“Şi să lase-n viaţă calul”

Când Florin Piersic, cu bob de lacrimă în ochi, recită poezia profesorului gorjean Spiridon Popescu, se ridică la punctul de fierbere sensibilitatea românilor şi iubirea frumoasă faţă de loialul prieten, calul. “Doamne, dacă-mi eşti prieten/ Cum te lauzi la toţi sfinţii,/ Dă-i în scris poruncă morţii/ Să-mi ia calul, nu părinţii./ Doamne, dacă-mi eşti prieten,/ Nu-mi mai otrăvi ursita,/ Dă-i în scris poruncă morţii/ Să-mi ia calul, nu iubita.../ Dă-i în scris poruncă morţii,/ Când şi-o ascuţi pumnalul,/ Să-l înfigă-n mine, Doamne,/ Şi să lase-n viaţă calul”. Calul l-a însoţit pe român pe cărarea destinului frământat fie arând la plug pământul ţăranului, fie trăgând pe front tunurile de apărare a hotarelor. Şi în basme, Făt-Frumos are un prieten de nădejde, armăsarul pe care-l hrăneşte cu o tavă cu jăratic. Florin Piersic, şi în rolul haiducului Pintea sau Şaptecai, şi ca justiţiarul Mărgelatu, încăleca un bidiviu care nu-l trăda niciodată. Filma Florin personajul Pintea tocmai în nordul ţării, venea la prima oră cu avionul şi a cerut să-i fie adus la aeroport calul cu care mergea în şa, se oprea la stopurile din Baia Mare şi cu o mână ţinea căpăstrul şi cu cealaltă mânca smântână cu corn. Peste ani, Piersic a aflat că armăsarul lui din film, acum bătrân şi orb, se afla într-un grajd la Sâmbăta. Când a intrat în grajd, de la depărtare calul l-a simţit, a nechezat bucuros şi l-a mângâiat cu capul. Îmi povestea într-o emisiune la Antena 1 Mihai Constantinescu că practica sportul hipic în tinereţe şi a văzut un cal trist cărând căruţa cu gunoi. Fusese şi el cal de concurs, dar se gâdila la atingerea pintenilor şi a fost înlăturat. De mila lui, Mihai Constantinescu s-a ambiţionat, l-a antrenat pe sărmanul cal şi a câştigat un concurs călărindu-l. În aceste zile, la Bucureşti sunt sute de armăsari pur ânge din mai multe ţări, cai de multe mii de euro concurând la Balcaniada organizată de români.