Nu stiu, n-am cum, daca referendumul va fi validat sau nu. Nu am nici o indoiala asupra rezultatului in sine: DA, Basescu e vinovat in fata poporului roman, DA, Basescu trebuie sa plece. Daca nu va pleca acum si deocamdata, este din cauza unor facaturi procedurale. Cea mai grosolana e semnata de doi bruxellezi, Barroso si Reding, care - in pofida tuturor valorilor, practicilor si recomandarilor valabile in UE - au impus Romaniei, pentru validare, prezenta la urne a peste 9 milioane de alegatori, peste jumatate din cetatenii cu drept de vot acum zece ani, cu vreo doua milioane mai putini azi. Facatura dublata apoi de clica basesciana, in cap cu Suspendatul. Care a presat populatia - victimizandu-se, punandu-si iar masca de iubitor de popor, uzand de trucuri histrionice si de o sumedenie de trompeti - sa nu se prezinte la vot, sa nu-si exercite dreptul democratic de a vorbi, de a decide, de a nu fi o turma manata de o haita de lupi care o masacreaza de ani de zile. In fine, vom vedea rezultatul.
Dar chiar daca, printr-o procedura abuziva si viciata, profund nedemocratica, referendumul nu va fi validat, nu inseamna ca Basescu se poate culca pe o ureche, ca va putea reveni la vechile naravuri de a incalca separatia puterilor in stat si Constitutia, ca va putea si de aici inainte sa-si impuna camarila in posturi-cheie, adapand-o la robinetul bugetului. Desi, chiar si zilele astea, a dat a se intelege ca nu se va potoli.
In varianta asta nefericita, insa, exista leac. Oricand poate fi lansat un nou referendum, insa in conditii normale si democratice. Pana in septembrie, amortitul Institut National de Statistica e obligat sa predea rezultatele recensamantului din 2011, asa ca listele de alegatori vor putea fi actualizate. In perspectiva unui nou referendum, care poate avea loc fie si dupa alegerile din noiembrie, devine oportuna si readucerea Legii electorale la un standard european normal, eliminandu-se prevederea cvorumului de 50%+1, impusa acum de niste oficiali ai UE daca nu din rea-vointa si partizanat cu Basescu, in orice caz dezinformati brutal si intoxicati mizerabil de un trio (Monica Macovei, Cristian Preda si Traian Radu Ungureanu) detestabil si strain respectului pentru propria natiune, indreptatita sa hotarasca ea insasi pentru sine.
Exista, insa - dincolo de urgentele economice ale tarii - una peste care nu poate trece, pe care nu o mai poate amana nici Guvernul si nici, mai ales, "independentul" DNA al lui Daniel Morar. Se numeste instrumentarea grabnica a dosarelor privind uriasele fraude (fonduri bugetare, dar si europene), insumand sute si sute de milioane de dolari, descoperite de auditurile de la ministere ca Economie, Transporturi, Dezvoltare si Turism, Agricultura ori Sanatate si CNAS.
Dezvaluirile nu sunt, totusi, neasteptate. De ani de zile, mass-media, si indeosebi, nimeni nu poate nega, Antena 3, Jurnalul National, dar si Cotidianul, au adus in fata opiniei publice abuzuri si hotii de o gravitate iesita din comun, sistemul de coruptie generalizata si institutionalizata, construit si folosit nu de slujbasi marunti, ci de mahari si demnitari portocalii, cu nume si prenume, multi crescuti la umbra codrilor de la Cotroceni si replantati in structurile statului. Unde liota lor a prosperat cu nerusinare. Codruta Kovesi si Daniel Morar nu se pot scuza ca abia acum afla, au avut semnale si sesizari garla. De ce sau la a cui porunca le-au ignorat? Sunt intrebari la care, desigur, trebuia si trebuie dat raspunsuri. Imdiferent de validarea referendumului sau de amanarea deciziei populare..,