x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Suporterii, singurii martori corecţi ai fotbalului

Suporterii, singurii martori corecţi ai fotbalului

de Dan Dumitrescu    |    04 Mar 2012   •   21:00

Pauza competitionala si-a dat, slava Domnului, obstescul sfarsit. Vacanta lunga, parca intr-adins atat de lunga incat sa avem timp de uitare a uratului, s-a dus. Cramponatele primei ligi au bagat prestatii in prima etapa a sezonului. Interesul pentru fotbal, dar si curiozitatea fireasca de a vedea cum au iesit din iarna ligistele noastre au plusat semnificativ in audienta etapei. Si e de bine. Pentru ca, indife­rent de calitatea jocurilor, suporterii nu pot face decat bine fotbalului.

Ei sunt martorii cei mai corecti si atunci cand elogiaza reusite, si atunci cand sanctioneaza mediocritatea jocului. Fireste, meciurile care au starnit interes chiar si dincolo de apartenenta suportericeasca au fost cele in care au evoluat ocupantele de moment ale podiumului, adica principalele pretendente la coronita campionatului.

Povestile iernii incropite la CFR Cluj au fost incarcate de o frumoasa promisiune. Vorbind despre re­ma­nierea lotului, Iuliu Muresan ne umilea cu discursuri despre o filosofie rafinata in timp, o filosofie numai buna sa dea identitate unor merituosi campioni. Privit din aceasta perspectiva, meciul cu niste micuti ai fotbalului, cum ar fi fost sa fie cei de la FCM Tg. Mures, meciul de la Cluj putea fi asteptat ca o o executie fara drept de apel. Dar targmuresenii nu s-au lasat cumintiti de amenintari. Marius Lacatus si-a dus echipa la egalitate de sanse cu pretentioasele gazde ale meciului. Iar daca rezultatul final nu a fost la fel de egal cu jocul, vina nu apartine ceferistilor. "Fluierasul" Catalin Popa si tusarii din dotarea sa au pregatit mult mai bine disputa cu FCM TG. Mures. Si, pana la urma, au invins. Sa fie de capul lor. Oricum, Muresan i-a trecut clasa. Tot pe pile. Le-a dat nota 7 (sapte).

Fotbalul a fost pe plus in Giulesti. Spun asta gandindu-ma la strategiile puse la cale cu minutiozitate didactica de Razvan Lucescu si Ionut Badea. Rezultatul de egalitate apasa greu pe ambitiile rapidistilor. Dar nu e sufocant. De aceea cred ca ar trebui tratat cu mai multa barbatie, asa cum au si facut-o experimentatii echipei. Pe de alta parte, nu ma mir ca Surdu a fost mai mult preocupat de niste eventuale erori ale lui Cristi Balaj. Probabil ca tot gandurile aiurea l-au condus la concluzia ca ar putea obtine mai mult in joc prin simulari decat prin abordarea cinstita a fotbalului. Declaratiile celor doi antrenori de dupa meci pot fi trecute cu vederea. Exagerarile acestora sunt, pana la un moment dat, scuzabile. Tineretea mai da in clocot din cand in cand.

Dinamo si-a subordonat adversarul. Suporterii au facut echipa frumoasa, ignorand relatiile alterate pe care le au cu dirigintii dinamovisti. Ionel Danciulescu si Catalin Mun­teanu fac in continuare dovada dinamovismului ireprosabil. Sub meci a fost doar Liviu Ciobotariu, antrenor care pare sa-si fi schimbat stapanul. Mutarile sale in meci au vizat un cras analfabetism fotbalistic. Prostia ar fi, intr-o oarecare masura, scuzabila.

Aservirea unor alte interese ar fi insa absolut impardonabila. Altfel nu se justifica faptul ca el a acceptat sa joace la un moment dat cu doi de Marius Nicolae pe teren. Unul original, cel pe care Radu Zaharia l-a ajutat sa scoata un penalty, si altul de recenta cumparatura, adica Michel Platini. Acum vor fi inteles si suporterii dinamovisti care a fost motivul pentru care Ionel Danciulescu a fost deposedat de banderola de capitan.

×
Subiecte în articol: editorial