Rezerva Federala a Statelor Unite (Fed) a decis sa nu mai recurga la relaxare cantitativa (quantitative easing – QE3), ci sa schimbe obligatiuni cu scadenta scurta pe titluri cu maturitate lunga. Aceasta masura echivaleaza cu o majorare de dobanzi pe termen scurt (pana la doi ani) si, implicit, cu o crestere a profiturilor institutiilor financiare, care beneficiaza astfel de spatiu pentru creditare. Ceea ce merita insa subliniat este ca 'impulsul' Fed trebuie insotit neaparat si de o imbunatatirea a mediului economic.
Asadar, initiativa privata e pe cale sa fie sprijinita in SUA de credit, la care s-ar putea adauga si un mediu de business mai atractiv in masura in care scad impozitele, cheltuielile publice stagneaza si statul renunta sa mai investeasca. Mai departe, in lipsa presiunii inflationiste (datorata si aprecierii dolarului, care, la randul sau, are legatura cu majorarea de dobanzi pe termen scurt), este incurajat consumul intern, care contribuie cu mai mult de trei sferturi la PIB-ul american. Iar apoi pe seama stimularii consumului si a initiativei private se creeaza nu doar un suport pentru cresterea economica, ci si pentru reducerea somajului, principala 'durere' a presedintelui Fed, Ben Bernanke.
Din atitudinea Fed reiese ca iesirea din criza se poate face mergand pe mana statului minimal. Iar ideea ca politicul trebuie sa 'plece' din economie razbate si din discursul secretarului Trezoreriei SUA, Timothy Geithner. El a discutat recent de 'doi nori' care planeaza asupra lumii, 'criza din Europa' si 'ingrijorarea profunda, la nivel mondial si national, referitoare la capacitatea sistemului politic din SUA de a face fata provocarilor cu care se confrunta'.
Economia Romaniei – care sufera de aceeasi boala precum cea a SUA – are nevoie de un remediu similar: reducerea taxelor si majorarea dobanzilor. Din pacate, la noi, politicul nu se gandeste nici o clipa sa renunte la a mai dicta economicului. Dimpotriva, presedintele Basescu insista in fata reprezentantilor organismelor financiare internationale ca statul sa ramana principalul investitor in economie.
Din nefericire, punctul sau de vedere nu este izolat. Dominatia politicului asupra economicului e in plina 'ofensiva' in UE, ceea ce inghesuie pietele si micsoreaza sansele de a iesi din criza. Nu aceasta e calea si o sugereaza chiar Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), aflat la sfarsit de mandat. El atrage atentia cum se finanteaza datoria SUA, comparativ cu cea a UE. In timp ce mai bine de trei sferturi din datoria Statelor Unite e 'acoperita' in conditii de maxima transparenta de pe piata de capital, debitele statelor europene sunt finantate prin credit bancar la un pret care nu e raportat la piata, ci la un reper fix: dobanda de referinta a BCE. Asta inseamna ca in vreme ce deficitele bugetare europene se raporteaza la parerea BCE despre unde ar trebui sa se situeze pretul banilor, deficitul SUA se 'marcheaza' la piata dupa principiul: 'E finantabil sau nu'. Cu alte cuvinte, daca Statele Unite pun problema: 'Am nevoie de bani. La ce pret imi dai?', UE spune: 'La pretul asta cati bani primesc?'. E drept ca tocmai ca urmare a acestui mod de finantare Tratatul de la Maastricht a impus membrilor UE limite de deficit si datorie. Numai ca in timpul acesta Statele Unite – care se finanteaza preponderent de pe piata de capital – se pot duce cu deficitul practic la orice nivel, cat se bucura de increderea investitorilor.
Iata de ce decizia Standard and Poor’s (S&P) de a retrograda ratingul SUA a fost una eronata. Statele Unite nu pot fi sanctionate de niste criterii arbitrare de deficit sau de 'grila' S&P, ci doar de catre piata. Vreme in care europenii incearca sa ajunga la aceleasi rezultate, dar servindu-se, nu de piata, ci de birocratie. De ce nu-i totuna? Pentru ca piata este un mecanism, deci e incoruptibil. In schimb, mainile politicienilor si birocratilor care dau aprobari se afunda pana la cot in averile individuale dupa principiul: 'Cine imparte parte-si face'.