Sîmburele de adevăr

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Povestea celui trimis de nevastă-sa la miezul nopţii după ţigări şi întors acasă după treizeci de ani am auzit-o în mai multe variante. Ar fi să spun în mai multe proiecţii, întrucît fiecare povestitor a transformat-o pe potriva relaţiei cu propria-i soţie.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Povestea celui trimis de nevastă-sa la miezul nopţii după ţigări şi întors acasă după treizeci de ani am auzit-o în mai multe variante. Ar fi să spun în mai multe proiecţii, întrucît fiecare povestitor a transformat-o pe potriva relaţiei cu propria-i soţie.

Probabil că aşa se nasc anecdotele, printr-un lanţ de asumări, pînă ce, din întîmplarea reală, se aleg un fir şi o poantă. Am avut curiozitatea să-l întreb pe poetul despre care se vorbea c-a plecat în halat după ţigări şi apoi i-a telefonat nevesti-sii s-o întrebe cum o mai duce după zece ani, tocmai din Argentina, cît adevăr şi cîtă contribuţie colectivă e în legendă, iar el a dat din cap, în sensul c-ar fi ceva din toate, însă atît. Semn că legenda îi convenea, deoarece evolua într-o direcţie care îl dovedea isteţ, capabil de decizii surprinzătoare. După un lung şir de asumări, cercul se închidea tot la el, cu o variantă îmbogăţită la sens.

Situaţia de la care pornea povestea era banală. Soţia poetului avea obiceiul să citească pînă noaptea, tîrziu, dar şi o mulţime de capricii. După o discuţie înfierbîntată, poetul a coborît totuşi aşa cum se găsea, în halat, să-i cumpere nişte ţigări de la restaurantul de la parterul blocului, ameninţînd-o la întoarcere că data viitoare o să-l aştepte să revină cu ţigările după fix zece ani. Şi unde ai să te duci în pijama?, l-a ironizat ea. În Argentina, a răspuns bărbatul.

Poetului i-a plăcut atît de mult modul în care a condus un dialog, din care de regulă ieşea umilit, încît le-a relatat prietenilor, la un pahar, scena. Aceasta, în comparaţie cu alte deliruri poetice de cîrciumă, avea calitatea că o vizualizai. Şi, cum îndeobşte artiştii ajung la dialoguri tensionate cu familiile din te miri ce, a vizualizat-o fiecare dintr-o perspectivă personală.

Mi s-a întîmplat şi mie de cîteva ori să doresc ca o istorioară ce-mi era povestită să o fi trăit eu. Cu timpul am uitat că era doar o poveste şi m-am referit la ea ca la amintirea ceţoasă a unui incident care mă privea. Memoria are darul de a ne face pe plac în unele situaţii care şi-au pierdut identitatea.

La fel stau lucrurile în presă cu foarte multe din dezvăluirile de senzaţie. O informaţie aproximativă e luată ca bază de discuţii în mai multe publicaţii, ca să se rotunjeacă în final, în faza care ar trebui să producă explozia, doar din supoziţii şi adăugiri interesante. Cine citeşte toate publicaţiile unei perioade poate să reconstituie sîmburele de adevăr din cea mai teribilă "bombă" a zilei. Anecdota despre radio Erevan, care confirmă că Sostakovici a primit în dar de ziua lui, de la Consiliul de Miniştri, un automobil de lux, e soră bună cu legenda poetului trimis de nevastă-sa după ţigări. Da, spune radio Erevan, totul e adevărat, iubiţi ascultători, atîta doar că nu e vorba despre un automobil, ci despre o bicicletă. Şi nu i s-a dat, ci i s-a luat.