Si daca au avut misiune sa ajunga la inchisoare?

Erau acuzati ca filmasera fara aprobarea comandatului bazei! Nu cumva cei doi se straduisera din rasputeri sa fie arestati si trimisi intr-un lagar cu arabii suspectati de terorism? Iar cand a venit consulul s-au temut ca vor fi deconspirati? Nu de alta, dar consulul putea fi banuit ca apartine unui alt serviciu decat cel care ii trimisese pe ei in misiune? Exageram? S-ar putea.

Prin multe elemente, noua diversiune - a Amaratilor din Irak - repeta in chip halucinant scenariul diversiunii de trista amintire a jurnalistilor rapiti. Poate nu intamplator, la Bruxelles, Traian Basescu a raspuns jurnalistei de la BBC ca nu e vorba despre o rapire, desi respectiva nici vorba sa-l intrebe asa ceva. L-a luat gura pe dinainte?
Aceiasi scenaristi, incantati de succesul primei serii, au hotarat sa mai faca una. Ca si in filmele americane, a doua serie a iesit insa mult mai proasta, mult mai stangace decat prima.
Printre elementele comune ale celor doua diversiuni se numara si momentul intoarcerii. Ca si in cazul rapirii din Irak, intoarcerea muncitorilor detinuti a sporit urieseste numarul semnelor de intrebare. Un proces care si-a avut cauza, ca si la intoarcerea jurnalistilor, de preluarea de catre autoritati si instruirea prealabila a celor doi cetateni ce sa spuna, desi, cel putin teoretic, Tamplarul si Electricianul n-aveau nevoie de asa ceva. Doi amarati, cum le-a tot zis Traian Basescu, ajunsi printr-un sir de absurditati sa fie tinuti timp de trei luni ca prizonieri de razboi doar pentru ca au filmat fara voie, puteau sa spuna ce le trecea prin cap. De ce au simtit nevoia autoritatile sa dea unui moment civil conotatiile unei afaceri de stat? Iata o intrebare mai mult decat necesara intr-o tara ce se pretinde a nu fi o republica bananiera.

Cu toata instruirea, cei doi au lasat sa scape - nici nu se putea altfel, oricat te-ai stradui sa-i instruiesti, tot n-ai cum sa previi momentele de neprevazut - o serie de informatii care vin in conflict izbitor cu versiunea oficiala asupra afacerii.

Doi cetateni romani au plecat la o baza militara americana din Irak pentru a castiga un ban. Dupa cateva luni de sedere, cei doi se apuca sa filmeze pentru a avea o amintire. Nu insa intr-un spatiu care nu ridica nici o problema, folosit de toti lucratorii civili, ba chiar si de militarii americani, pentru a-si procura amintiri din Irak. Ei se apuca sa filmeze, din masina, intr-un spatiu strict interzis. Surprinsi de o patrula, nu recunosc ca au filmat. Ba mai mult, ascund ca au asupra lor o camera de luat vederi. Patrula ii controleaza si le descopera camera. Se intelege ca, din acel moment, apar suspiciunile. Cei doi nu se comporta ca niste oameni surprinsi filmand din prostie. Sunt dusi la prima ancheta. Chiar si cu aceste prime suspiciuni, cei din baza sunt decisi sa le dea drumul. Li se face insa o perchezitie in camera. Aici se descopera CD-uri luate de pe internet cu filme despre atrocitatile americane in Irak. Mai mult, unul dintre ei, Nelu Ilie, are laptop. Pe laptop sunt gasite numeroase adrese de e-mail-uri cu persoane din afara bazei. Suspiciunile sporesc. Apar tot mai clare semne de complicitate cu insurgentii din Irak. Apare explicabil de ce cei doi sunt dusi pana la urma intr-un centru de detentie a celor suspectati de terorism.
De aici lucrurile devin si mai ciudate.

Sa admitem ca la nivelul patrulei si chiar al comandamentului bazei americanii nu puteau lua legatura cu conducerile Serviciilor Secrete romanesti. Odata intrati pe mana servicilor secrete americane, situatia lor a fost lamurita in doi timpi si trei miscari prin contactarea serviciilor secrete romanesti.
Mai ales ca, potrivit documentelor, la 13 noiembrie 2006 de caz e informat insusi Traian Basescu.
Daca ar fi fost niste amarati care au filmat din greseala, li s-ar fi dat drumul imediat.
Fie si pentru ca nici americanii, nici romanii n-aveau nevoie de scandalul produs de un abuz incalificabil.
Un abuz care l-ar fi lovit in primul rand pe Traian Basescu, adeptul aliantei neconditionate cu americanii.
Si cu toate acestea, cei doi nu sunt eliberati cu scuzele de rigoare.

La 26 noiembrie 2006, la aproape o luna dupa ce au ajuns in infernul anchetelor si, mai ales, al detentiei de tip Guantanamo, cei doi sunt vizitati de consulul Romaniei la Bagdad. Intr-o atare imprejurare, un om simplu, un amarat ajuns in infernul detentiei ca prizonier de razboi, vede in aparitia consulului o raza de lumina. Disperati, cei doi ar fi sa-l roage pe consul sa anunte familiile, sa mobilizeze presa.
Lovitura de teatru! Cei doi ii cer consulului sa nu informeze familiile si sa nu anunte presa din tara.
Motivul? Tin la imaginea lor!
Erau acuzati de viol sau de jaf? Nu. Erau acuzati ca filmasera fara aprobarea comandatului bazei!
Nu cumva cei doi se straduisera din rasputeri sa fie arestati si trimisi intr-un lagar cu arabii suspectati de terorism?
Iar cand a venit consulul s-au temut ca vor fi deconspirati? Nu de alta, dar consulul putea fi banuit ca apartine unui alt serviciu decat cel care ii trimisese pe ei in misiune?
Exageram? S-ar putea.
Dar atunci cum se explica faptul ca, dupa prima vizita, consulului i se interzice de catre americani sa mai vina, cazul lor fiind preluat de militarii romani prezenti in Irak?