x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Si neconsolidati, si cu banii luati

Si neconsolidati, si cu banii luati

de Ionuț Bălan    |    14 Dec 2006   •   00:00
Si neconsolidati, si cu banii luati

Exista riscul ca, pana cand va termina reformele, Romaniei sa i se termine si populatia.

Exista riscul ca, pana cand va termina reformele, Romaniei sa i se termine si populatia.

Dezinflatia mai are nevoie de trei-patru ani pentru consolidare, aprecia guvernatorul BNR. Drept urmare, Mugur Isarescu a propus Guvernului ca intre timp sa incheie reformele structurale. Mai trebuie ajustate preturile administrate, reformata administratia publica, recladit sistemul de pensii si de asistenta sociala. Mai sunt probleme mari si cu infrastructura, cu educatia si cu sistemul sanitar.

La prima vedere, aceasta declaratie nu are nimic nelalocul ei, dar de ce inflatia nu s-a redus si s-a consolidat in acelasi timp? Pentru ca asta ar fi insemnat ca reformele structurale sa aiba loc in tandem cu dezinflatia. Cum insa gestionarea inflatiei a fost rupta de administrarea economiei, se dovedeste ca artificiile monetar-fiscale nu reusesc decat sa mute minusurile dintr-o parte in alta, fara sa rezolve problema. Nu mai avem deficit bugetar si inflatie ca-n anii ’90? Se umfla in locul lor deficitele comerciale si cvasifiscale. E numai un joc la cacealma, fiindca o convertire a inflatiei, a somajului si a salariilor rupte de productivitate in importuri, in arierate, in credite si dobanzi mai mici nu inseamna in nici un fel un plus de performanta.

Noroc ca in timpul acesta au intrat bani din afara, care au finantat deficitele. Altfel s-ar fi vazut ca pretul nemuncii se traduce prin inflatie. Probabil asta incearca acum sa si sugereze Isarescu politicului care dicteaza economicului. Daca banii strainilor pleaca, exista riscul ca inflatia si dobanzile sa revina in zona cu doua cifre, moneda nationala sa se deprecieze... Caci, nu-i asa?, economia este o stiinta care se ghideaza dupa reguli exacte.

Iar daca tot nu credeti si nu credeti cele spuse, haideti sa vedem ce niveluri de inflatie isi propunea banca centrala in 2004: 7% - 2005, 4% - 2006, 3% - 2007, 2% - 2008. Iata si cei trei-patru ani despre care discuta guvernatorul BNR. In loc sa atingem acea inflatie compatibila cu UE in 2007-2008, ne vom muta orizontul de asteptare pentru 2010-2011.

Sa zicem insa ca pana la urma preturile administrate vor ajunge la nivelul la care se vor numi preturi libere. Vor creste si salariile, asa, cam de la 250 la 600 de euro. Va fi atunci bine in Romania? Nu. Tot nu va fi, pentru ca deja la majoritatea alimentelor suntem aliniati la preturile din Vest, iar medicamentele sunt chiar mai scumpe...

Pe cand remuneratiile vor urca spre limitele la care sunt platiti acum angajatii polonezi si slovaci, se va descoperi ca si pretul mancarii a crescut cu o treime. Ce reactie poate avea romanul, care vede ca salariile sunt mai mici ca-n Occident, dar traiul e mai piperat? Se muta dincolo.

Cu alte cuvinte, poate ca vom avea sansa odata, la un moment greu de precizat, sa ne rezolvam problema echilibrelor macroeconomice, dar atunci vom constata ca le vom fi pierdut pe cele regionale. Cand nu mai stii sa fabrici nimic, ce marfa iti mai ramane sa vinzi? Forta de munca.

Iar in ceea ce priveste legatura dintre mersul inflatiei si stadiul de implementare a capitalismului se vede ca toate tarile est-europene au probleme cu integrarea intr-o economie de piata. Numai ca cehii, care au inteles capitalismul doar aruncand o privire peste gard la nemti, trec mai usor. Polonezii ceva mai greu - or avea ei inflatie redusa, dar nu e liniara, nu se poate vorbi inca de stabilitate. Totusi, cu greutatea unei tari de 38 de milioane de locuitori, macar isi permit sa aiba puncte de vedere proprii. Noi ce sa zicem cu reteta noastra originala numita capitalism de cumetrie? Suntem al doilea stat din zona, ca marime, si nu ne permitem sa avem nici macar pareri.
×
Subiecte în articol: editorial