x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Şi dacă DNA ne lasă fără capitalişti?

Şi dacă DNA ne lasă fără capitalişti?

de Ionuț Bălan    |    05 Feb 2015   •   12:09

Sigur că dacă în România averile oamenilor erau relativ egale înainte de 1990, investiţiile străine au fost mereu reduse, cei care dau impresia că la noi ar fi capitalism, zis şi economie de piaţă, sunt aceia care s-au îmbogăţit într-un mod cel puţin discutabil în perioada postcomunistă.

Ca să nu se işte controverse asupra felului în care au apărut capitaliştii noştri ar fi trebuit să existe concurenţă, şi competiţia s-o câştige cel mai bun. Dar cum nu prea s-a putut vorbi de aşa ceva, capitaliştii români au căpătat acest statut ca urmare a faptului că în loc să fie câştigătorii unui concurs au fost desemnaţi să beneficieze de pe urma redistribuirii.

Şi s-a redistribuit, în principiu, averea statului, categorie în care intră şi cea mai mare bancă a ţării, după care s-a mai “săpat” şi prin buzunarele oamenilor cu inflaţia. Aşa se face că gestionarii şi ospătarii, ce aveau ceva bani pe timpul comunismului, că li se mai lua din când în când câte o maşină considerată a fi dobândită ilicit şi ei îşi achiziţionau lozuri în plic de la adevăraţii câştigători ca să-şi mai spele averile, acum sunt şi ei lefteri.

Dar trecând peste păcatul originar, pentru care nu e bine să punem întrebări, căci nici pe primul Rothschild nu era cazul să-l chestionezi cum a făcut primul milion, însă al treilea a ajuns om de afaceri adevărat şi baron cu blazon, marea problemă este ce se va întâmpla dacă Direcția Naţională Anticorupţie va aresta toţi capitaliştii din România? Ne vom întoarce la comunism?

E greu de ştiut, cert este însă că dacă DNA şi-ar fi făcut datoria pe vremea lui Rothschild, Rockfeller, JP Morgan sau Dupont aceste imperii financiare n-ar mai fi existat în zilele noastre.

×