Strategii de azi pe maine

Fiindca Romania n-are o strategie pe termen mediu, romanii emigreaza pe termen lung.

Luna februarie a marcat sfarsitul iluziilor. Increderea romanilor ca situatia lor financiara se va imbunatati in 2005 s-a spulberat. Tot mai putina lume spera ca economia va merge mai bine si va crea noi locuri de munca si ca va reusi sa puna ceva deoparte din salariu. Daca lucrurile merg tot asa, e de asteptat ca in martie increderea consumatorilor sa ajunga la fel de redusa ca in martie 2004, cand a inceput forcingul electotal. Se adevereste, asadar, ca ceea ce s-a cladit anul trecut n-a fost durabil.

Cand vorbim de soliditate, de rezistenta unui edificiu, putem sa luam drept model o constructie fara suficient ciment la fundatie. Ea risca sa cada la prima miscare mai serioasa a scoartei terestre si o data cu ea se vor face tandari si termopanele, faianta, lustra si televizorul din import, luate cu credit de la banca. La fel, in 2004 s-a injghebat o crestere economica record, cu cea mai scazuta inflatie postdecembrista. Numai ca banii din afara n-au gasit suficiente puncte de atractie in economia reala si atunci s-au inghesuit in zona bancara, la bursa sau pe piata imobiliara, creand repere false. Ca maine, aceste capitaluri pot sa plece brusc si atunci, din cateva miscari, cursul euro va ajunge cu 10.000 de lei mai sus, dobanzile se vor duce din nou la 20%, iar inflatia se va intoarce hotarat in zona de doua cifre. Ar fi echivalentul unui cutremur la care fundatia economiei nu va rezista, fiindca n-a fost intarita cu destul ciment.

Se poate opune cineva unui astfel de deznodamant? Slovacia a aratat ca da. Acum ea reuseste simultan sa obtina si crestere economica, si reducere de inflatie, salariile cresc si ele, ceea ce se reflecta si in nivelul creditului. Cu alte cuvinte, tara central-europeana se dezvolta si nu doar ca ne-a luat locul in primul val de aderare la Uniunea Europeana, ci are chiar ambitia sa-si ajunga din urma vechea colega de federatie, Cehia. Care e secretul slovacilor? Nu-i nici un secret. Pentru a se schimba radical realitatile dintr-o tara e nevoie de investitori de cursa lunga, de intreprinzatori seriosi care sa vina pentru 20-30 de ani, nu pentru 2-3, ca la noi.

Din pacate, in orice business, nimeni nu-ti da vreun ban daca n-ai un plan de afaceri credibil. Planul de afaceri al tarii se numeste strategie de dezvoltare. Oare noi avem asa ceva? Guvernatorul BNR Mugur Isarescu spunea in primavara trecuta ca in 2005 accentul trebuie mutat de pe cantitatea de crestere pe calitate, mai precis pe calitatea cresterii economice in plan sectorial si pe echilibrarea ofertei de locuri de munca pe teritoriul tarii. Altminteri, dezechilibrele regionale se pot dovedi la fel de periculoase ca si cele macroeconomice: populatia din zonele defavorizate pleaca la munca in strainatate, iar in tara raman doar pensionarii.

Dar degeaba si-a racit gura Isarescu - el a spus, el a auzit. Bani din strainatate au intrat, dar, in absenta unor fundamente preexistente in economia reala, cu ei se fac speculatii. Iar speculatorii nu leaga piata, ca atunci cand fundamentele sunt solide, ci agraveaza derapajele. Si, daca in Romania e la fel de rau si cand intra bani, si cand nu, inseamna ca atat poate face o banca centrala - sa restranga consumul pana la punctul in care se obtine echilibrul si sa nu lase inflatia si deficitele sa arate adevarul. Adevarul gol-golut: structura economiei romanesti e prea putin diferita de cea din anii ’90.

Fireste insa ca romanii ar vrea sa faca si ei ca slovacii, sa consume mai mult la pret mai mic. Ar vrea ei, insa in locul pietei, in ecuatie se interpune bugetul, care ii lipseste de forta decizionala. Constructia bugetara vine ca un ordin de sus: "Anul asta nu se consuma, ca s-a consumat destul anul trecut". Ca sa scada inflatia, se recurge iarasi la vechiul scenariu de salvare de la dezastru - se injumatateste deficitul bugetar.

Dar consumatorii romani s-au saturat deja sa li se tot porunceasca, "ai voie, n-ai voie!", de la inaltimea conducerii statului. De aceea, multi romani aplica propriul scenariu de avarie. Emigreaza. Cei care o fac demonstreaza ca pana la urma totul se reduce, de fapt, la o problema de management si de viziune. Ei pleaca sa caute pe cont propriu investitorii seriosi care lipsesc din Romania.

Oare ce e mai greu de facut, niste reguli pentru toti si o abordare unitara sau o migratie a populatiei, individ cu individ, spre sisteme corecte? Raspunsul la aceasta intrebare trebuie sa-l ofere chiar clasa politica, toti cei care au gestionat tara din 1990 incoace. Adevaratii investitori ii asteapta inca pe adevaratii politicieni.