Sub semnul imprevizibilitatii absolute

In Piata Amzei, la singura taraba de carti printre tarabele de zarzavaturi, am vazut sambata dimineata tronand Codul Fiscal 2005. Un cartoi scotandu-ti ochii cu precizarea:

PROIECT. Guvernul condus de C`lin Popescu T`riceanu [i-a propus s` mai modifice o dat` Codul Fiscal

"Versiune actualizata la data de 30.12.2004 (cu modificarile aduse de OG 83/2004 aprobata si modificata de L 494/2004 si OUG 138/2004. Modificarile au intrat in vigoare la data de 01.01.2005".

Era vorba, asadar, de o editie revizuita a Codului Fiscal 2005 - varianta Guvernului Nastase. Zacea pe taraba inutil. Nu-l cumpara nimeni. La nici trei luni de la intrarea in vigoare a Codului Fiscal 2005, varianta de iarna, Guvernul Tariceanu se munceste sa faca un nou Cod Fiscal. Codul Fiscal 2005 - varianta de primavara. Nu cred ca vreo editura va avea curajul sa-l tipareasca. Risca sa-si piarda banii. Au fost lansate pana acum pentru 2005: al Guvernului Nastase si al Guvernului Tariceanu - varianta de iarna. Cine garanteaza ca nu peste putin timp, dupa ce Guvernul Tariceanu va reusi sa dea Codul Fiscal - varianta de primavara, nu vor urma variantele de vara si de toamna?

Drama editurilor care s-au grabit sa scoata Codul Fiscal e doar o parte din drama firmelor romanesti. Pentru anul 2005, ele si-au facut planuri serioase bazate pe Codul Fiscal, pe bugetul adoptat inainte de alegeri. Tot ce au calculat pana la cel mai mic amanunt s-a dat peste cap. Sau, si mai grav, nu s-au dat inca peste cap. Pentru ca, desi Codul Fiscal 2005 - varianta de primavara urma sa intre in vigoare de la 1 aprilie 2005, Guvernul il mai discuta inca.

In regimurile politice ale lumii civilizate, introducerea de noi taxe si impozite, majorarea accizelor la unele produse, renuntarea la scutirile de TVA pentru anumite operatiuni sunt urmarea unui proiect politico-economic. In campania electorala, o forta politica, de regula din Opozitie, se angajeaza ca, o data ajunsa la guvernare, va proceda la modificarea Codului Fiscal in scopuri bine determinate. Se pot introduce noi impozite, de exemplu, folosindu-se drept argument necesitatea reducerii deficitului bugetar, considerat ca fiind prea mare in regimul anterior. Sau, la fel, se poate invoca nevoia unei cresteri spectaculoase a veniturilor statului pentru a realiza lucrari publice absolut indispensabile viitorului tarii. Tot in campania electorala, economistii respectivei forte politice vin in fata electoratului si dau seama de masurile pe care le vor lua pentru a contracara efectele introducerii de noi taxe si impozite. Aceasta deoarece o economie de piata e un sistem nu doar viu, dar si organic, o modificare intr-un domeniu putand sa aiba efecte surprinzatoare in altele, la care nici nu te-ai gandit.

Nimic din toate acestea nu s-a manifestat in campania electorala din 2004 a Aliantei D.A. si dintr-un simplu motiv. Programul economic a fost in responsabilitatea celui propus pentru postul de prim-ministru. Or, si daca ai face un efort de memorie sprijinit de lecitina, nu-ti vei aminti nici un moment de neuitat produs de Calin Popescu Tariceanu. Personajul central al serialului politist numit campania electorala a fost Traian Basescu. Aspirantul la functia numarul unu in fostul Regat al Romaniei e insa un analfabet la capitolul economiei. Stiind asta, Traian Basescu a evitat cu brio momentele dedicate programului economic, preferand show-urile televizate, variante politice ale Vacantei Mari sau ale simpaticei emisiuni Ce vor fetele. Alegerile prezidentiale n-au contat din punctul de vedere al programului economic. Traian Basescu a fost ales pentru maiestria cu care-i infiera pe ciocoi. O varianta mai zgomotoasa a campaniei de extrema stanga dusa de Ion Iliescu in anii guvernarii Nastase.

In aceste conditii, nimeni nu se astepta de la noua Putere sa treaca de indata la ravasirea Codului Fiscal. Votul dat de romani Aliantei prin victoria lui Traian Basescu la prezidentiale a vizat: lupta impotriva coruptiei, o mai mare transparenta a actului de guvernare si, mai ales, o mai mare apropiere de cetatean.

N-au fost si calcule economice in votul dat Aliantei si lui Traian Basescu? Fireste ca da. Asa cum s-a subliniat de catre multi analisti, partea dinamica a electoratului a vazut in schimbarea de regim o sansa pentru afirmarea liberei initiative, pentru un trai mai bun, chiar de lux pentru cei care stiu sa se descurce. Oamenii de afaceri fusesera striviti de oligarhia PSD-ista. Clientela PSD s-a lacomit la modul absolut. Privatizari, contracte de lucrari politice, bani de la UE, totul a fost inhatat de aceasta clientela care, nesatula, voia tot mai mult, excluzand pe majoritatea celorlalti oameni de afaceri.

Se intelege ca masurile preconizate de Guvern n-au nici o legatura cu aceste aspiratii ale electoratului Aliantei. Ba, mai mult, daca ne gandim ca luxul (sau ceea ce se numeste lux in societatea romaneasca) e o aspiratie a clasei de mijloc, impozitarile la sange lovesc tocmai in interesele acestei clase de mijloc. Ca sa nu mai spunem ca atat productia, cat si importul acestor produse asigurau prosperitate anumitor sectoare ale economiei.

In prezentarea si dezbaterea iminentelor scumpiri, analistii si jurnalistii insista pana la obsesie pe povara cu care se vor pricopsi cetatenii tarii. In nota de senzational data de televiziuni prin transmisii in direct, in care reporteritele cumpara pastarnac vorbind la microfon, se regaseste, poate, si faptul ca subiectul scumpiri, drag mass-media postdecembriste, fusese mort in anii guvernarii PSD. Nenorocirea acestui moment dramatic pentru viata de fiecare zi nu sta insa doar in efectele asupra cosului zilnic. Nenorocirea sta si in efectele incalculabile asupra economiei romanesti. Toate planurile de afaceri sunt puse sub semnul intrebarii. Nu numai de valul de scumpiri ivit cu surprinderea unui tsunami, dar si de alte masuri, cum ar fi: renuntarea la reesalonari, blocarea tuturor contractelor cu statul, eliminarea scutirilor de TVA.

De 15 ani, Romania a fost pusa la zid pentru lipsa minima de predictibilitate. Nu numai oamenii de afaceri, dar si simplii cetateni simt nevoia predictibilitatii actului de guvernare. Pe masura ce Romania avanseaza spre economia de piata functionala, oamenii simpli isi fac planuri de viitor. Atat in plan personal, cat si in plan profesional. Fenomenul capata o nota dominanta mai ales la cetatenii activi, antrenati in cursa care este capitalismul. Altfel spus, nevoia de predictibilitate e uriasa exact la electoratul Aliantei.

Aceasta lipsa de predictibilitate a devenit nota de esenta a noii Puteri. Prin Traian Basescu, ea a devenit o politica de stat. In plan extern, ne-am pomenit cu asumarea efortului pentru a introduce Georgia si Turkmenistanul in lumea occidentala, tara condusa de Traian Basescu numindu-se, totusi, Romania. Permanenta amenintare cu anticipatele instituie un climat de maxima nesiguranta. Lamentarile liderilor PD pe tema ratiunilor din functionarea Coalitiei induc un puternic sentiment de provizorat. Dintre ministri, putini sunt cei care s-au consacrat muncii serioase, tacute, de imbunatatire a domeniului. Mai toti sunt bantuiti de obsesia trotskista a Revolutiei permanente. Mandatul dat de alegatori a fost de a pune capat risipirii banilor publici, de folosire mult mai adecvata a sumelor primite de la Uniunea Europeana. Demnitarii Guvernului Tariceanu se ocupa de promovarea unor pachete de legi (o lege nu mai ajunge, se practica pachetul!), de negarea zgomotoasa a tot ceea ce s-a cladit in ultimii 15 ani.

Cine sa mai munceasca intr-un asemenea climat de imprevizibilitate si improvizatie politica? Toata lumea se uita la televizor sa vada ce cosmar a mai avut azi-noapte un stalp al noii Puteri.