Şomajul – extremă urgenţă

În perioada următoare, poate paradoxal, politicile aplicate pentru ieşirea din criza economică vor trebui să fie chiar acele politici care erau oricum necesare pentru ca, România să se dezvolte durabil şi adevărat. Altfel spus, în momentul în care economia mondială intră într-o perioadă de recesiune, ţara noastră intrase deja într-o criză proprie aparte, o criză de dezvoltare care se cerea rezolvată.

După 1990 s-a lansat peste tot în lume o modă a liberalismelor extreme, poate chiar ca reacţie la dispariţia comunismului, el însuşi simbol al unui etatism extrem. Dar această direcţie a adus în România o dezvoltare inegală şi lacunară. Sărăcia a rămas, la un nivel neeuropean, chiar dacă unii s-au îmbogăţit în ritmuri la fel de neeuropene. Telefonia modernă a pătruns rapid, dar suntem şi acum fără autostrăzi. Aceşti ani, imediat după intrarea în UE, sunt tocmai cei în care trebuie să rezolvăm aceste probleme.

Iar “noua ideologie”, care domină astăzi, poate că este favorabilă intereselor noastre, dincolo de criza în sine.

Iată, se vorbeşte insistent, inclusiv la recentul G20, despre o amplificare a rolului statului în economie. Comenzile de stat şi marile investiţii în infrastructură sunt o linie clară de atacare a crizei economice, dar ele sunt şi soluţia pentru marile decalaje din România. Asta va însemna, în fine, autostrăzi, dar şi investiţii utile şi necesare pentru învăţământ, sănătate sau calitatea vieţii în oraşe mici şi în mediul rural.

Iată, România se confruntă cu o anumită dezordine în zona economică, reguli neclare, incomplete, respectate doar când şi când. Strategia anticriză necesară (deşi nu am clarificat, deocamdată, în ce constă criza...) presupune inclusiv o întărire a controlului şi o acoperire mai riguroasă cu reguli a tuturor zonelor economice. E încă o soluţie propusă la G20.

Evident, socialul va trebui să domine priorităţile unui viitor guvern românesc. Iar pe primul plan rămâne problema şomajului, care ne-a ocolit în anii din urmă, când am exportat prioritar forţa de muncă. Lupta cu şomajul presupune în primul rând crearea de locuri de muncă, adică stimularea atentă şi proactivă a unor anumite zone de investiţie publică sau privată.

Inevitabil, în felul ăsta, la capătul câtorva ani de acţiune coerentă, va fi redesenat şi tabloul general al economiei româneşti, vom asista la reducerea ponderii unor domenii şi la naşterea sau amplificarea altora.

Prima concluzie de extras e aceea că România are o nouă şansă, în ciuda unui peisaj general nefavorabil. Aceea de a ieşi, la un moment dat, din două crize în acelaşi timp. Şi din cea economică mondială şi din propria criză de dezvoltare.

A doua concluzie o aflăm de la cei care până acum erau în mare măsura corifei ai liberalismului. Pentru ani buni de acum înainte, viitorul politic e de stânga.

Evident, simpla culoare politică a unui guvern nu va rezolva de la sine problemele. Iar soluţiile reale se află rar prin cărţi de ideologie. România are nevoie de o conducere modernă, creativă, dinamică, atentă şi capabilă de acţiune.

Miza alegerilor de peste două săptămâni e mult mai mare decât pare şi excede mult ambiţiile personale şi patimile dintr-o tabără sau alta. Câştigătorul va primi ca premiu patru ani în plin infern economic.