Securitatea Mării Negre, prioritate strategică

Pentru securitate naţională, dar şi pentru că sîntem gardienii unei porţiuni din graniţa de est a NATO, e obligatoriu şi urgent să ne sporim capacitatea de supraveghere aeriană şi maritimă în Marea Neagră.

Conflictul dintre Georgia şi Rusia ne confirmă în 2008 ceea ce bănuiam cu toţii, dar speram să fie infirmat în timp. Moştenitoarea URSS e încă incompatibilă cu democraţia şi dreptul internaţional, acceptarea ei cu drepturi depline în rîndul unor organisme mondiale influente fiind o concesie pripită pe fondul entuziasmului anilor ’90.

Pe noi, românii, trebuie să ne intereseze direct conflictul din Georgia. Spaţiul de la estul frontierei noastre, care e şi a NATO, aduce în continuare cele mai multe ameninţări. Poate acum se lămuresc, în sfîrşit, scepticii iniţiativelor de securitate în zona Mării Negre, în care România s-a implicat profund, cu un sprijin discret din partea SUA.

În bazinul acestei mări se desfăşoară de o bună bucată de timp un joc strategic cu miză mare. Prin înfierbîntarea conflictelor îngheţate din Osetia de Sud şi Abhazia, miza a devenit un pic mai vizibilă pentru marele public. Marile resurse energetice din zona Caspică tranzitează arealul Mării Negre spre Europa. De cînd România şi Bulgaria au intrat în NATO, iar Georgia şi Ucraina şi-au exprimat dorinţa de aderare şi au primit garanţii la Summit-ul de la Bucureşti, Rusiei i-a fost clar că pierde influenţa dominantă la Marea Neagră. Şi, de acolo, pokerul caspic devenea inevitabil.

Pentru că jocul pe sub masa cu turcii nu-i putea garanta rezultatul dorit, Moscova avea nevoie de altceva la Marea Neagră. Războiul provocat în Georgia a picat ca o mănuşă. Ruşii au demonstrat astfel că ţara lui Saakaşvili nu poate intra în NATO din mai multe motive: nu-şi poate asigura propria securitate (deci nu poate contribui la securitatea Alianţei), are probleme grave cu vecinii pînă la incidenţa conflictului armat, Moscova poate oricînd să intre pe teritoriul ei şi să facă ce vrea.

Dar mai mult ca orice, intrarea în război deschis a navelor flotei ruse de la Marea Neagră are implicaţii deschise de securitate pentru România. Pe malul opus Rusiei, cel al NATO, la Mihail Kogălniceanu şi Babadag, trupe americane şi române se antrenează la cîteva sute de mile de agitaţia militară a Rusiei.

La graniţa noastră de est sînt evoluţii dintre cele mai serioase. Pentru securitate naţională, dar şi pentru că sîntem gardienii unei porţiuni din graniţa de est a NATO, e obligatoriu şi urgent să ne sporim capacitatea de supraveghere aeriană şi maritimă în Marea Neagră. Trebuie să acordăm atribuţii sporite informaţiilor militare în zonă, prin amplificarea acţiunilor de prevenire cu ajutorul tehnologiilor de ultimă oră. Cu un singur avion fără pilot Shadow 600, şi acela în Irak, nu se face securitate la malul românesc al Mării Negre. Capacităţile noastre SIGINT, ELINT şi IMINT sînt mai dezvoltate la Tallil decît la Constanţa.

Comportamentul agresiv al Rusiei la Marea Neagră ne demonstrează clar că prioritatea noastră e foarte rapid graniţa maritimă de est. Se apropie cu paşi repezi şi clarificarea aspectelor în disputa cu Ucraina. La 2 septembrie începe procesul, anul viitor în martie vom avea o soluţie de la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga privind platoul continental.

Sînt tot atîtea argumente ca bazinul Mării Negre să devină foarte urgent prioritar pentru securitatea naţională. De la capitolul dotarea forţelor pînă la anticiparea cu precizie a mişcărilor făcute de ruşi pe malul estic. Vom avea astfel o componentă strategică apreciată în NATO.

După cum arată situaţia, conflictul din zona Mării Negre va mai dura ceva timp. Rusia nu are chef să piardă influenţa în vecinătatea ei vestică. Acţionează militar chiar şi în afara teritoriului ei naţional. Avînd trupe şi tehnică în teritoriile secesioniste din Moldova şi Georgia, plus baze navale puternice la Sevastopol şi Novorosiisk, Rusia va face orice-i stă în putere să nu permită transformarea Mării Negre într-o mare NATO, dintr-un fost lac rusesc.

Necazul altora ne poate aduce nouă o mare oportunitate în planul securităţii. Aşa cum a fost şi în cazul atentatelor de la 11 Septembrie 2001, fără de care nu s-ar fi accelerat atît de mult procesul de integrare a României în NATO.