Sfanta manie proletara

In ultima vreme, in multe din referirile publice la averile demnitarilor, se face caz de necaz de colectiile de tablouri ale acestora.

Dat fiind ca reporterii care semneaza majoritatea dezvaluirilor scriu despre subiect dintr-un preaplin de uimire si unul si mai mare de ignoranta, inflamarile lor ii discrediteaza, ca meseriasi, mai mult decat ar trebui sa-i discrediteze "stransurile de cadre", cum le numea candva Dinicu Golescu, pe ministri si politicieni, ca slujbasi onesti ai statului.

Un confrate, care in textul lui vadeste fata de civilizatia unui perete de apartament, cam aceeasi parere cu a studentului ce-si agata deasupra patului imagini de femei goale, e gata sa explodeze de indignare la faptul ca Nicolae Vacaroiu are in casa 68 de tablouri, iar Iliescu, si el, vreo 20.

Oamenii simpli - si adeseori chiar si cei complicati - cultiva convingerea, pe care am auzit-o exprimata ca atare in nenumarate randuri, ca "tablourile valoreaza mii de dolari". E adevarat, o seama de tablouri se vand si cu sume infinit mai mari, insa nu toate. In colectia lui Vacaroiu, cu rare exceptii, aflam numai tablouri ieftine, de o suta-doua de dolari bucata si chiar mai putin. Nu e vorba de opere de arta, ci de cadouri sau suveniruri, adunate la nimereala de un om care traieste conform propriilor idei de frumos, nu dupa carti sau luandu-se dupa altii. Sa-i fie de bine! Mie, de exemplu, faptul ca domnul Vacaroiu are in fiecare odaie cinci-sase panze, nu conteaza cat de valoroase sunt, mi se pare stimabil si demn de urmat. Orice roman care are, ca si Ion Iliescu, in apartament cincisprezece-douazeci de lucrari de arta trebuie felicitat, nu aratat cu mana ca un raufacator. Dar n-o sa instituim noi, romanii, cultul conducatorului incult si marginit. In veacul al 17-lea, nu gaseai in toata Olanda o singura locuinta fara cateva lucrari ale unor "mici maestri" ai vremii. La Delft, din cei aproximativ 20.000 de cetateni ai urbei, cateva sute apartineau ghildei care le facea viata mai frumoasa, ghilda pictorilor, sculptorilor, ceramistilor si arhitectilor. Olandezul suferea de ceea ce esteticienii si unii psihologi numesc "teama de vid". Cand te inconjuri de gol, capul tot a gol iti suna. Bibliotecile personale au, in parte, aceeasi functie ca si tablourile, sa palpite a spiritualitate si sa-ti dea si tie din ea.

Nu sunt un admirator al fostului premier Vacaroiu, insa inventarierea aceasta, spre distractia publicului si a oricarui condeier care nu are despre ce scrie, a bunurilor din casa omului e o proba de prostie institutionalizata la nivel inalt. Ma sperie si ma umple de rusine. Ne-o fi obligand ea Uniunea Europeana sa-i numaram pe bogatani la averile ilicite, dar nu sa le dam in stamba si climatul de familie. Sa nu ne bucuram prea tare cand sunt scobiti in fund boierii, fiindca la rand venim noi, cei care ne bucuram de raul boierilor.

Luand aminte la jubilatia colegului de presa, la demascarea micului univers de frumos de nivel mediu al fostului premier Vacaroiu, simt ca nu-i departe ziua in care voi fi sanctionat cu sfanta manie proletara, si eu, fiindca ma spal mai des si cu un sapun mai bun decat tara. Tara fiind deocamdata pe ultimul loc in Europa la consumul de sapun si detergenti pe cap de locuitor. Ori mai corect zis, pe cap de locuitor care n-are pe pereti decat poze de actori si manelisti prinse in piuneze.