x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Strategia PSD pentru prezidenţiale

Strategia PSD pentru prezidenţiale

de Ion Cristoiu    |    18 Mar 2009   •   00:00

După şedinţa Biroului Permanent de luni, 16 martie 2009, preşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost întrebat de jurnalişti dacă atacurile la adresa lui Traian Băsescu n-ar dăuna cumva coaliţiei PD-L - PSD.



Domnia sa a dat următorul răspuns:  "Nu am simţit că ar dăuna discuţiilor în coaliţie, trebuie să separăm lucrurile. Buna guvernare reprezintă un scop al coaliţiei, iar relaţia cu preşedintele, din perspectiva alegerilor prezidenţiale, este cu totul altceva". S-a trecut uşor peste această declaraţie. Ea are o importanţă deosebită pentru anul electoral 2009. Pentru că ea anunţă strategia PSD în perspectiva prezidenţialelor: cea de disociere între Traian Băsescu şi guvernare.

Cum se va aplica în practică această strategie? Un răspuns ni l-a dat prestaţia lui Marian Vanghelie la emisiunea Ştirea zilei, realizată de Gabriela Firea la Antena 3. Spre surprinderea unora, liderul PSD l-a lăudat pe Emil Boc şi l-a criticat pe Traian Băsescu. Strategia disocierii îşi are temeiul într-o realitate care nu mai face pe nimeni să tresară: ipostaza lui Traian Băsescu de super prim-ministru. Ba, mai mult, judecând după deciziile luate azi în România, Traian Băsescu e mai mult decât atât. E însuşi Guvernul. Numeroase fapte care ţin exclusiv de prerogativele  Executivului poartă semnătura lui Traian Băsescu: de la începerea negocierilor cu FMI până la anularea autorizaţiei de aterizare la Târgu-Mureş pentru preşedintele Ungariei. Traian Băsescu merge când vrea la şedinţele de guvern, fără a mai catadicsi măcar să respecte uzuanţele, care cer un Comunicat justificativ. Numirile în ministere sunt impuse sau blocate de Traian Băsescu. Desigur, şi ceilalţi preşedinţi au avut un cuvânt de spus în actul de guvernare. Numai că ei au făcut asta discret, respectând cu stricteţe în plan public independenţa celorlalte instituţii ale statului.

Mulţi analişti şi politicieni s-au întrebat asupra temeiurilor din adâncuri ale unei astfel de asumări. Dat fiind că ea nu e lipsită de riscuri (şi nu ne referim la încălcarea Constituţiei, broşura transformată de Traian Băsescu în hârtie igienică pur şi simplu, ci la trecerea dificultăţilor guvernării pe umerii preşedintelui), unii au pus-o pe seama tentaţiilor autoritariste ale lui Traian Băsescu. Văzându-şi visul cu ochii - cel de a avea un premier precum Emil Boc, o marionetă comică a Jupânului de la Cotroceni - Traian Băsescu nu se poate stăpâni să nu profite de această incredibilă oportunitate. De a trata România ca pe un vas al cărui comandant face ce vrea cu marinarii din subordine. Fireşte, Traian Băsescu nu e un personaj a cărui luciditate să fie în stare a-i înfrâna pornirile. În consecinţă, putem pune şi pe seama acestei realităţi psihologice nevoia lui Traian Băsescu de a se înfăţişa drept Căpitanul României de azi.

Pe Traian Băsescu îl aşteaptă însă scrutinul prezidenţial. Un examen de viaţă şi de moarte, deoarece o înfrângere ar însemna nu numai pierderea puterii, dar şi a libertăţii. Într-o Românie a ţuluşilor din Procuratură, dacă nu va mai fi preşedinte, va lua locul lui Adrian Năstase la DNA. Instinctul său de supravieţuire ne spune că Traian Băsescu nu poate întinde inconştienţa până la punerea în discuţie a libertăţii sale de dragul plăcerii de a fi Jupânul României. De aceea, noi credem că această incredibilă strădanie de a dovedi că actualul Guvern PD-L - PSD e guvernul său îşi are temeiul şi într-un calcul ţinând de scrutinul din toamnă.

Marea problemă a lui Traian Băsescu în perspectiva prezidenţialelor constă în lungul şir de puncte slabe cu care se va prezenta în campanie. Fără nici o realizare mai acătării, responsabil de conflicte artificiale, întruchipând un model primitiv de preşedinte, Traian Băsescu poate fi învins la scor de un contracandidat îmbinând carisma cu competenţa. În aceste condiţii, cea mai mare primejdie pentru Traian Băsescu o reprezintă PSD.

Fluturând nevoia unui preşedinte de stânga, beneficiind de structuri puternice în teritoriu şi de sponsori generoşi, un candidat al PSD l-ar putea îngenunchea pe Traian Băsescu. Minim lucid, Traian Băsescu trebuie să-şi înlăture eventualii contracandidaţi din partea PSD. Pe Adrian Năstase l-a înlăturat deja. Asmuţind presa pusă în slujba Cotrocenilor, hărţuindu-l cu un tren de dosare, cumpărând cea mai mare parte a baronilor PSD. A rămas Mircea Geoană. Preşedintelui PSD nu i se poate aplica reţeta Năstase. O parte a presei îl simpatizează. Dosare la DNA e greu de născocit. În plus, e deja târziu. Ca şef al PSD, a reuşit să-şi impună oamenii săi în posturi-cheie.

Cum poate fi anihilat Mircea Geoană? Foarte simplu. Campania electorală pentru Cotroceni va aborda inevitabil şi problemele felului în care a fost guvernată ţara. Un contracandidat poate câştiga reproşându-i lui Traian Băsescu dificultăţile social-economice din ţară. Cum să facă asta Mircea Geoană, o dată ce Guvernul lui Traian Băsescu e şi Guvernul PSD? Nici măcar asumarea ipostazei de premier nu-i poate fi reproşată lui Traian Băsescu, în condiţiile în care Guvernul e alcătuit şi din miniştrii PSD.

Liderii PSD au sesizat pericolul. De aceea, Mircea Geoană încearcă să ne convingă că guvernarea e una şi Traian Băsescu, alta.

×
Subiecte în articol: basescu traian editorial psd