Se-nmoaie Justiţia?

În perimetrul Justiţiei, mai exact al ministerului respectiv şi al instanţelor, se petrec niscaiva evenimente care ar trebui să dea de gândit. Poate întâmplător, dar mai curând nu, ele coincid cu o dezmorţeală a multor magistraţi judecători, care au dat semne că vor să iasă de sub tutela Cotroceniului, că vor să se exercite profesional nu potrivit mofturilor şi intereselor prezidenţiale, ci potrivit legii şi conştiinţei lor, statutului lor de independenţă şi inamovibilitate. Ar putea părea aiurea că invoc acum, în aceste zile, când câţiva judecători au fost prinşi cu ocaua mică, statura de demnitate a Justiţiei. E normal să se intervină în forţă faţă de asemenea cazuri. Dar la fel de normal e să se lase întreagă statura de demnitate a corpului de judecători. Mai ales când, de vreun an, e supus unor agresiuni suspecte. Agresiuni de care nici preşedintele Băsescu nu e străin, nici CSM-ul condus acum de o procuroare controversată, nici DNA. Totul pare a concura către întărirea redutei procurorilor - parchetele vădind o accentuată supuşenie faţă de Băsescu - de transformare a ei în piesa de bază a sistemului judiciar. Ceea ce ar da justiţiei în ansamblu un insuportabil damf de stat nu de drept şi democratic, ci poliţienesc şi aflat în subordinea unui personaj dispus să se manifeste discreţionar şi să râdă sardonic până în ultima zi a mandatelor sale.

Am sperat că prezenţa unui profesionist de nivelul Monei Pivniceru în fruntea Ministerului Justiţiei va echilibra situaţia. Va determina rapide şi necesare adaptări ale legislaţiei, va impune o reală independenţă a instanţelor, va restitui magistraţilor solemnitatea şi profesionalismul aflate dincolo de ingerinţele politice ale oricui ar fi ele. Mona Pivniceru părea - inclusiv prin sacrificiile personale făcute pentru a prelua funcţia: renunţarea la statutul de judecător la ICCJ şi de membru al CSM - decisă să-şi ducă până la capăt misiunea şi crezul. În pofida piedicilor cu evidentă comandă politică şi a atacurilor la persoană, care-i tărăgănau numirea. Şi-a început viguros madatul. A iniţiat demersuri pentru reinstaurarea  onestităţii şi a criteriilor pur profesionale în aprecierea instanţelor. Cea mai grăitoare manifestare a voinţei sale de a se depolitiza sistemul a fost declaraţia fermă că nu-l va recomanda pe pupilul lui Băsescu, contestatul Daniel Morar, să fie numit procuror general şi că acelaşi principiu îl va aplica şi în cazul DNA. Brusc, însă, abia pornită pe un drum accidentat şi periculos pentru sine, a făcut un pas lateral, declarându-se interesată de funcţia de judecător la Curtea Constituţională, pentru care ar abandona-o pe cea de ministru. A fost tentată de un loc călduţ, pe o lungă durată? A cedat unor ameninţări sau şantaje venite cine ştie pe ce filieră? Face parte această mişcare din clauzele (încă una!) acordului cu Băsescu, semnat cu atâta uşurinţă de Ponta? Nu ştiu, dar adevărul va ieşi la iveală, mai devreme sau mai târziu.

Cine va urma la Justiţie? Vreun plutaş obedient, gata să pocnească din călcâie şi să (re)înmoaie Justiţia? Să sperăm că nu. Aud de Şova. E bun, dar poate că-i încă prea tânăr şi nerodat pentru o bătălie cu comandourile băsiste. Norica Nicolai? E o profesionistă care nu s-ar îndoi uşor în faţa nimănui. De ce nu Renate Weber, o statornică apărătoare a drepturilor omului, a statului de drept? De ce nu un reputat profesor universitar, un desăvârşit diagnostician al societăţii, un politician echilibrat şi deopotrivă cu şira spinării dreaptă, cum e Alexandru Athanasiu? Oricine ar fi, prima întrebare din grilă ar trebui să-i fie dacă are voinţa şi capacitatea de a lucra pentru scoaterea Justiţiei de sub influenţa lui Băsescu şi a camarilei sale.