x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Si daca e nevinovat?

Si daca e nevinovat?

de Ion Cristoiu    |    12 Iul 2006   •   00:00
Si daca e nevinovat?

Scos din scena de alte valvatai mediatice, iscate si crescute din paie, scandalul Teroristul in slapi a trecut ca si cum n-ar fi fost.
A ramas ceva din el?
A ramas. A ramas un tanar in puscarie, cu putine sanse de a fi eliberat intr-o tara in care Parchetul General nu raspunde in fata nimanui de abuzurile la care se deda.
Dintre toate urmarile Scandalului de la Buzias, situatia lui Florin Lesch mi se pare cea mai nelinistitoare. Dintre toti gazetarii care s-au aplecat asupra cazului, singurul care a ridicat problema situatiei celui acuzat de terorism a fost Dan Tapalaga de la Cotidianul.
Nu impartasesc banuiala mai tanarului nostru confrate ca demontarea mecanismului hazos al afacerii s-ar inscrie intr-o formula de a face jocurile SRI. Impartasesc in schimb ingrijorarea jurnalistului fata de nepasarea presei, dar si a societatii civile fata de soarta lui Florin Lesch.
In America, teroristii adevarati sunt aparati de presa si de societatea civila cand sunt victimele unor abuzuri.
Pentru ca in America s-a inteles un adevar ce nu e luat in seama in democratia pirpirie din Republica noastra de Dambovita. Si anume ca nimic pe lumea asta nu poate justifica incalcarea drepturilor legitime ale omului. Daca presa si societatea civila inchid ochii la abuzurile institutiilor de forta in numele luptei impotriva terorismului, se creeaza automat premisele pentru incalcarea statului de drept si in alte cazuri.
Florin Lesch a pledat nevinovat atat la Curtea de Apel, cat si la Curtea de Casatie si Justitie.

Nimeni din presa si din societatea civila nu s-a interesat asupra datelor de esenta ale scandalului pentru a se intreba daca nu cumva asistam la o diversiune a SRI in complicitate cu Parchetul General. O diversiune in urma careia un om nevinovat zace in puscarie si risca sa ramana acolo pentru mai mult timp.
Daca s-ar fi interesat, declaratiile lui Florin Lesch ar fi aruncat o alta perspectiva asupra unor amanunte ce au trecut la ora cultivarii mediatice drept o imbecilitate a institutiilor in ciubote ale Romaniei de azi.
A trecut practic neobservat amanuntul din Comunicatul SRI ca in anturajul tanarului au fost infiltrati lucratori ai Serviciului Secret. Multe dintre gesturile anterioare ale tanarului acuzat de terorism cu butelii marturisesc un personaj marcat de o evidenta disperare de a fi vedeta cu orice pret.
Pe seama acestei disperari pot fi puse laudaroseniile sale despre trecerea la islamismul radical, despre pedepsirea celor care au trimis trupele in Irak.
Potrivit SRI, din clipa cand s-a luat cunostinta de grozavelile lui Florin Lesch, tanarul a fost pus sub supraveghere si, mai mult, a avut anturajul infiltrat.

De unde stim noi ca lucratorii SRI sub acoperire nu l-au manipulat pe Florin Lesch in asa fel, incat sa-l convinga de posibilitatea unei farse?!
O intrebare ce-si poate gasi un raspuns afirmativ daca luam la puricat cateva dintre amanuntele ramase fara explicatii convingatoare.
Cum ar fi:
1. motivele imediate care l-au impins pe Ioan Lesh sa purceada la comiterea actului terorist intr-o anume zi, la o anumita ora si intr-un anume loc;
2. functionarea dispozitivului asa-zis infernal, alcatuit dintr-un telefon mobil si un aprinzator de aragaz, amandoua legate cu scotch;
3. panica de care a fost cuprins asa-zisul terorist in clipa retinerii, incompatibila cu prestatia unui ins decis sa comita un macel in numele unei cauze;
4. relatiile tanarului cu mediile islamiste radicale, relatii ce n-au fost lamurite nici acum de autoritati.
Scandalul Teroristul in slapi a trecut. A ramas un an in puscarie. Si daca acest om e nevinovat?!

×
Subiecte în articol: editorial