Nu e un secret, dar vorbim rar despre asta: şi pe noi jurnaliştii ne mişcă cifrele. Ne uităm la ele zilnic, ne ajută să ghicim interesul publicului pentru un subiect sau altul, ne bucură, ne supără, dar, mai ales, ne surprind. Ne trezim de multe ori că subiecte despre care suntem tentaţi să credem că nu vor agita publicul din România au printre cele mai mari cifre de audienţă. Cum a fost săptămâna asta când, surprizator, oamenii au stat în numar mare la televizor şi au savurat fotografiile de la reuninea liderilor ţărilor din NATO. Iohannis explicându-i ceva lui Merkel, Macron care-i învinge pe Trump la jocul "cine are palma mai puternică", Orban ocolit de toată lumea, premierul Macedoniei împins golăneşte de Trump, Trudeau în gradina de flori cu Macron, Merkel studiind intens ciorapii roz ai lui Trudeau, iar Bogdan Aurescu trece relaxat prin spatele lor. Genul acela de imagini care fac mai mult decât cel mai parafat şi negociat tratat. Publicul din România, cel despre care mulţi spun că nu e educat, că vrea doar sânge pe pereţi, are un al şaselea simţ când e vorba de ştiri. Da, se uită şi la sânge pe pereţi, dar discerne mai bine decât îşi închipuie unii sau chiar decât şi-ar dori alţii, adevărul de minciună sau facilul de important. Iar când s-au uitat în număr mare la aceste imagini au înţeles că, atunci când sunt între ei, puternicii lumii sunt ca toţi oamenii. Iar acest spectacol al oamenilor-lideri le place şi-i înţeleg subtilităţile. Atât de bine, că au sesizat chiar înaintea analiştilor politici că prima vizită a lui Trump în Europa a fost un eşec pentru preşedintele american nevoit să-şi înghită toate vorbele urâte rostite în campanie despre Alianţă şi Europa. Oamenii au sesizat şi asta, dar şi faptul că noua administraţie americană e ocupată cu acuzaţiile de acasă şi nu prea mai are timp de restul lumii. Întrebarea pentru ei, ca şi pentru analişti, e dacă asta e o veste bună sau nu?