Statul a eşuat în infrastructură

Când poliţia susţine, potrivit expresiei consacrate, că un accident rutier s-a produs “din cauza neadaptării vitezei de mers la starea carosabilului”, cine e, de fapt, de vină - viteza sau carosabilul? Cinstit ar fi ca autorităţile să admită că vina aparţine mai degrabă neadaptării carosabilului la condiţiile de ţară europeană. Pentru că, iată, deşi Ungaria are o suprafaţă de 2,5 ori mai mică, jumătate din populaţia noastră şi PIB mai redus, deţine o reţea de autostrăzi şi drumuri naţionale dublă.

România are cel mai scăzut număr de autoturisme raportat la populaţie. Adică, în timp ce în Europa fiecare familie are maşina ei, la noi au doar una din două. De aici se vede că avem şosele supraaglomerate cu maşini puţine, şi de asta se produc mai multe accidente mortale decât la ceilalţi estici membri UE.

România are o densitate a şoselelor care reprezintă o treime din media UE. Dar potrivit unui raport al Consiliului Concurenţei preţul unui kilometru de autostradă în zona de câmpie e de trei ori mai mare decât la bulgari. E evident că dacă ar fi costat mai puţin, România ar fi avut mai multe şosele.

Da, dar în acelaşi timp de unde ar mai fi câştigat asfaltagii români şi “conexiunile” lor politice? Dacă politicul ar fi stat în banca lui am fi avut acum mai multe drumuri, drumarii şi-ar fi asumat răspunderea pentru calitate, nu s-ar fi lucrat pe tronsoane mici, ci ar fi existat antreprenori generali, care să construiască o autostradă de la un capăt la altul.

Să nu credeţi însă că românii nu-s în stare să construiască drumuri, au făcut-o în Africa, dar se vede acum cât ne costă amestecul politicului în economie. De asta multe firme trăiesc din reparatul a ceea ce n-au făcut bine, preţul se renegociază, la fel şi garanţiile.

Politicul n-are trebui să ştie detalii legate de drumuri, pe unde trec, şi cine va fi expropriat. Pentru că dacă va continua această stare de lucruri, se va pune problema ca şoselele făcute cu bani europeni să fie realizate de germani sau austrieci, ca să existe garanţii privind calitatea lucrărilor. Dar cel mai bine ar fi ca autostrăzile să se concesioneze, fiindcă acela care construieşte o şosea, pentru a câştiga de pe urma taxei pe care o pune ca să se circule pe ea, nu se poate fura singur.

Walter Block susţine în eseul “Transporturile pe o piaţă liberă - denaţionalizarea drumurilor”, că “e greu de imaginat că cineva s-ar putea achita mai prost de treaba de care se ocupă acum administratorii de stat ai drumurilor (...) nu există un manager care să suporte pierderi financiare dacă rata accidentelor pe (de drum – n.r.) creşte sau e mai mare decât valorile din alte sectoare. Un funcţionar public îşi primeşte salariul indiferent dacă frecvenţa şi gravitatea accidentelor a crescut”. Dacă el ar fi însă un întreprinzător particular, proprietar al drumului, aflat în concurenţă cu multe alte companii, complet dependent de susţinerea financiară obţinută prin plăţile efectuate de clienţii mulţumiţi, atunci ar avea cu adevărat de pierdut dacă drumul său ar fi evaluat cu un grad ridicat de accidente.