Statul suntem noi

Cand George Bush a sosit la putere acum patru ani, a avut o mare dilema: ce ar putea face cu banii? Era vorba de surplusul bugetar inregistrat de economia americana, venit, cum se spune, din prea mult bine, adica dintr-o economie in stare atletica,(…)

(…) care nu-si mai vedea capul de treaba (greu sa-ti imaginezi asa ceva, dar e bine sa stim ca exista). Bush putea cheltui banii ramasi in plus la buget in programe sociale de genul Medicaid sau Medicare, adica medicamente si consulturi pentru nevoiasi, ori programe de finantare a tinerilor minoritari, a universitatilor, a NASA sau mai stiu eu cui... Alternativa era ca statul sa dea inapoi banii de care nu avea nevoie celor de la care ii luase - companii si contribuabili individuali, si asa nerusinat de bogati, dupa toate standardele, mai putin cele americane.

Daca nu stiti ce decizie a luat Bush, am sa va ajut cu un indiciu: omul e republican. Partidul e unul de dreapta (cu toate ca America nu are, de fapt, nimic la stanga politica asa cum e ea vazuta in Europa). Ca atare, parerea lui despre stat e foarte asemanatoare cu promisiunile de altadata ale marxistilor: cu cat mai putin, cu atat mai bine. Sigur, marxistii erau amorezati de colectivitate, in vreme ce republicanii se simt mult mai aproape de individ si libertatea lui - inclusiv cea economica. Dar destule vorbe: Bush a dat banii inapoi. Fiecare cetatean a primit la posta un cec cu suma care i-a prisosit bugetului federal.

Treaba asta nu s-a intamplat niciodata in Europa. Si nu doar pentru ca economia merge prost si nimeni nu inregistreaza surplus. Ci pentru ca, si in vremuri mai bine, statele europene au fost convinse ca sunt cu mult mai destepte decat cel american si cu mult, mult mai inteligente decat cetateanul ori proprietarul de companie. Ca atare, cand e vorba de investirea banului, sunt sigure ca doar ele o pot face in interes public. Bush si republicanii sunt insa de alta parere. Ei cred ca binele public, departe de a fi un concept vag si imposibil de atins pe strada, e de fapt format din binele individual al oamenilor. Care stiu ei mai bine ce e de facut cu banii lor...

Cam lunga introducere pana la subiectul zilei, care nu poate fi altul decat decizia anularii impozitului pe profit pentru cei care-si reinvestesc banii. Dincolo de avantajele de business, de care se vor ocupa economistii in zilele ce urmeaza, e important si mesajul public cu care vine la pachet: doua partide din Romania cad in sfarsit de acord, cu voce tare, ca nu statul e cel mai bun investitor. Si ca, pana la urma, singurul program social veritabil, producator de slujbe, e cresterea economiei romanesti.

Acum, sigur ca Romania nu e in situatia fericita a Americii anului 2000. Riscul sa avem surplus la buget e mai mic decat acela de a ne vedea Tezaurul inapoi. Iar statul va ramane fara ceva bani, poate. Numai ca acestia se vor intoarce, intr-o forma sau alta, o data cu ridicarea business-ului. Asta va atrage si capitalul strain, care nu se gandeste la intoarcerea profitului in primii ani, ci vrea o crestere cat mai rapida a afacerii. Nu e o presupunere, ci o certidudine verificata deja in statele baltice.

Dincolo de toate, cel mai mare castig de aici e cel care se refera - culmea - la moralitatea mediului de afaceri. Practic, onestitatea de a-ti declara profitul nu va mai fi penalizata. Companiile care joaca dupa reguli si vor sa-si creasca afacerea nu vor mai fi nevoite sa recurga la fel de fel de jocuri de oglinzi contabile.

Nu va fi o masura fara opozanti, si probabil ca sindicatele vor fi primele care sa protesteze ca bugetul ar putea fi lezat. Dar poate ca membrii lor au o banuiala deja: ca fabricile inchise astazi sunt si ele opera de altadata a marelui investitor care e statul...