x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Sictir !

Sictir !

de Marian Nazat    |    18 Apr 2013   •   16:41

■ Nu-mi dă pace deloc propoziţia  aia netrebnică a prietenului Apusului  integrator. Cum altfel, când ni se spune pe şleau că propunerile sale de şefi la parchete erau o “soluţie  care ar fi salvat România” ? Vasăzică, România  e penală, altă concluzie nu încape în vorbele aruncate inconştient din cerdacul cotrocenist. Şi fiindcă este penală, ţara trebuie împinsă pe mâna procurorilor, nu ?

■ Amorezii politici Antonescu şi Ponta s-au “despărţit fundamental”. Uşor, uşor, puterea îi va separa şi-n drept, aşa s-a întâmplat dintotdeauna. Opoziţia uneşte, puterea dezbină, morala e simplă. Deocamdată se mai suportă  reciproc, fiindcă liberalul prea îşi doreşte să devină primul om în  stat. Îl obsedează gândul acesta şi de aceea va înghiţi infidelităţile partenerului său de uniune politică. A cărui poftă de mărire capătă proporţii vulgar-pantagruelice. Îşi pregăteşte cu meticulozitate şi fără scrupule urcarea la tron, inspirându-se din modelul cornutului cu care s-a înfrăţit să treacă puntea. Asta nu-l împiedică însă pe Crin să se arate în  public cu “încrederea zdruncinată”. Să se  văicărească precum muierile înşelate şi să suspine, de parcă îndurarea umilinţelor ar fi vreo virtute ! Zdrumicat pe dinlăuntru, cu sufletul greu, încornoratul s-a  plâns ici-colo  cât l-au ţinut bunele maniere, pentru  ca acum să accepte un ménage à trois cu violatorul. Nu aşa că trăim într-o ţară fascinantă şi în care, ca să-l citez pe Petre Pandrea, “fauna  cea mai monstruoasă şi flora cea mai urât mirositoare le poţi găsi la capitolul politicienilor” ?

■ “Mandarinul  oltean” mai mărturisea şi că n-ar vrea să ajungă “un vierme într-o brânză oarecare, la mila occidentalilor”. Ce noroc că n-a apucat să-şi vadă ţara un  “vierme” euroatlantic, la mâna ălora de-afară ! Totalmente - politic, financiar, militar ! Banii de salarii şi pensii ne vin de acolo, dar filantropii moderni se prefac că ni-i dau moca, nu cu dobândă ! Şi noi înghiţim găluşca, şi-i omagiem pe binefăcători… “De aceea e nevoit premierul să coabiteze cu preşedintele invalid, altfel nu pupăm fonduri”, îi aud pe analiştii  de serviciu ai neamului. Iar semnele străinătăţii nu întârzie.  Americanii sunt bucuroşi  că s-au găsit soluţii la criza  din justiţia dâmboviţeană şi salută cu optimism demersul victorian. Administraţia de la Washington nu-şi găsea rostul, simţea o nelinişte adâncă ştiind că România nu şi-a rânduit într-un fel anume posturile de conducere din Ministerul Public. La scurt timp, au strănutat  şi englezii, şi germanii. Nici ei n-aveau  tihnă, se perpeleau de grija noastră, dacă procedurile sunt ori nu transparente. Occidentalii  au izbândit iarăşi, “viermele” s-a cuminţit şi a deprins standardele bruxelleze, se va mulţumi cu firimituri din mărul stricat  numit Uniunea Europeană.  A promis, chiar, că nu va mai urzi lovituri de stat sau  referendumuri anticristice şi că nu va ieşi din poruncile primite.  Amorezii,  bosumflaţi azi, şi-au schimbat radical discursurile. Au limbi de catifea ori de câte ori pomenesc  de Barroso şi şleahta lui, şi-au potolit elanurile naţionaliste. Seamănă din ce în ce mai mult cu bocii de dinaintea lor, “şi la vorbă, şi la  port”, aproape că se confundă. Cum ar zice   inevitabilul Pandrea, “Am văzut legiuni de politicieni având trei faţete şi trei morale: una gândeau, alta vorbeau şi altceva acţionau”. Altminteri, nu mai înţeleg  defel energia consumată  degeaba  în bătăliile  electorale din Românica. La ce ne-o folosi, fiindcă libertatea de a  decide în plan economic şi financiar ne-a fost anulată, militar aşijderea, ca şi în  justiţie, iată ! Zău, mai nimerit ar fi să primim un program,  pe 5-10 ani, de la Washington şi Bruxelles cu măsuri ori directive, să nu ne mai amăgim ca proştii că suntem stăpâni pe bătătura de acasă. Mai mult, la guvernare să se perinde pe rând fiecare gaşcă  - socialistă, liberală şi democrată -, după o tragere la sorţi neblătuită. De ce să cheltuim  bani cu nemiluita în scrutinuri de prisos. Başca speranţele norodului, călcate întruna în picioare şi nesocotite. Să ne asumăm oficial statutul inferior de paşalâc şi gata, care suveranitate ? Care independenţă ? Sictir !

■ S-a întors lumea cu fundu-n sus ! După ce şi-a pitit 600.000 de euro departe de ochii fiscului francez, fostul ministru  al Bugetului de la Paris se smiorcăieşte mediatic. Cică e “devastat de remuşcări” şi-şi cere scuze în stânga  şi-n dreapta. Pardon, dar cu aproape un milion  de verzişori în cont  ce mai contează  o remuşcare, şi jucată pe deasupra ! Jerome Cahuzac – acesta este numele “remuşcatului”  – ne explică şi cum s-a  “lăsat prins în spirala   minciunii şi s-a rătăcit”, vreme de două decenii, prin hăţişurile  secretizate ale băncilor elveţiene… Vă vine să  credeţi, cahuzacii ăştia, din Franţa, din Anglia, din Germania,  din America, hotărăsc soarta României şi oferă lecţii de corectitudine politică ?! Mă cuprinde scârba, stăm în genunchi la cheremul ăstora şi le întindem  covorul roşu sub tălpile jegoase.

■ Am trecut de cincizeci de ani şi nu mai cred în România politică. O detest, comuniştii o luaseră razna spre sfârşit, capitaliştii ce le-au urmat sunt o bandă de tâlhari,  omenirea şi-a pierdut  busola. Individul  se degradează accelerat, iar viaţa se risipeşte virtual. Se practică ipocrizia oficială, ca “omagiu pe care minciuna îl aduce adevărului”, îndeosebi de trabanţii răsfăţaţi ai banchetelor  puterii. Astfel am devenit un “înţelept prin dezamăgire”, între atâţia profitori şi lichele. Of, bunule Petre Pandrea, România ta încă mai avea mândrie şi demnitate, avea un ţel, nu era un biet vierme într-un măr, şi ăla putrezicios…

×