Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
· Un teleormănean care a făcut un ban spălând vase în spelunci de-ale negrilor din New York moare de foame, dar n-ar spăla vase nici în cel mai luxos restaurant din Bucureşti. La New York, spune el, nu-l cunoştea nimeni şi nici nu-i păsa ce zicea lumea despre el, fiindcă nu înţelegea limba. La Bucureşti, chiar dacă nu-şi bate nimeni joc de spălătorii de vase, părerile miros la fel de urât ca mâncarea stricată. Nu e nevoie să fie rostite, e destul să fermenteze în capetele celor din jur. Şi, apoi, zice el, mă mai vede dracului cineva de acasă şi le spune alor mei, în timp ce rânesc balega de vacă în grajd, că spăl farfurii. Sunt oameni mândri!
· Copilul meu, spune o mămică, e la vârsta la care începe să spună "da". Din discuţia cu doamna rezultă că negaţia e un dat al naturii, că oamenii se nasc cu un "nu" genetic şi că, prin educaţie, vârsta la care învaţă să spună "da", să participe apreciind climatul de încredere, poate fi coborâtă cu un an, doi. Cunosc mulţi oameni care continuă şi la maturitate în zodia lui "nu", spunând însă "da nu...". În engleză, un "Yes no" e de neconceput. De fapt, numai noi îl avem în uz pe acest "da nu". Bă Ionele, tu mă minţi. Te-a văzut unchi-tu fumând! Da nu, tată, zice Ionel.
· La târgul de antichităţi, un domn vede tabloul pe care ar fi vrut să-l cumpere în mâna unui alt domn care tocmai îl aşază cu mare grijă în portbagajul Mercedesului. Îmi pare rău, trebuia să-l iau eu, spune cu vădit regret primul domn. Şi de ce nu l-aţi cumpărat?, întreabă, mai preocupat de poziţia tabloului în porbagaj decât de explicaţia străinului, domnul cu Mercedes. Pentru că era rezemat de un gard, spune cu regretul nereţinut al unui iluminat cu întârziere primul domn. Pentru că domnul cu Mercedes se îndreaptă de mijloc foarte atent de astă dată la vorba străinului, acesta completează: Era rezemat de gardul ăla nenorocit.
Domnul vrea să spună că nu i-a sesizat calitatea din cauza contextului. Lângă un gard proaspăt văruit sau, şi mai bine, agăţat sus, pe gard, tabloul ar fi intrat într-o relaţie de compatibilitate cu ideea de valoare. Clientul care a ratat chilipirul ar fi putut la fel de bine să spună că nu i s-a părut c-ar fi meritat atenţia, fiindcă era în mâna unui ţigan.
· Un deputat, contrat în afara convenţiilor politeţii de un alt invitat al unei dezbateri tv, se consideră insultat "de un nimeni". Din felul în care îşi manifestă indignarea rezultă că n-ar fi fost la fel de indignat dacă aceeaşi insultă venea de la "un cineva". Aceleaşi vorbe, zise însă de şeful partidului său, n-ar mai fi fost jigniri, ci laude. Există, prin urmare, şi nişte îndreptăţiri ierarhice la jignire, pragul de sus fiind acela în care jignitul ar căpăta el dreptul de a jigni.
