Semnificaţia lui 9%

Jeffrey Franks a făcut o observaţie plină de semnificaţie la finele evaluărilor delegaţiei FMI la Bucureşti. El a spus că bugetul public al României, în lipsa unor ajustări de natură structurală, ar ajunge la 9% din PIB în 2010. Cu alte cuvinte, posibila revenire a economiei în teritoriu pozitiv de evoluţie în anul ce vine nu ar fi suficient pentru a uşura soarta bugetului public.

Trebuie subliniat totodată că, spre deosbire de alte ţări din UE (UK, Irlanda), unde deficitele au explodat ca urmare a nevoii de sprijinire a sistemului bancar, la noi deficitul exprimă, esenţialmente, acţiunea a doi factori: căderea dramatică a veniturilor bugetului pe fondul prăbuşirii PIB-ului; şi deficitul structural mare pe care economia României îl avea deja în anii de creştere economică (deficit ce era ocultat de încasări bugetare suplimentare rezultate din creşterea PIB-ului peste potenţial).

Mărimea deficitului bugetului este accentuată acum de scăderea puternică a economiei. Unii ar putea afirma că nu este cazul să ne facem griji, întrucât avem o datorie publică relativ scăzută (în jur de 35% din PIB); ei subestimează însă efectul "bulgărelui de zăpadă", care s-a văzut din plin în acest an - când deficitul bugetului a crescut mult, iar dobânzile înalte de pe piaţa creditului au făcut ca serviciul datoriei să urce ameţitor.

Fără măsuri de consolidare a bugetului în 2010 şi în anii următori, România ar putea repeta experienţa Ungariei, care se chinuie de ani de zile cu povara serviciului datoriei publice.

Ce va face consolidarea bugetului public foarte dificilă este contextul internaţional; criza financiară îşi va face simţită efectele ani buni, în sensul că ratele de creştere economică în Europa, în SUA vor fi anemice (este posbil să asistăm, practic, la stagnare). În acelaşi timp, pierderea de producţie cauzată de criză are un caracter permanent; adică nu poate fi recuperată printr-o accelerare a creşterii peste potenţial în anii următori.

Drept este că unele state ar putea să încerce o accelerare peste potenţial, dar riscurile sunt majore. Să vedem situaţia României. La finele acestui an vom avea o valoare a PIB-ului, în termeni reali, apropiată de cea de la sfârşitului lui 2007 - ce s-a câştigat în 2008 s-a pierdut în 2009 (este o gogomănie ceea ce spun unii: că economia a căzut cu peste 15%, adunând creşterea din 2008 cu scăderea probabilă din 2009).

Bugetarii, cetăţenii cer de la stat servicii şi bunuri publice crescute, în condiţiile în care resursele bugetului public sunt la nivelul din 2007. În plus, este necesară o corecţie a execuţiei bugetare dacă avem în vedere deficitul structural al bugetului (adică cel care ar corespunde, fară corecţii, la o creştere economică aproape de potenţial).

Criza economică ca şi miopia celor care au îngrijit bugetul public în ultimii ani ne-au condus într-un impas foarte mare. În anii ce vin, creditul pe pieţele internaţionale va fi mai scump (din cauza deficitelor ţărilor mari) şi nici fluxurile investiţiilor directe nu vor mai fi precum în perioada anterioară crizei. La noi, inflaţia este în continuare ridicată, în condiţiile în care ea a ajuns aproape de zero în zona euro. Dobânzile sunt încă mari, reflectând şi prima de risc.

Va trebui să ne descurcăm cum putem, să încercăm să aducem deficitul bugetului public la circa 4% din PIB în circa trei ani. Dacă vom relua creşterea economică în anii 2010-11, va fi mai uşor. Un avantaj considerabil ar aduce o absorbţie masivă de fonduri europene, care ar compensa din volumul de ajustare necesară a cheltuielilor bugetare.

Să sperăm că cei care vor compune viitoarea coaliţie guvernamentală vor înţelege semnificaţia evocării de către Franks a cifrei de 9%.