x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Simona Halep: „N-am avut păpuşi, m-am jucat cu racheta”

Simona Halep: „N-am avut păpuşi, m-am jucat cu racheta”

de Florin Condurateanu    |    28 Mar 2019   •   07:26
Simona Halep: „N-am avut păpuşi, m-am jucat cu racheta”

Simo i-a cucerit pe toţi nu doar cu dinamismul jocului ei, ci şi cu o fermecătoare naturaleţe. Când mulţi tenismeni şi oficiali ai marilor turnee fac declaraţii plicticoase, cu limbă de lemn de poţi să-ţi faci mobilă din ea, Simona Halep este vie, fără platitudini, cu sincerităţi plăcute. „Eu n-am avut nicio păpuşă, am avut mereu rachete, când eram mică, şi dimensiunea rachetei era redusă. Dar mi-a plăcut să mă joc cu racheta, până asta a devenit o muncă serioasă, fără odihnă. Fratele meu, pe care-l iubesc tare, a început tenisul înaintea mea, dar el are o fire mai puţin activă şi n-a reuşit în tenis. Îmi spunea mie că n-am să fac nimic în tenis, iar acum îmi cară sacoşa când vine să mă ia de la aeroport!”. Simona nu jigneşte, nu împroaşcă cu răutăţi. După victoria de la Miami împotriva lui Venus Williams, se confesa: „E o plăcere mereu să joc împotriva surorilor Williams, mă bucur tare de victoria asta, am să fiu toată numai zâmbet şi la noapte!”. Succesul de mare anvergură înseamnă şi sacrificii grele. Nadia Comăneci îmi destăinuia că nici ea n-a avut timp să se joace cu păpuşile, muncea din greu în sala de gimnastică, s-a răzbunat apoi. În casa ei din America are o cameră plină cu păpuşi: 238. Vedetele fac uneori destăinuiri la care nu te aştepţi. Colosal a fost filmul „Tăcerea mieilor”, aureolat cu un Oscar, în care au excelat Jodie Foster şi Anthony Hopkins. O bijuterie actoricească este anchetarea criminalului în serie, psihiatru care mânca şi oameni, de către tânăra agentă FBI. Pe ecran, scena se desfăşura în preajma unei cuşti cu zăbrele, în care era în cătuşe şi cu mască dură pe faţă Hannibal Lecter, poliţista aflându-se în faţa criminalului diabolic, dar la o distanţă protectoare, ca să nu fie atacată. Din cauza arhitecturii decorurilor, cei doi actori în realitate nu stăteau ochi în ochi, anchetatoarea îi auzea doar vocea misteriosului criminal, care se juca cu minţile oamenilor. După filmare, mâncând un sandvici, Jodie Foster i-a spus lui Hopkins că a îngrozit-o glasul lui. Surprinzător, marele actor a recunoscut: „Şi pe mine m-a înfricoşat vocea mea!”.

 

×
Subiecte în articol: simona halep