x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ştefan Andrei

0
Autor: Adrian Năstase 02 Sep 2014 - 14:58
A plecat dintre noi cu nemulţumiri şi regrete. M-a sunat în ziua în care am ieşit de la Jilava. Ştia “subiectul”. Trecuse şi el pe acolo. Îmi trimisese o carte, în ianuarie, despre istoriile sale “dintr-un pătrar de veac românesc”, carte intitulată “Din frac în zeghe”. Ştia că eu pot să înţeleg, mai bine decât alţii, titlul volumului. Mai ales după condamnarea din 6 ianuarie. Şi eu îi trimisesem cărţi, la timpul respectiv. Am povestit în Flacăra lui Păunescu o istorie de acum vreo 35 de ani, când tânăr cercetător în drept internaţional şi membru al ADIRI, fusesem invitat de regretatul Nicolas Fotino să-l însoţesc la o conferinţă de trei zile, pe teme internaţionale, în Norvegia. Evident că răspunsul de la paşapoarte a fost negativ. Fotino a mers la Ştefan Andrei care a intervenit şi mi s-a dat viza de plecare. Povestea a fost mai complicată. Oricum, faptul că nu am rămas în Norvegia i-a nedumerit pe mulţi...

Nu l-am întâlnit până la Revoluţie. Dosarul său, “politic”, a impus, în circumstanţele de atunci, o pedeapsă. Nu cred că a meritat-o. Când a ieşit din închisoare l-am întâlnit de mai multe ori. Vorbeam des la telefon. Mai ales după ce se mutase la Snagov. Încheia, de fiecare dată, cu celebrul său “te pup pe amândoi obrajii”. Citea ce scriam în Jurnalul Naţional, iar eu citeam memoriile sale din Flacăra. Avea o memorie fabuloasă. Venea la reuniunile de la Fundaţia Titulescu, unde cuvintele sale erau ascultate cu respect.

În cartea pe care am menţionat-o şi pe care a adăugat o frumoasă dedicaţie - “cu admiraţie, preţuire şi prietenie ..., cu urarea de a trece teafăr prin închisorile în care am fost ţinut şi eu acum 20 de ani”, sunt incluse câteva pagini omagiale ale unor apropiaţi. Capitolul pe care l-am scris poartă titlul “Diplomat veritabil, profund iubitor de ţară”. Redau câteva rânduri de acolo: “La Ştefan Andrei, formaţia diplomatică era mult mai pregnantă decât orice influenţă de tip comunist. A fost membru în Clubul Diplomaţilor Europeni... Ştefan Andrei a fost, ca şef al diplomaţiei, un om care a urmărit constant interesul naţional. A activat în perioada comunistă pentru că aşa i-a fost destinul”.

El va reprezenta, în continuare, pentru mulţi, un reper luminos al unei perioade întunecate, un diplomat veritabil şi un profund iubitor de ţară.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de