Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-au scris și, cu siguranță că se vor scrie temeinice exegeze despre Stalin și stalinism(expresia îi aparține lui Roy Medvedev, unul dintre cercetătorii fenomenului) în care s-au formulat definiții memorabile ale dictatorului și ale regimului său, dar, de data aceasta, aș alege ca punct de plecare dialogul unui copil cu mama sa, pe care Jean-Marie Domenach l-a ales ca moto al unui capitol din „Întoarcerea tragicului”, capitol având titlul „Stalin sau bănuiala”. Citez: „- Mamă, de ce este așa de bun tovarășul Stalin?/- Pentru că este tovarășul Stalin”.
Avem exprimată, aici, tautologia definitorie a regimului stalinist, etalon al regimului totalitar, în care Puterea unui individ sau a unul grup de interese și de influență se situează în afara oricărei îndoieli, dar care, în schimb, consideră că poate să bănuiască pe oricine fără a mai fi nevoie să aducă dovezi și argumente. O definire a termenilor se impune, cred. Astfel, tautologia reprezintă o eroare logică și/ sau de exprimare în care subiectul și predicatul sunt aceeași noțiune. La rândul său, îndoiala este refuzul de a admite o afirmați care nu a fost demonstrată, așa după cum ne-a învățat Rene Descartes: „Mă îndoiesc, deci cuget, cuget deci exist’’. Există, însă, o categorică deosebire între îndoiala metodică, numită și îndoiala cartesiană, și simpla bănuială sau suspiciune. Acești ultimi doi termeni desemnând atitudinea de neîncredere în cineva, presupunerea că acest cineva are de gând să facă ceva rău”. Presupunere care, însă, nu are ca punct de plecare și de sprijin fapte și dovezi, bănuitorului fiindu-i de ajuns faptul că ea, bănuiala, există.
Revenind la cea ce s-ar putea numi „învățămintele cazului Stalin”, reținem că una dintre caracteristicile esențiale, definitorii ale regimului său politic o reprezintă teroarea instaurată și exercitată în numele unei simple bănuielii. Bănuială în numele căreia Puterea, acaparată de o persoană, de un cerc foarte restrâns și fanaticii lor susținători pot să priveze persoane sau colectivități de exercitarea drepturilor lor elementare, ajungând până la întemnițare și la omor. De fapt, la crimă organizată împotriva adversarilor politici, cu care nu pot și nu vor să se confrunte într-un dialog sincer și de bună credință. Toate asemenea încălcări criminale ale drepturilor omului nefiind bazate pe dovezi și argumente, adică pe demonstrații incluse în fapte, ci numai pe bănuieli. De la care bănuieli pornind, se pot construi scenarii și se pot dicta sentințe într-o justiție, ea însăși, aservită puterii acaparate și pentru care nu mai există prezumția de nevinovăție. Locul acesteia fiind luat de prezumția de vinovăție, dogmă a ideologiei staliniste exprimată în acești termeni de un cutremurător cinism: „Nu există oameni nevinovați, există numai oameni de care nu ne-am ocupat suficient până acum”.
Sunt, desigur, și alte, multe alte maxime ale lui I.V. Stalin pe care memoria colectivă a umanității le-a reținut și pe care le evocă atunci când anumite evenimente din zilele noastre devin asemănătoare cu unele din acele vremuri sinistre. Fie și dacă, de data aceasta, nu mai putem vorbi de același nenorocit impact. Cel mai des fiind readusă în actualitate cinica sentință a tiranului de la Kremlin: „Nu contează cine votează, contează numără voturile!” Axiomă a fraudei electorale cu ale cărei nefaste efecte ne este dat să ne confruntăm, din păcate, și în vremuri de pace.
Deși, dacă ne referim, de data aceasta, la maniera în care actualul lider de la Kremlin sfidează apelurile la rațiune și la pace în Ucraina, ne putem aduce aminte de nerușinatul răspuns pe care Stalin l-a dat atunci când, la scurtă vreme de la încheierea celui de–al doilea război mondial, Papa Pius al XII-lea a cerut să ia parte la Conferința de pace de la Paris: „Papa, câte divizii de blindate are ăsta?” Pentru ca, în martie 1953, la moartea lui Stalin, același Suveran Pontif să spună, la rândul său, că acesta poate, în sfârșit, să vadă câte sunt diviziile de blindate!…
Citește pe Antena3.ro
