Spre un nou război mondial încă nedefinit? (III)

Presa de la Moscova a lansat ipoteza unei diversiuni a Administraţiei republicane, pentru a facilita victoria electorală a lui McCain.

"Un nou capitol de istorie internaţională se deschide, dar paginile sale sînt încă albe" ("Courrier international")

S-a discutat mult, în timpul crizei, dacă Mihail Saakaşvilli a avut sau nu acceptul Casei Albe pentru intervenţia sa iresponsabilă. În zbaterea de a linguşi America, unii analişti au susţinut că intervenţia n-a beneficiat de acordul SUA, Mihail Saakaşvilli declanşînd-o de unul singur din iluzia că SUA îi vor sări în ajutor.

Datele reci, nemiloase, de comportament al unui tip precum preşedintele georgian, ne arată însă că intervenţia din noaptea de 7 august 2008 nu numai că a avut acordul americanilor, dar, mai mult, a fost declanşată la ordinul Casei Albe. E greu de crezut că un lider marionetă, conştient că stă la putere numai şi numai datorită americanilor, şi-ar putea permite o acţiune de provocare împotriva Rusiei doar pentru că aşa i-a trecut lui prin cap.

Fireşte, temeiurile intervenţiei ţin şi de interesele proprii ale lui Mihail Saakaşvilli. Reales cu dificultăţi după declararea stării de urgenţă, confruntat cu mari probleme economice, liderul georgian a văzut în aventura sa în Osetia de Sud un mijloc de a cîştiga capital politic. Scrutinul recent a fost cîştigat de Saakaşvilli şi prin fluturarea făgăduielii că va redobîndi Osetia de Sud şi Abhazia. S-a vorbit, inclusiv în România, despre un calcul greşit al lui Mihail Saakaşvilli. Şi anume, că ruşii nu vor interveni în forţă. Nu credem că aşa a socotit liderul georgian. Dimpotrivă, el a luat în calcul răspunsul Rusiei. Şi tocmai acest răspuns urma să-i rezolve interesele. Pe de o parte, prin asumarea ordinului dat de americani, pe de altă parte, prin justificarea în faţa georgienilor. Ceva în genul: eu m-am ţinut de cuvînt, am vrut să iau Osetia de Sud, iată însă că nu s-a putut! Cum se întîmplă în toate regimurile de autoritate, astfel de crize, şiret manipulate, întăresc poziţiile conducătorului. În confruntarea internă de acum încolo, diversiunea – agenţi ai duşmanului rus – folosită de Mihail Saakaşvilli pentru a înăbuşi cîrtirile interne va fi aplicată cu şi mai multă ardoare.

Nu în ultimul rînd, provocarea a urmărit, dînd curs indicaţiilor americane, grăbirea admiterii în NATO a Georgiei. La Bucureşti, unii lideri occidentali s-au opus primirii MAP de către Georgia pe motiv de păstrare a relaţiilor cu Rusia. Luînd în calcul reacţia disproporţionată a Moscovei, dar mai ales deja obişnuita manipulare, Administraţia americană a socotit că prin înfăţişarea Rusiei ca o putere agresoare, amintind de URSS-ul lui 1968, se va exercita asupra liderilor occidentali o presiune publică vizînd admiterea Georgiei în NATO. Nu întîmplător, atît preşedintele georgian, cît şi agenţii americani de influenţă din România şi din alte ţări NATO au ţinut să bată monedă pe greşeala de la Bucureşti.

Cum se mai întîmplă în politica mare sau mică, interesele lui Mihail Saakaşvilli au coincis cu interesele americane. Ţinînd cont însă că liderul georgian e o marionetă a lui George W. Bush şi dacă n-ar fi avut interese pe plan intern, Mihail Saakaşvilli tot ar fi atacat Osetia de Sud.

Presa de la Moscova a lansat ipoteza unei diversiuni a Administraţiei republicane, pentru a facilita victoria electorală a lui McCain. De cea mai primejdioasă sorginte conservatoare, politica propusă de candidatul republican Americii în caz de victorie constă într-o adîncire a imperialismului agresiv al actualei administraţii.

Potrivit ipotezei, provocînd Rusia prin intermediul Georgiei, Administraţia Bush a încercat să tensioneze relaţiile internaţionale, cadru prielnic agresivităţii de tip McCain.

Deşi luată în serios ici-colo, ipoteza nu ni se pare realistă prin raportarea la raportul de forţe dintre Rusia şi America. Războiul rece a fost o realitate ţinînd de confruntarea dintre două superputeri: SUA şi URSS. Fiecare dintre ele s-a aflat în fruntea unei coaliţii la nivel planetar. S-a afirmat în ultimul timp că războiul rece nu poate fi reînviat, deoarece el a fost o confruntare între ideologii. La scara istoriei însă, confruntarea Est-Vest a folosit ideologia doar ca pretext pentru o tradiţională confruntare vizînd supremaţia mondială între cele două puteri victorioase în cel de-al doilea război mondial. Rusia, oricît şi-a revenit după balamucul urmînd destrămării URSS, nu mai e o superputere. E cel mult o putere regională cu tresăriri de superputere. E greu de presupus că America, încă imperiu universal, socoteşte că o confruntare cu Moscova ar avea conotaţiile unui nou război rece.
Va urma