Suntem pe lista

Zi insorita de toamna pe Magheru. In aer plutesc funigei aurii. Coloane de masini opresc la semafoare si lasa sa treaca grupuri de pietoni in culori pastelate. Femei elegante trec ca niste comete prin fata vitrinelor, lasand in urma cozi de parfum. Focalizam pe un grup de pusti ce merg dezordonat pe trotuar, incurcand lumea, vorbind in gura mare si-mbrancindu-se.

Adolescentii frumosi si ticniti dintotdeauna. Daca au trecut de intrarea metroului, e limpede ca se-ndreapta spre McDonald’s. Iata si cunoscutul restaurant fast-food, cu gradinita lui plina de banci, din plin centrul Capitalei. Pustii navalesc pe usa de la intrare, tabara in jurul unei masute lungi (o bunica indignata le striga ceva, ei pufnesc in ras) si unul dintre ei merge la tejghea sa cumpere hamburgeri si sucuri pentru toti. Se-ntoarce cu o tava incarcata, toti se reped, desfac ambalajele fosnitoare, infuleca, vorbesc cu gura plina, se uita dupa fete… Ar putea fi copiii tai, cititorule, sau ai mei… Unul incepe sa spuna un banc, dar cei sase-sapte copii nu vor rade niciodata la sfarsitul lui, nici al vreunui alt banc, pentru ca o explozie naprasnica distruge deodata intregul restaurant, aruncand jeturi de sange pe banci si pe pereti, spulberand marile geamuri, imprastiind pana departe, catre trotuar, corpuri taiate, sfasiate, mutilate, infasurate-n fasii de haine muiate-n sange.

Pamantul se cutremura ca-n ’77. Se produce panica pe-ntreg bulevardul, masinile intra unele-n altele, pietonii fug in toate partile, flacarile cuprind edificiul… Se aduna lume care priveste inmarmurita, fara sa-i vina sa creada: nu, nu mai e la televizor, nu mai e in tinuturi indepartate, nu e Belfastul, nu e Irakul, nu e New-Yorkul, nu e Osetia de Nord. Nu mai sunt imagini mediatice, e chiar realitatea. E ceea ce doare si raneste, ceea ce ne aduce aminte ca suntem oameni cu corpuri de carne si nu umbre pe un ecran.

Slava Domnului, acesta a fost doar un scena-riu, si-nca unul de zece ori mai sters decat ar fi fost impactul realitatii. Ganditi-va la ce-ar insemna o bomba intr-un loc supraaglomerat precum marile supermarketuri sau statiile de metrou la ore de varf. Ar trebui sa ne trezim in fine la realitate, sa ne dam in fine seama ca in lumea de azi nimeni nu mai poate fi doar telespectator la emisiunile de stiri. Ca de-acum putem ajunge oricand noi insine o stire.

Da, ni se poate-ntampla si noua. Oricat de uimitor ar fi. Osetia de Nord poate fi aici, in miezul Bucurestiului. Suntem intr-un razboi global, postmodern, mai asemanator cu "Star Wars" decat cu razboaiele mondiale precedente. Suntem parte beligeranta in ciocnirea de civilizatii ce are loc. Am optat sa fim alaturi de lumea spre care aspiram in mod natural. Cred ca am optat corect. Avem trupe in Irak si vom avea curand, poate, baze americane pe teritoriu. Numai ca aceasta optiune are riscuri si poate avea costuri. Teroristii ameninta Europa, au lovit-o deja sangeros in Spania si vor viza in continuare verigile ei slabe. Iar Europa de Est (si Romania, in speta) este o asemenea veriga: lipseste traditia luptei antiteroriste, granitele sunt mult mai permeabile decat in Vest, politia, pompierii, sistemul sanitar sunt deficitare. Loviturile tero-riste aici, la fel ca in Rusia, s-ar putea solda cu multe victime, ar fi spectaculoase si mediatizate.

Nu cred ca Romania e, deocamdata, o prioritate pe listele lor, dar cred ca este pe liste. Si mai cred ca statul nostru trebuie sa fie extrem de constient de asta. In trecut, in perioada comunista, am fost mai curand de partea cealalta a baricadei: ca intreg "lagarul", am sprijinit cauza palestiniana. Am avut, se pare, chiar si tabere de antrenament pentru teroristii arabi pe teritoriu. Printre marii "pretini" ai lui Ceausescu se numarau si libienii, si sirienii, si palestinienii, dintre care unii poate chiar l-au aparat dupa 22 decembrie 1989 (caci inca nu putem spune cu siguranta cine-au fost teroristii "nostri"). In aceste conditii, brigazile antitero, ce existau oficial in Ministerul de Interne, nu puteau fi mai mult decat o forma fara fond, o simpla mascarada.

Acum, cand "am intors armele", ca la 23 august, extremistii islamici ne sunt, cu atat mai mult, ostili. Suntem pregatiti, logistic si psihologic, sa le facem fata? Cat de numeroase si competente sunt trupele noastre antitero azi? Cat de multa atentie acorda serviciile noastre de informatii terorismului? Iata-ntrebari care-ar trebui sa preocupe orice guvern, de orice culoare, caci in definitiv ratiunea de-a fi a oricarui guvern este asigurarea vietii, sigurantei si bunastarii fiecarui cetatean in parte.