x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

...Şi banii au un pre,t (1)

0
Autor: Adrian Vasilescu 11 Feb 2008 - 00:00

După ce, la sfârşitul lunii septembrie 2007, convertibilitatea totală a monedei naţionale a devenit un fapt împlinit, interesul pentru piaţa valutară românească a sporit enorm. S-a ajuns chiar la un fel de pariu pe o temă fixă: cât de mult se va întări leul? Sau: cât va slăbi? Fiecare mişcare zilnică, în sus ori în jos, trezind emoţii puternice. Deşi importantă cu adevărat este doar evoluţia pe termen ceva mai lung.



După ce, la sfârşitul lunii septembrie 2007, convertibilitatea totală a monedei naţionale a devenit un fapt împlinit, interesul pentru piaţa valutară românească a sporit enorm. S-a ajuns chiar la un fel de pariu pe o temă fixă: cât de mult se va întări leul? Sau: cât va slăbi? Fiecare mişcare zilnică, în sus ori în jos, trezind emoţii puternice. Deşi importantă cu adevărat este doar evoluţia pe termen ceva mai lung.


Pe termen scurt, pe parcursul a câtorva zile, dacă leul urcă şi coboară continuu e chiar un lucru bun. Mişcarea în zigzag îi derutează pe cei preocupaţi de presiuni speculative. Referitor însă la raportul leu-euro, fie pe termen scurt, fie pe termen lung, este de luat în seamă faptul că şi banii au un preţ.


În tranzacţiile interne, fiecare monedă capătă un preţ, în raport direct cu puterea ei de cumpărare. Moneda mai are însă un preţ: cel exprimat în alte monede, pe pieţele valutare, cu care se compară valoric. Economiştii numesc acest tip de comparaţie "curs". Iar cel dintâi loc în care se vede cine pierde şi cine câştigă – în economie! – este piaţa valutară. Fiindcă pe această piaţă se fac cursurile: acest termometru capabil să spună un adevăr esenţial… când pieţele sunt libere. Şi anume: de câtă monedă naţională este nevoie pentru a cumpăra cantităţi determinate de mărfuri sau servicii străine; ori câtă monedă naţională poate fi obţinută în schimbul monedei străine ce reprezintă contravaloarea mărfurilor şi serviciilor vândute în străinătate. Vrei să vezi cât eşti de competitiv, laşi piaţa liberă să-ţi spună adevărul. Vrei să afli o minciună, ştrangulezi piaţa şi vei obţine un curs "frumos". Preţul minciunii este enorm: stagnare şi sărăcie.


România, până în decembrie 1989, a folosit în raport cu dolarul SUA cursuri multiple. A existat un curs oficial: 1 dolar =  4,47 lei şi un curs pentru operaţiuni necomerciale: 1 dolar = 9 lei. Un alt curs era pentru operaţiuni comerciale: 1 dolar = 15 lei. Toate aceste trei cursuri au fost impuse prin decizii administrative. Dar nici unul dintre ele nu exprima raportul adevărat dintre leu şi dolar.


La 1 februarie 1990 s-a trecut la CURSUL UNIC AL LEULUI, în raport cu dolarul. Un curs oficial, stabilit tot prin decizie administrativă. Preţul iniţial: 1 dolar = 21 lei. Era, de fapt, o "cotaţie" arbitrară, care nu ţinea seama nici de puterea de cumpărare a leului, nici de raportul real leu-dolar, care să exprime mersul economiei româneşti. Practica de la noi, asemănătoare "obiceiurilor" moştenite de  toate fostele ţări comuniste, se deosebea însă de cea internaţională.


De mai mulţi ani, scrâşnind din dinţi, pieţele bancare internaţionale abandonaseră "cursurile fixe", acceptând "flotarea". Adică stabilirea preţului fiecărei monede naţionale la bursă, la acel nivel la care "se împacă", pe piaţă, în raport cu nevoile concrete, CEREREA şi OFERTA de bani. Zilnic, pe baza confruntării cererii şi ofertei, pieţele fac tranzacţii valutare. Banca centrală, în fiecare ţară, face media acestor tranzacţii şi dă publicităţii cursul zilei. La noi, în schimb, în anul 1990 s-a păstrat vechiul sistem: cursul fix. Au avut loc totuşi două devalorizări oficiale. După prima, 1 dolar se vindea cu 35 de lei. Cea de-a doua a urcat cursul: 1 dolar era egal cu 60 lei. Din februarie ’91 însă a luat naştere şi la noi piaţa valutară.


S-a pornit de la un dolar de 200 de lei şi s-a ajuns, în câteva luni, la un dolar de 300 de lei. În tot acest timp opera şi un curs oficial, potrivit căruia un dolar costa doar... 60 de lei. Marile companii de stat veneau la bancă şi cumpărau dolari pentru importurile lor. La cursul oficial: un dolar era plătit doar cu 60 de lei. În timp ce firmele mici, care nu făceau importuri socotite vitale, plăteau dolarul cu 300 de lei. În felul acesta era întreţinută iluzia că... valuta e ieftină în România. În toamna lui ’91, cursurile s-au unificat. S-a renunţat la cursul oficial. Mulţi dintre cei care atunci au pierdut iluzia dolarului ieftin – şi mincinos! –, ce le dădea senzaţia că sunt rentabili, în timp ce ei risipeau resurse, nu şi-au revenit nici până în prezent. Din acest motiv – pentru că s-a făcut mult caz în jurul acestui subiect – societatea noastră, în general, a căpătat o sensibilitate accentuată, bolnăvicioasă chiar, faţă de căderea cursului de schimb al leului. Întreţinută îndeosebi de reticenţa mediilor politice.


De reţinut că moneda noastră aleargă în două curse la fel de importante, legate între ele. Una este marea cursă leu-leu. Cursa preţurilor interne. Leul pierde din tărie faţă de el însuşi când inflaţia este departe de a-şi fi încetat urcuşul. Şi câştigă în tărie când inflaţia se transformă în dezinflaţie. În cea de-a doua confruntare cursă (leu-euro), cursul îl stabileşte piaţa, ţinând seama de realităţile dintr-un moment sau altul: câtă valută e cerută, câtă valută e oferită la schimb contra lei. Iată indicatorii cu efect zilnic. Alţi indicatori, cum ar fi deficitul balanţei de plăţi, rata inflaţiei, eficienţa, productivitatea, PIB-ul şi aşa mai departe produc efecte pe termen lung. Din toţi aceşti factori se întrupează vântul ce suflă în pânzele cursului valutar. Determinând atât direcţia de mers, cât şi nivelul până la care urcă sau coboară. Sau momentul în care se produce o mişcare sau alta. Dacă decizia pieţei ar fi convenabilă tuturor jucătorilor, piaţa şi-ar pierde unul dintre principalii factori de stimulare a eficienţei: concurenţa.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   piata,   cursul,   curs,   dolar

Ştiri din .ro


Serviciul de email marketing furnizat de