Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După mii de ani, Abel este iarăşi ucis. Şi tot pe câmp, dar, de data aceasta, pe tărâm românesc, nu pe cel sfânt. Un alt cain plin de mânie şi cu faţa posomorâtă s-a aruncat asupra lui şi l-a omorât. Din ceruri nu a mai tunat însă vocea Domnului care să-i poruncească criminalului : “rătăcitor vei fi şi fugar pe pământ”. Pedeapsa omului e mai aspră, fiindcă înseamnă carceră, este exclusiv punitivă. Trebuie să fie exemplară, astfel încât ceilalţi să ia aminte şi să se înfricoşeze. Pedeapsa divină are în ea generoasa iertăciune, presupune îndreptarea păcătosului prin recuperarea de sine. Exilul perpetuu la care Judecătorul Suprem îl sileşte pe fiul lui Adam este tocmai calea spre căinţă. Rătăcirea, nicidecum recluziunea, îi aduce regăsirea celui care a păcătuit.
Întâmplarea din Banatul nostru e pilduitoare şi din altă perspectivă. Predestinarea numelui, căci, de-a pururi, Abel va rămâne simbolul victimei. Niciodată el nu se va năpusti să-şi răpună fratele. Biblia ne învaţă şi asta, dar cine o mai ia în seamă ? Acolo, în filele acelea îngălbenite şi ticluite cu scop anume de poporul israelit, stă înfipt adevărul. De aceea, la botez, alegeţi pentru copiii voştri doar numele făgăduitoare de soartă bună ! Onomastica ucide adesea, întrebaţi-i pe sărmanii abel de nu mă credeţi !
Ultimele statistici sunt îngrijorătoare. Românii beau de sting şi devin agresivi. La urma urmei, nici nu era nevoie de studii sofisticate ca să-ţi dai seama de cruda realitate. E suficient să prinzi o porţie de ştiri televizate, nu mai mult. Vei cunoaşte turmentaţi cu ghiotura, cohorte de “ambetaţi”, unii de-un haz nebun. Bunăoară, un tânăr cherchelit vai şi-amar se răsteşte la reporter: “Lasă-mă, bă, în pace, că la beţie sunt polemic la vorbe ! “ O femeie uşor ameţită e bumbăcită de soţul mahmur. “Mă bate mereu, nenorocitul ! El e cu abuzul de băutură”, îşi mărturiseşte amărâta preazilnicul calvar. Colac peste pupăză, un moldovean rusofil îl pârăşte pe vechiul tovarăş de pahar cotrocenist că are apucături de beţivan şi cam răvăşeşte cercurile politice de la Chişinău. România reală duhneşte a rachiu şi-a ţuică de prăştină. România reală s-a mutat la birt, unde viaţa e mai suportabilă la o cinzeacă. Când ţi se fură orice speranţă, ce altceva să faci ? Să te laşi de viaţă, ca să-l citez pe confratele Ştefan Mitroi, deoarece asta-i preocuparea cotidiană a sărmanilor abandonaţi de guvernanţii postdecembrişti. Atât, restul e…alcool.
Guvernul Ponta a împlinit un an, vârsta mersului de-a-buşilea. În bilanţul aniversar a fost ocolită taman a dintâi realizare: împiedicarea şterpelirii şinelor de cale ferată între Bucureşti şi Constanţa. Da, nu vă strâmbaţi, zău nu spun iznoave ! Miniştrii de la Interne şi Transporturi au iscălit un protocol de se duse vestea şi au trimis batalioane de jandarmi să străjuiască traversele şi materialul rulant de care pomeneam. Altfel nu mai ajungeau acceleratele pe litoral şi ratam iarăşi oportunitatea turistică a începutului de mai candriu. Fascinantă ţară aia care-şi apără calea ferată cu puşca şi regimentul. Cândva, îmi povestea cineva, în Spania franchistă, dictatorul se deplasa cu trenul undeva. Un însoţitor de-al său a exclamat şugubăţ: “Generale, ce verzi sunt dealurile, le-aţi împădurit ?” “Da, sunt gărzile mele civile”, a răspuns cu tâlc personajul sortit să schimbe fundamental statul iberic. La noi, câmpia s-a înnegrit cu cârdurile de jandarmi chemaţi să ne apere de un viciu peren: hoţia !
Până ieri “gratulat” în fel şi chip de norod, Ilegitimul s-a arătat din nou în public. Păi, nu-i strigaseră destui “Ieşi afară, javră ordinară” ? N-a ieşit însă la prima strigare, ci mai târziu, după ce s-a domolit oleacă supărarea poporului. Acum se plimbă nestingherit şi ţanţoş printre cetăţenii României şi-i cinsteşte cu bere, de zici că nimic nu s-a petrecut deunăzi. E clar, Hitler avea dreptate, “mulţimile sunt feminine şi stupide”, reacţionează doar la stimulii emoţionali. Între ură şi iubire, gloata se lasă manipulată cu o uşurinţă dezgustătoare.
Nu e zi de la Dumnezeu în care activiştii anticomunişti să nu hulească sistemul egalitarismului social, aici şi aiurea. Se înfiinţează fundaţii şi organizaţii nonguvernamentale, se deschid muzee, se tipăresc tomuri întregi, se toarnă filme despre “atrocităţile” comise de alde Lenin, Stalin şi Ceauşescu. Istoria e mutilată şi aranjată să servească actualei ordini mondiale. Activiştii anticapitalişti, atâţia câţi or fi, stau pitiţi, ca nu cumva să-şi strice imaginea. Ehe, şi câte s-ar putea scrie şi despre atrocităţile săvârşite în numele libertăţii şi democraţiei occidentale. Le lipsesc resursele financiare, întrucât propaganda împotriva unei orânduiri ori alteia costă tare scump. Şi îi vedeţi oare pe veroşii îmbogăţiţi ai tranziţiei să se lupte, de dragul unor principii, cu sistemul care i-a înavuţit obscen ? Cum ar fi să-i auzi pe toţi îmbuibaţii ăştia unsuroşi cerând să li se ia averile şi să fie întoarse poporului ? Înţelegeţi, prin urmare, de ce capitaliştii controlează lumea şi o vor controla pe veci ? Cine să se opună tancurilor şi mortierelor propagandistice lansate demagogic din orice studio de televiziune sau pagină de ziar ? Aceasta este cea mai simplă explicaţie a prăbuşirii şi demonizării comunismului – inegalitatea de arme financiar-logistice în bătălia mediatică.
