Spre un nou război mondial încă nedefinit? (I)

Acţiunea Rusiei nu poate fi desluşită în adîncimile sale fără o radiografie a comportamentului asumat de preşedintele Georgiei, Mihail Sakaşvilli.

"Un nou capitol de istorie internaţională se deschide, dar paginile sale sînt încă albe" ("Courrier international")
În ipostaza de confruntare directă între Rusia şi Georgia, criza din Caucaz pare să-şi mai fi pierdut din intensitate. Au rămas în urma ei un puhoi de declaraţii şi cîteva fapte împlinite: Abhazia şi Osetia de Sud şi-au proclamat independenţa şi, chiar dacă vor fi recunoscute doar de Rusia, pot fi deja considerate ca rupte de Georgia, preşedintele Mihail Sakaşvilli a rămas cu o ţară în mare parte distrusă, relaţia Rusiei cu Occidentul stă sub semnul răcelii.

Pe parcursul crizei şi imediat după intrarea ei în faza de calmare, s-au afirmat numeroase poziţii: de la cele ale SUA pînă la cele ale Uniunii Europene. Nu ne referim, desigur, la comentariile din presa lumii, inclusiv din România. Produse prin excelenţă ale impulsului gazetăresc de moment, ele n-au nici o legătură cu analiza rece, aprofundată, a unui moment ce poate fi considerat drept unul dintre cele mai importante de după căderea comunismului.

O simplă privire asupra luărilor de poziţie ale liderilor politici şi instituţiilor ne dezvăluie o slăbiciune de fond.
Toate stau sub semnul conjuncturii.
Altfel spus, dincolo de ele nu ghiceşti o analiză serioasă a acţiunii Rusiei pentru a se înţelege ce a urmărit ea nu atît în cazul concret al relaţiei cu Georgia, cît mai ales în cazul, mult mai larg, al relaţiei cu Occidentul, cu SUA, cu lumea în general.
Numai o astfel de analiză, întemeiată nu numai pe luarea în calcul a tuturor componentelor conflictului, dar şi pe informaţiile de la serviciile secrete, se pot lua decizii serioase în ce priveşte relaţia pe termen lung cu Moscova şi, îndeosebi, în ce priveşte stabilitatea lumii.

Se înţelege că o asemenea analiză trebuie să ia în calcul istoria Rusiei. Atît cea recentă, de la dezastrul prăbuşirii URSS pînă la redresarea spectaculoasă de sub Vladimir Putin, cît şi cea mai depărtată, de la Petru cel Mare pînă la Stalin.

Acţiunea Rusiei nu poate fi desluşită în adîncimile sale fără o radiografie a comportamentului asumat de preşedintele Georgiei, Mihail Sakaşvilli. Pe parcursul crizei, date fiind amploarea răspunsului rusesc şi, pe acest fond, uriaşa manipulare rostuită de trusturile de presă internaţionale, s-a uitat momentul de debut al afacerii: intervenţia armată a Georgiei în Osetia de Sud, în noaptea de 7 spre 8 august 2008, soldată cu însemnate pagube umane şi materiale în rîndul populaţiei civile, dar şi cu uciderea unor militari ruşi din forţele de menţinere a păcii. Ulterior, contribuind la manipularea mediatică, şeful statului georgian a vorbit de o provocare a Moscovei. În realitate însă, Georgia a intervenit militar împotriva provinciei separatiste în numele dreptului constituţional de recuperare a unui teritoriu. Ceva asemănător unei acţiuni în forţă a Belgradului împotriva republicii separatiste Kosovo înainte de proclamarea independenţei. La întoarcerea din turneul prin state riverane ale Mării Negre, Traian Băsescu a declarat intervenţia legitimă. Fireşte, din perspectiva poziţiei româneşti faţă de respectarea Acordului de la Helsinki, aprecierea e corectă. Chiar dacă făcută cadou Georgiei de liderii răposatei URSS, sub semnul principiului că graniţele  postbelice trebuie păstrate, Osetia de Sud face parte integrantă din teritoriul Georgiei. O acţiune asemănătoare a întreprins în Kosovo şi Slobodan Miloşevici. Şi tot cu argumentul că provincia e parte indisolubilă a Serbiei. Ba chiar, spre deosebire de Osetia de Sud şi Abhazia, Kosovo n-a fost primită în dar de Serbia de la nimeni. Aparţine Serbiei şi ca spaţiu legendar din perspectivă istorică. Ca urmare a acţiunii sale legitime, Slobodan Miloşevici s-a trezit cu bombardarea Belgradului de NATO şi, în final, cu moartea în puşcăria Tribunalului Penal Internaţional.

Traian Băsescu a găsit că intervenţia, deşi legitimă, n-a fost oportună. Preşedintele, încercat de o salutară prudenţă diplomatică, n-a putut spune ceea ce noi, slobozi de constrîngeri oficiale, o putem rosti pe şleau: intervenţia militară din noaptea de 7 spre 8 august 2008, ordonată de preşedintele Georgiei în cel mai pur stil dictatorial, a fost iresponsabilă prin semnificaţiile sale.

Cînd Slobodan Miloşevici s-a lansat împotriva republicii separatiste Kosovo, nimeni din lumea asta n-a presupus că o face bizuindu-se pe o mare putere mondială. Fireşte, Rusia trecea la ora respectivă drept un aliat. Judecînd însă după contextul internaţional, Rusia n-avea cum să-l ajute dincolo de o sumă de declaraţii. Altfel stau lucrurile cu preşedintele Georgiei.
Va urma