lor este impresionant (nu e de mirare!) şi spune multe despre utilizatori. Şi fiindcă aproape întotdeauna cităm experţi, oameni de ştiinţă, specialişti, de data aceasta să încercăm să vedem ce spun chiar cei care mănâncă. Nu sfaturi, nu indicaţii şi contraindicaţii, ci simple observaţii, unele, sper, interesante.

Doamna Marta Larusso îşi aminteşte că părinţii ei nu îşi lăsau copiii să plece de la masă fără să mănânce fructe, folosind formula: "Non si puo lasciare la tavola fino che hai finito la frutta!". Ideea pare inspirată, fructele incluse în alimentaţie îşi aduc aportul (vitamine, fibre) şi ţin departe pe cât se poate dulciurile, mai puţin sănătoase.

"O masă la care ai timp să te şi gândeşti la ce mănânci nu te îngraşă", îşi dă cu părerea Carol Jackson. Chiar dacă nu e chiar aşa, să reţinem că e preferabil să nu mănânci pe fugă, în grabă, prea repede. Urmează o fină observaţie ecologică: "Nu mânca nimic care necesită mai multă energie pentru a fi transportat decât pentru a fi produs!". Ea îi aparţine lui Carrie Cizauskas şi ne poate da mult de gândit.

Hope Donovan Rider ne sugerează să ne preparăm singuri, de acasă, gustarea din pauza de prânz, e mai ieftin, mai sănătos şi ştii exact ce mănânci. Emma Fogt susţine că dacă nu eşti destul de flămând ca să mănânci un măr e mai bine să nu mănânci. Poate. Urmează o mostră de înţelepciune orientală "Mănâncă până când eşti pe trei sferturi plin şi păstrează ultimul sfert pentru foame - mâncarea o să ţi se pară mai gustoasă şi nu vei mânca prea mult!", ne spune Nancy Ni. Să rămânem pentru încă o clipă în Extremul Orient. Yukari Samamoto vorbeşte despre câteva reguli simple ale unei mese japoneze. Prima, GO HO, cere folosirea a cinci metode de gătit, aburire, fierbere, grătar, sote şi cruditate. A doua, GO SHIKI, indică un număr de cinci culori ale alimentelor, roşu, verde, negru, galben şi alb. În fine, GO MI presupune includerea a cinci gusturi, dulce, acru, amar, sărat şi picant. Pare destul de complicat, dar Yukari-san este convins că se poate. Şi dacă tot vorbim despre Japonia să nu uităm că un proverb Zen spune: "Dacă bei ceai, nu face altceva decât sa bei ceai". Evident, de mare folos pentru toţi cei care îşi beau cafeaua sau ceaiul, citesc ziarul sau deschid computerul şi încearcă să-şi organizeze programul zilei. Se pare însă că maestrul Zen care a lansat proverbul a fost surprins de unul din învăţăceii săi citind ziarul pe când îşi bea ceaiul. Confruntat, maestrul a spus: "Dacă bei ceaiul şi citeşti ziarul, atuncea bea ceaiul şi citeşte ziarul!".

"Oricât de mare ar fi ispita nu cereţi încă o porţie!", ne recomandă Karen Harmin. "La masă nu e recomandabil de vorbit decât despre ceea ce mâncăm, şi nu despre alte feluri, astfel vom aprecia mai mult bucatele. Este şi mai politicos", spune Miles P. Finley. Experienţa acumulată în anii de terapie a tulburărilor de alimentaţie a condus-o pe Laura Usher la convingerea că este inutil să impui reguli arbitrare în acest domeniu dacă singurul lor scop este să te facă să crezi că tu controlezi situaţia. "Încerc să mănânc raţional, dar dacă e vorba să fiu obsedată toată ziua de întrebarea dacă să mănânc sau nu îngheţată e preferabil să o mănânc şi gata!".

O bunică i-a spus cândva Irinei Dumitrescu (citată de Michael Pollan în New York Times!) că ouăle e bine să le mănânci tu dimineaşa, să le dai prietenilor la prânz, iar seara numai duşmanilor. Îmi amintesc cu mare plăcere de această perlă de înţelepciune culinară, des şi inutil repetată. Dar fraza care m-a impresionat este cea folosită de altă bunică, cea a lui John Forti, care susţine cu tărie că e mai bine să cheltuieşti banii la băcănie decât la spital.