Spălătorii de cadavre

Un dialog televizat cu Sever Mureşan sau cu doctorul Trancă poate fi incitant, dar pentru ziaristul care-l poartă e dezonorant.

Un dialog televizat cu Sever Mureşan sau cu doctorul Trancă poate fi incitant, dar pentru ziaristul care-l poartă e dezonorant.

Ce poate să spună un penal din finanţe şi incă unul avand mari probleme cu justiţia in cateva ţări decat că e nevinovat? Unui gazetar, care ţine la onorabilitate, nu-i e indiferent cu cine se insoţeşte. S-ar părea că orice subiect, care starneşte publicul, merită, fie şi numai din acest motiv, că face rating, să fie abordat. Opţiunea e insă şi ea o problemă de onorabilitate. Unii spală cadavre pentru bani, alţii pentru a fi luaţi in seamă, celor mai mulţi le place lumea abjecţiei, le dă fiorii. Destui jurnalişti şi oameni de televiziune o fac din cinism, dar şi destui dezonorează profesia din prostie. N-au cultul unor reguli de viaţă, nu ţin la respectul oamenilor, maimuţăresc, ce-i mai rău din jurnalismul de scandal al altor ţări.

Pentru cinism şi lipsă de măsură nu există sancţiuni civile. Oamenii bine crescuţi evită relaţia cu spălătorii de cadavre din media. Colegii se ţin la distanţă de ei. Patronii ii plătesc, dar nu i-ar invita acasă. Numărul oamenilor de presă, care se fac de ras cu subiecte dezonorante, e mare nu fiindcă golanii, cămătarii, curvele şi bancherii care au falimentat bănci ar fi generoşi cu spălătorii de cadavre, ci dintr-un motiv foarte omenesc: n-au lecţii de morala profesiei, sunt needucaţi, trăiesc la intamplare, aşa cum de altfel au şi ajuns in media. Dezonorează cu seninătate o profesie, care contează pe onorabilitate cel puţin la fel de mult ca Justiţia.

Totul in media insă pleacă de la patroni. Deşi cu o presă de calitate se caştigă la fel de bine, ba chiar mai bine decat cu una pervertită, aceştia merg pe mana spălătorilor de cadavre, fiindcă abjecţia e distracţie. Nu-şi pun problema dacă fac un rău societăţii, n-au dimensiunea fenomenului, n-au simţul socialului, nu le e niciodată ruşine pentru lucrurile pe care le fac. Banii, care li s-au adunat nemunciţi, ii motivează in orice tip de cinism. Pentru ei, cei care n-au făcut bani repede şi uşor, inseamnă că n-au vocaţia afacerilor. La baza acestui cinism balcanic e dispreţul pentru mulţimi. E ca şi cum profesorii şi-ar dispreţui elevii, iar guvernanţii i-ar dispreţui pe alegătorii săraci.

Meseria de spălători de cadavre e, pană la urmă, o opţiune personală. Funebrul exercită asupra unora o anume fascinaţie. Dac-aş lucra insă la CNA, aş amenda drastic televiziunile care, din motive vădit oneroase, le permit avocaţilor unor criminali, traficanţi de carne vie şi penali de toate naturile să pledeze cauza clienţilor lor in talk-show-uri şi in emisiunile de ştiri. Nu e normal să starneşti mulţimile şi să le aţaţi contra Justiţiei, să vorbeşti in faţa unei camere tv, altfel decat iţi permite legea la bară, intr-un tribunal.