Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
De curând, onorabilul Cristian Preda – fostul consilier de Cotroceni – dedică o postare pe blog unui grup vocal, instrumentat de sus, despre existenţa căruia se ştia, de altfel, de multă vreme: "Ni s-a spus în mai multe feluri: «intelectualii lui Băsescu», «reformatorii», «grupul de la Bruxelles» etc. Sunt incluşi aici Monica Macovei, TRU, Sever Voinescu, Teodor Baconschi şi autorul acestei note. Nu noi ne-am dat un nume. Ziariştii au făcut-o, apoi adversarii PDL, apoi colegii noştri de organizaţie".Mă alătur demersului său pentru că şi eu cred că acest grup merită mai multă atenţie. Practic, avem de a face cu o echipă de zgomote fără nici o legătură cu realitatea politică sau socială românească, dar foarte apropiată de Traian Băsescu şi de interesele lui. Din punct de vedere moral, am putea spune că relaţia dintre ei şi preşedinte e "o luare-dare de mită în formă continuată". Să mă explic.
Ori de câte ori Traian Băsescu are nevoie să bată cu băţul pe cineva sau ceva, membrii grupului atacă în haită. Opoziţia în bloc sau om cu om. Membri din propriul partid sau partidul ca atare. Mass-media. Instituţiile statului. Lumea tristă şi nerecunoscătoare în care trăim. Deşi de România se alege praful, zi de zi, aceşti oameni par să trăiască într-o realitate teoretică proprie, situată undeva prin 2004, când purificarea morală a ţării a făcut să curgă tot atâta cerneală cât face acum nevoia de pâine şi de stabilitate socială.
Pentru serviciile aduse, preşedintele a proptit majoritatea membrilor grupului în locuri eligibile pentru Parlamentul European. Acolo, "intelectualii lui Băsescu" privesc ţara prin binoclu în vreme ce încasează peste şapte mii de euro lunar leafă, 300 de euro diurna pe ziua de lucrări, 4.200 de euro pe lună pentru cheltuieli de birou şi pot aloca până la 17.500 de euro lunar pentru plata staff-ului. Asta ca să nu mai punem la socoteală beneficii substanţiale legate de cheltuielile de sănătate (PE acoperă două treimi din ele), de transport sau de pensii.
Eu nu pun în discuţie câţi bani merită un parlamentar european, ci dacă e corect să oferi acest statut bine susţinut financiar unor oameni pe care îi foloseşti curent ca să lansezi atacuri la adresa adversarilor sau să arăţi pisici politologice unor tovarăşi de drum care au devenit inutili sau obraznici. Ca să ofere aceste fotolii călduţe prietenilor săi, Traian Băsescu a călcat, practic, în picioare PDL şi şi-a cocoţat "independenţii" pe cele mai înalte culmi ale listei şi ridicolului. În sinecuri bine remunerate.
În acest moment, rostul grupului despre care vorbim, "sineguriştii" lui Băsescu, susţinuţi şi de câteva voci docte din ţară, e să creeze impresia că ceea ce numim PDL are totuşi un viitor. Dar nu cu "greii" partidului. Ci cu mercenari şi oportunişti, deocamdată în exil la Bruxelles. Că există un proiect. Că s-a greşit puţin, e adevărat, dar există oameni care au soluţii. Ca, în ciuda marasmului general, trebuie să revenim mereu la momentul 2005, când scopul ţării nu mai era integrarea în UE sau dezvoltarea de vreun fel, ci crearea de dosare pe motiv de termopane, plase cu alimente, chiuvete, pixuri imorale şi aşa mai departe. Cu cât are România probleme economice şi sociale mai mari, cu atât vor vorbi dânşii mai mult despre justiţie şi dreptate. Nu dreptate socială, ci penală. Dar nu despre Dosarul "Flota" sau Dosarul "Mihăileanu". Ca şi cum reducerea salariilor şi mărirea preţurilor şi a taxelor de tot felul au la bază nu jaful şi incompetenţa ultimilor ani, ci incapacitatea justiţiei de a băga la puşcărie pe cei care au guvernat în perioadele de creştere economică. Mai mult decât atât, "intelectualii" funcţionează inclusiv ca grup de lobby în plan european, convingând ici şi colo comitete şi comisii că interesele băsesciene chiar ar avea vreo legătură cu realitatea.
Ideologia acestor oameni îmi aduce aminte de ideea fixă a anilor ’80, când, faţă în faţă cu o ţară şi un sistem care se prăbuşeau, Ceauşescu ne spunea tot mai nervos: "Problema e că se face prea puţin comunism, nu prea mult!". Dumneavoastră ce credeţi? Am făcut suficient băsescianism?
